După ce în urmă cu un an au concluzionat că 10% din zestrea genetică a celor mai mulți britanici albi este africană(click ca să-l vezi pe strămoșul lor!) istoricii din Regatul Unit au descoperit acum că strămoşii celor care au creat celebrul ansamblu de la Stonehenge ar fi migrat de fapt din zona bazinului mediteranean.
Cercetătorii au comparat mostre de ADN extrase din rămăşiţele umane găsite pe teritoriul Marii Britanii şi care datează din aproximativ aceeaşi perioadă cu construirea monumentului neolitic (3.000 î.H.). Concluzia a fost că strămoşii acestei populaţii au ajuns pe Insulă cu cel puţin un mileniu mai devreme, ca parte a unei migraţii a fermierilor începută din Anatolia încă din anul 6.000 (î.H.). Anterior acestui fenomen, Europa era populată de mici triburi migratoare, care vânau şi se hrăneau cu plante sălbatice.
O reconstrucţie facială a unei femei Whitehawk, care ar fi trăit în urmă cu 5.600 de ani în zona Sussex, de pe teritoriul actual al Angliei.
Sursa: BBC
Unul dintre grupurile timpurii de fermieri anatolieni ar fi urmat cursul Dunării, până în Europa Centrală, în timp ce un altul s-a deplasat pe Coasta Mediteranei, aceştia din urmă fiind şi cei despre care se crede că ar fi strămoşii populaţiilor descoperite în Marea Britanie. De altfel, analiza ADN-ului fermierilor descoperiţi arată că aceştia erau mai degrabă înrudiţi cu populaţiile iberice, din zona Portugaliei şi a Spaniei de astăzi. Aceştia ar fi migrat apoi prin Franţa, până în actualele regiuni din Ţara Galilor şi sud-vestul Angliei.
Ansamblul de la Stonehenge
Sursa: BBC
Pe lângă agricultură, migratorii neolitici au adus cu ei şi tradiţia construirii de monumente din pietre uriaşe, numite megaliţi, iar Stonenhenge este o mărturie în acest sens. Se pare că populaţiile mediteraneene, mult mai numeroase, au asimilat triburile existente pe Insulă, mai puţin pe cele din vestul Scoţiei de astăzi, cu un nivel mai ridicat de organizare.
La rândul lor, populaţiile neolitice au fost înlocuite spre sfârşitul respectivei perioade istorice (aproximativ 2.045 î.H.) de o nouă migraţie, de data aceasta a popoarelor din centrul Europei, astfel că pe teritoriul actual al Marii Britanii au avut loc două mari modificări genetice în decurs de numai câteva mii de ani.
Citiți și despre complexul neolitic de la Avebury: Avebury – astronomie și fertilitate
Dacă răsfoind presă internațională sau națională (de ce nu?), dați peste articole interesante și credeți că le-ar folosi și altora ceea ce vi s-a părut vouă util, vă rugăm semnalați-ni-le. Poate și cu un scurt rezumat, dacă aveți darul de a face sinteze, poate cu o opinie. Trimiteți, fie doar link ul, fie și rezumatul și sau opinia, pe adresa office@catchy.ro. Mai mulți ochi, mai mulți căutători de calitate, nu poate fi decât mai bine. Vă mulțumim.
Citiţi şi
Andaluzia. Sufletul geometric al Spaniei
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Nimic în afară de ochii blânzi, prea timizi, nu-l deosebea de restul clasei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.