Fiind un pic nedumerit, întreb și eu…poate mă lămurește cineva: una din cele mai consistente propuneri umane cu privire la Dumnezeu, JHWH, spune clar: cine muncește în ziua de odihnă, merită moartea! Nici mai mult, nici mai puțin!
Ce a fost în mintea creștinilor când și-au pus slujba duminica? Adică, fiind ziua de odihnă… nu muncim, dar mergem la biserică… „ne relaxăm” vorba unuia hotărât să mergă cu nătângia până la capăt : dacă se uită la o icoană „se destinde”, zicea el. Ca-așa e românul, când crede e convins că se odihnește… când nu, asudă de furie că nu i se dă voie să creadă în pace și destindere.
Din câte văd, noi, toți creștinii, avem ceva cu Cel de Sus! În Facere scrie clar: El a robotit ce a robotit, a mai făcut una, a mai înșurubat alta, dar în cea de a șaptea zi s-a odihnit. Și noi ce facem? Chiar în ziua asta, dăm năvală peste El și îl acoperim de sus până jos cu rugăciuni. Mai o laudă colo, mai un cuvânt de „dă-mi și mie” dincoace, mai o mătanie, mai o mână întinsă. El dă, biserica ia. Nimic nu se pierde, nici atât nu se câștigă, totul se transformă din munca voastră în averea ei (adică a bisericii). Cu transferul de păcate e mai complicat, dar o scoatem la capăt. Ce rămâne neclar e chestia cu odihna.
Adică El, ostenit, tocmai trage un pui de somn divin (visează dumnezeiește, la ce bun să se grăbească să facă ochi?) și noi, hop, sunăm la ușă și pac, lista de cereri. Sigur, bine împachetate în pietate și frică față de El. Dar lista e listă… dacă mai e un loc liber, sigur îl umple repede cineva. Chipurile, noi suntem ca vai de noi și El… El dispune, știe toată lumea!
Dar de ce duminca? I-a tăiat cineva ziua de odihnă din fișa postului? Nu e El o ființă ca toate ființele (divină, suprapământească, dar la urma urmelor, un Dumnezeu ca toți Dumnezeii)? Cum de ne-am gândit noi să îl punem la muncă chiar atunci?
Cum rămâne cu ziua liberă? Se aplică numai la muritori? Cel de Sus fiind fără sindicat, că e de unul singur, nu are cine să-L apere? Trebuie să asculte de dorința majorității covârșitoare?
Norocul Lui că mai e în fiecare duminică și ziua unui sfânt. Năvălim pe ăla ! Ne aruncăm cu rugăciunile și cererile de grațiere milostivoasă-smerienoasă-păguboasă peste bietul proaspăt aureolat. Fost muritor și el, fost cerător (să nu-i spunem cerșător) la mila Domnului ca și noi. Ne înțelege mai bine (a fost și el în situația noastră). Mai avem și moaște, de la Santiago de Compostela la Iași e plină Europa de ele – mai furate, mai aduse cu forța, mai trase cu voia întâmplării – important că ele îi iau bietului Dumnezeu greutatea de pe umeri. Îndeplinesc dorințele noastre cele fără de număr. Mai sar în ajutor, ocazional, Sf. Niculae, Moș Crăciun ba chiar și porcii. Uimitor ce disponibililtate pentru sacrificiu de sine au aceste animale! Câți bărbați ajung la înălțimea lor, deși li se spune și lor„Porcilor”? – În urma acestor sacrificii, nu mai stă toată lumea pe capul Lui.
Mai are o clipă de intimitate să aplece privirea asupra unei fecioare. Fără privirea asta nu ar avea parte cetățenii-enoriași de „spiritul Crăciunului !” și nici negustorii de boom-ul de shopping ceresc din luna asta.
Să Îl lăsăm în pace! Să mai pună osul Oasele-Moștele ! Să facă minuni, ce mama dracului (care tot El e, că din El au devenit toate, deci și mama dracului).
La urma urmelor, se vor întreba cârcotașii, de ce mai e nevoie de Duhul Sfânt pentru minuni și miracole? Niște oase de-ale noastre de muritori get-beget, sunt în stare să producă minuni la fel tari, dacă sunt trimise la școala de moaște (nu de moașe, atenție) și o absolvă cu brio!
De ce-a făcut Dumnezeu lumea cu legi și principii ? Păi, să aibă ce da peste cap oasele-moaștele! Așa se îndeplinesc dorințele credincioșilor, răscolind dulapul ordonat al lumii și împrăștiindu-l peste tot! Din milă pentru păcătoșii cei lacomi de minuni și milă divină! Pe urmă, de luni, are timp să repare Cel Luminat ce au întors ele cu fundul în sus de dragul nostru.
Acum văd și înțeleg: de aia a ales biserica duminca pentru slujbă: El se odihnește și nu bagă de seamă ce fac ele, bisericile, sfinții, moaștele, mucenicii, mucenicele, preacuvioasele și preacuvioșii. Doarme și nu bagă de seamă….
Mai că-mi vine să îmi țin gura. Poate se trezește de la tăcere! Sau din visul Lui divin, mai trimte încă o Bună Vestire ! Cine știe? Singur, Mântuitorul nu prea face față cu noi ! Tare ar avea nevoie de un frate. (Ideea cu mai mulți Fii ai Celui de Sus a avut-o Origen și pentru că el a fost excomunicat acum 1500 de ani, din invidia colegilor, la mine nu se pune de păcat. Am făcut copy-paste și am șanse la avansare. Doamne ferește-mă de ispită!)
P.S. Scris sâmbătă, că duminica dorm și poate ni se întâlnesc visele! Doamne ajută!
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
