Claudia Nicolau-Penda ne oferă o frumoasă incursiune în istorie, cu o undă de tristețe din cauza dezinteresului pentru conservarea locurilor care încă mai stau mărturie despre vitejiile și momentele onorabile ale acestui popor.
164 de ani de la “Mica Unire”
Ce ați spune, dacă azi facem o plimbare imaginară în plin mijloc de secol XIX, departe de ulițele zgomotoase și pline de negustori ale Bucureștiului (cam pe unde este Calea Victoriei azi) și poposim la marginea orașului, pe dealul Filaretului, unde existau podgorii întinse de vii și pomi fructiferi?
Simțiți aerul curat și verdele infinit așternut în fața voastră? Uitați de străzile asfaltate de azi, Parcul Carol nu exista, era doar o întinsă podgorie de viță de vie…
Constantin Bosianu, cel mai important jurist român din veacul al XIX-lea, alege acest loc pentru a construi casa dorită pentru dânsul și familia sa.
Claudia la Casa Bosianu – intrarea
Casa Bosianu
Pentru construcție îl alege pe Luigi-Ludovic Lipizer (1824 – 1864), un arhitect ce provenea din Triest (din nord-estul Italiei), ce se afla la vremea respectivă în Imperiul Austriac. Foarte apreciat de domnitorul Barbu Ştirbei, Lipizer a fost şi cel care a ridicat o serie de case şi biserici în Bucureşti şi Târgovişte, dintre care cea mai cunoscută este Casa Librecht-Filipescu (actuala Casă a Universitarilor), care seamănă foarte mult cu imobilul Bosianu.
Cine ar fi bănuit că această casă va fi martora începutului României moderne?
Constantin Bosianu militează pentru proiectul vizionar al Unirii Principatelor Române și este unul dintre inițiatorii ideii de a se crea o cultură juridică națională.
La 5 ianuarie 1859, în Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor, în unanimitate, ca reprezentant al ”Partidei Naționale”. În București, în mare secret, Cuza este găzduit în casa prietenului său, Constantin Bosianu, unde este discutat și pregătit actul Unirii. Casa părea singura care-i putea garanta siguranța lui Cuza atât prin turnul înalt de observație cu panoramă asupra Bucureștiului, dar și prin trupele de arnăuți care înconjurau casa.
În noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza apare în mijlocul pașoptiștilor adunați în hotelul Concordia ca un iepure din joben, este primit cu urale și ales în unanimitate drept domn al Țării Românești, fapt care a hotărât Unirea Principatelor Române.
Istoria o cunoaștem cu toții, o putem afla din cărțile de istorie și din documentele vremii. Oameni de glorie, politicieni adevărați aplecați spre interesul național al României. Adevărați vizionari și dornici să schimbe lumea. Poate și azi am fi fost mai înflăcărați în dorința noastră de schimbare, dacă am fi prețuit mai mult clădirile care păstrează spiritul și energia acelor vremuri.
După moartea marelui jurist (martie 1882), doi alți oameni de seamă au influențat viitorul Casei Bosianu. Fostul guvernator al BNR, Ion I. Câmpineanu, a cumpărat terenul pe care se află casa și l-a încredințat lui Ștefan Hepites, membru corespondent al Academiei Române, pentru mutarea Institutului Meteorologic, care funcționa atunci în Herăstrău. Din 1884 încep activitățile științifice și azi casa face parte din Ansamblul Institutului. Poate aceasta a fost șansa acestui edificiu superb și a fost salvat de la vreo demolare.
Dar, aflat totuși în posesia statului, casa nu este exploatată pentru rolul și simbolistica pe care o are. În prezent, găzduiește biblioteca Institutului Astronomic și poate fi vizitată cu acordul și prin amabilitatea oamenilor minunați care lucrează în acest institut. Desigur trebuie să mergi și să stabilești o oră de programare (aviz celor interesați: se pot organiza grupuri de elevi, studenți) și da, se poate vizita gratuit!
Este trist doar că nu este renovată și nu-i este redată strălucirea pe care o merită. Pentru aceasta ar fi nevoie de fonduri, însă în 31 de ani de când am scăpat de comunism întotdeauna altele au fost prioritățile guvernanților noștri.
După restaurarea capitală efectuată în anii ’90, Vila Bosianu nu a mai primit fonduri pentru o nouă restaurare, care ar fi necesară.
Mobilier realizat în 1990
Candelabru comandat special pentru casă, la Viena.
Obloanele se spune că sunt cele originale, au fost montate pentru protecția lui Cuza.
Scara care duce în turnul de supraveghere.
Vitraliul autentic de pe vremea lui Cuza. Observați culorile naționale.
Pe aici a pășit Cuza…
Ușă interioară
Treaptă specială pentru a păși la coborârea din trăsură sau la urcare.
Nu pot să mă abțin să nu fac o comparație tristă: am fost ca cerșetorii care cer pe stradă o bucată de pâine ca să își satisfacă doar instinctul primar, foamea. După revoluție, important era să avem portocale și banane, cine mai era preocupat de istorie?! Apoi cunoașteți evoluția lucrurilor, au fost mereu alte “priorități” pentru bugete.
Vila Bosianu o duce totuși bine. În schimb, Hotelul Concordia, locul unde a fost ales Cuza, este o ruină pe lângă care mulți treceți atunci când mergeți în centrul vechi. Se află pe strada Smârdan la numărul 39. Îți vine să plângi.
Cine suntem și ce sărbătorim azi?
Nu, nu este doar o zi în care avem liber de la serviciu! Este o zi cu o semnificație extraordinară în istoria țării noastre, am fi putut să povestim și străinilor care ne vizitează despre înaintașii noștri curajoși, dacă aveam ce să aratăm!
Ce ne rămâne de făcut? Să sperăm că intr-o zi, ne trezim mai mândri că știm cine suntem!
PS: toate aceste informații și date istorice le-am obținut cu ocazia vizitei pe care am facut-o vineri, mânată fiind de dorința de a vă arata și voua cladirea de care m-am îndrăgostit în plimbările mele din Parcul Carol. Am intrat prin buza parcului, zona de lânga Arenele Romane și am zărit un domn care se plimba prin curtea Institutului. L-am salutat, am început să-i povestesc că sunt fascinată de casă și m-a poftit înăuntru, să vizitez. Am stat o oră la povești cu Sorin Marin, un om pasionat de meseria dânsului de a răscoli prin arhivele istoriei, pentru că este documentarist.
Citiţi şi
Iubirile interzise ale Reginei Maria
Ca să știți, când mergeți în Dorobanți, pe “cine” călcați
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
