Hai că și tu ai trecut pe-aici: aveai chef de șampanie și bani doar pentru bere. Aia e, tot bule face și una, și alta. 🙂 Așa e și cu hainele, pantofii, gențile, bijuteriile, serviciile de înfrumusețare la salon, antrenorul personal, vacanțele nu știu de care… Şi, totuşi, dracul nu e chiar atât de negru! Ca femei descurcărețe, trebuie să folosim câteva trucuri care să mascheze admirabil o temporară lipsă de mijloace. Nu și de inspirație. 🙂 Poți arăta bine îmbrăcată și aranjată și cu bani mai puțini, crede-mă!
- Accesoriile și hainele
Accesoriile au o calitate imbatabilă: iau ochii și mută brusc atenția de unde n-ai vrea să poposească. Vorbim acum de geantă, pantofi și ochelari. Lăsăm bijuteriile pentru o discuție separată. Triada asta e miraculoasă. Dacă ai aplicat metoda lui puțin și bun, clasic și ca model, și ca nuanță, ești ca și salvată. Le poți folosi fără număr, fără număr și dau mereu bine. Altfel, ca metodă de lucru în vremuri mai austere, așteaptă reducerile acolo unde prețurile sunt prohibitive (cu puțin noroc, poate rezistă în raft ceea ce-ți place), vizitează outlet – urile sau urmărește site-urile cu preowned (lucruri puțin sau chiar deloc purtate) ori garage sales-urile. Șansele sunt bune să găsești ceva convenabil ca preț și calitate.
Și tot acolo poți găsi și haine… Ce-ai zice de niște pantaloni, o cămașă și un blazer? Cu balerini, e o combinaţie care pare mereu scumpă şi lasă impresia de femeie puțin ocupată, puțin în vacanță… Gândește-te la Jacqueline Onassis! 🙂 Astfel, bugetul tău redus va rămâne un secret bine păzit. Nu uita nici de varianta croitorului la care îți poți adapta cu un strop de imaginație un produs de serie. Un lucru bine ales sau bine făcut te va sluji ani la rând, combinat, mereu, ingenios cu alte piese. Și nu uita eșarfa! Dacă ești pregătită să împarți cu ea admirația…
2. Părul
Stilul wash and go merge doar în reclamă… Dacă investești într-un șampon bun și un uscător de păr cu perie rotativă, te-ai aranjat de câte ori e nevoie. Și e nevoie să ai părul curat și în ordine tot timpul! Cât despre hrănirea și revitalizarea firului de păr, în locul balsamurilor sau tratamentelor profesionale, merg de minune măștile naturale făcute în casă.
3. Machiajul
Less is more. La make up, nu la îngrijire. Nu avem nici timp şi nici bani de cosmetică? Ok, dar cu pielea nu e de glumit. Cum o îngrijești, așa o ai. Trebuie să știi că nici cele mai scumpe produse nu fac minuni, dacă sari peste demachiere dimineața și seara, peste tonifiere, peste aplicarea unor măști naturale hrănitoare, ușor de făcut acasă. Pielea corect îngrijită rareori are nevoie de fard corector. Aici, din nou, principiul “puțin și bun” e la putere. Machiajul cel mai reușit e cel care nu se vede. Dacă alegeți ochii drept ancoră pentru priviri, lăsați buzele să vorbească discret. Și invers. Niciodată amândouă zonele feței în același timp. Zăpăcești privitorul. 🙂
4. Unghiile
E criză, știu, dar manichiura trebuie făcută săptămânal! O dată la salon, de 2-3 ori acasă… Culori? Ce-ți place și-ți vine bine la lungimea și forma unghiilor. A sărit oja la o unghie? Sterge-le pe toate imediat. Oja ciupită arată oribil. Și încă ceva: folosește mănuși de menaj ca să protejezi mai bine și pielea, și oja. Nu e un moft, să ne înțelegem. Mâinile vorbesc despre tine mai mult decât îți imaginezi…
5. Bijuteriile
Îți plac, dar n-ai bani de ultimele colecții ori de piese clasice scumpe? Nu-i bai, crede-mă! Sunt atâtea variante artizanale, creații de tineri designeri ori chilipiruri de prin târgurile de antichități, încât cu puțină imaginație și puțini bani poți combina cu gust și să faci o impresie stilistică de invidiat. Important e să nu renunți la ele. Sunt de mare efect, îți creează bună dispoziție, îți dau energie, te scot din anonimat ori monotonie. Iar dacă ai dubii sau preconcepții legate de bijuterii, lasă pe altcineva, dezinteresat, să-ți facă sugestii și fii curajoasă. 🙂
Citiţi şi
Ce trebuie să știi despre condițiile de împrumut la amanet pentru bijuteriile din aur
Cum să îți alegi pantofii potriviți în perioada sarcinii? 3 recomandări
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.