Aţi avut vreodată probleme când a trebuit să spuneţi „nu ṣtiu”? Nu că nu aţi fi vrut sau că nu v-ar fi ieṣit din inimă, dar fiindcă „austeritatea” mediului nu v-ar fi permis? Ei bine, există multe specimene umane care le știu pe toate sau, în fine, transmit mesajul că la ei a început ṣi se termină lumea. Iată câţiva dintre aceṣtia care v-au făcut poate să vă întrebaţi dacă sunteţi OK, dacă vă stau bine urechile lipite de cap ṣi nasul între ochi sau pe care i-aţi înjurat de mamă, fie doar ṣi în gând:
Cioflingarul ajuns – om de afaceri. Îi merg afacerile brici: e maestro la ṣmecherii – ṣeful ṣmecherilor care le ṣtie pe toate! Spilcuit, cu părul dat cu gel, ochelari de soare pe nas – nu ṣi-i dă jos nici în interior, că-i crapă ochii de durere de la atâta lumină – pantofi lustruiţi de-ţi poţi face freza-n ei, pantaloni la dungă, cămaṣă cu floricele – un adevărat dandy! Când deschide gura te dărâmă: „Bă, nene, ce zici acolo? Hai să-ţi zic eu cum stau lucrurile! Ce, bă, fratello, tu pui botul la ce spun jmecherii ăṣtia? Ascult’ aci la băiatu’, nu fi prost. Eṣti fraier, mergi pe mâna mea, bă, că eu sunt Johny în chestii de-astea!” Ai vrea să-i spui că vrei să te informezi personal, că vrei să găseṣti o soluţie simplă. Uită: nu eṣti destul de uns în lumea lui!
Piţipoanca avizată – cu unghii lungi aplicate, colorate jumate-n roz închis cu picăţele albe ṣi roṣii, jumate-n roz deschis, poṣetă de firmă roz – că deh, aṣa a vazut ea la starurile de la TV-uri – blondă, roṣcată sau vopsită negru-smoală, cu o amestecătură de culori violente pe faţa dată laolaltă cu fond de ten ṣi pudră – o năclăială ce face efectul unei gheiṣe eṣuate. E bomba cercurilor pe care le domină: o guru de pe ale cărei buze este culeasă înţelepciunea, aṣa cum nectarul din flori e cules de albinuţe. Sfatul ei nu poate fi nicidecum trecut cu vederea: „Hai, fato, vino-ncoa că te rezolv eu! E fake ce ţi-a zis ăia. Vezi dacă nu ai și tu acolo oleacă de cultură? Uită-te ṣi tu măcar din când în când la TV să te cultivezi. Eu ṣtiu de la „Te vreau lângă mine” ṣi de la filmurile ălea turceṣti.” Ai vrea să-i spui că preferi alte genuri de emisiuni sau că, deṣi deocamdată nu știi cum, ai vrea să-ţi rezolvi singură problema. Nici să nu-ţi treacă prin cap: nu poţi contesta o aṣa autoritate!
Băgătorul în seamă – a descoperit de curând apa caldă, face din căcat bici să pocnească. Îţi dă sfaturi fără să i le ceri, cu certitudinea că fără el lumea nu poate exista. E blând ṣi mieros ṣi, mai ales, convins că bâzdâgăniile pe care le debitează sunt menite să te salveze, fără a-i trece o secundă prin cap că retorica lui este o totală contradictio in terminis. Ceva de genul: „Iisus a existat, e o figură mitologică ṣi a fost dac.” Ai vrea să-i tai elanul, să-i spui că te depăṣeṣte subiectul, că nu înţelegi prea bine ce spune, însă logoreea te paralizează în infinita ei disfuncţionalitate. Fatal: retorica se va îmbogăţi în tendinţa-i de convingere!
Intelectualul arogant – e tobă de carte. Aṣa de tobă, că dă pe dinafara caracterului său; omniscient, omnipotent, dar deloc omnibenevolent. Este inteligent, cult, informat, dar zdrobitor de arogant. Deţine adevărul absolut. Ceilalţi sunt pe lângă el niṣte biete muṣte de-o zi ameţite de tumultul vieţii. Aroganţa cu care îṣi ţine nasul în vânt, privirea de pasăre răpitoare gata să te devoreze, stăpânirea de sine superioară ţie, muritorule de rând, tonul categoric menit a nu lasă nicio urmă de îndoială te fac stană de piatră. Ai vrea să fugi, căci oricât de mult i-ai aprecia ṣtiinţa, nu-l vei putea niciodată preţui ca homo socialis. E evident că, în prezenţa unei minţi sclipitoare ṣi a unui caracter totalitar ca ale acestuia, îţi piere tot cheful de a mai recunoaṣte că nu ṣtii.
Primatul intelectual – are un stil eclectic, e o sinteză a celorlalte categorii. Foarte vocal ṣi vizual. Ocupă primele rânduri oriunde ṣi e greu să nu-i remarci prezenṭa zgomotoasă. Nefiind în stare să emită o judecată de valoare, se limitează la a reproduce idei pe care le prezintă ca fiind personale, împăunându-se ca un curcan. Doar că farmecul ṣi virilitatea pe care ar vrea să le slobozească devin patetice acte de onanist embrionar. Poate fi lider de opinie. Sau avocat. E convins de valoarea sa intelectuală, fapt care se reflectă în iuṭeala ṣi siguranṭa cu care dezvoltă teorii conspiraṭionale sofisticate. Mai mult: nu a zăbovit vreodată în viaṭa lui asupra diferenṭei dintre opinie ṣi fapt, adevăr. E absolut convins că este prozelitul Atenei ṣi că dă dovadă de înṭelepciune, înṭelepciune pe care o împroṣcă sub forma delicateṭurilor invective la adresa semenilor cunoscuṭi ṣi necunoscuṭi. Incontrolabil, imbatabil: aroganṭa caracteristică a intelectualului arogant este asortată irevocabil cu aplombul cioflingarului ajuns, cu retorica vidă a băgătorului în seamă ṣi cu statutul de guru al piṭipoancei. Este o copie cu pretenții de autenticitate până ṣi a propriului său ego, mutilat de paroxismul dorinṭei de a domina, de a juca rolul de latifundiar atotputernic. De cele mai multe ori e le nouveau riche în plin proces de exhibare a caracterului găunos ṣi a intelectului modest atins pe ici pe colo de lecturi inopinate, echivoce cu care rupe gura târgului ignorant. Cuvântul pe care îl preferă ṣi cu care doreṣte să facă victime este „semianalfabet”. Îl foloseṣte des ṣi zgomotos pentru a convinge, nebănuind că această calomnie adresată altora spune multe despre el însuṣi. Lasă-l în lumea lui! Să convingi orbul că la capătul tunelului se vede lumina nu are niciun sens.
Ṣi totuṣi puterea lui „nu ṣtiu” e inestimabilă. Luaţi de val, uităm cu toţii că a nu ṣti este firesc – cine le poate ṣti pe toate? Nu vorbesc aici de lipsa totală a dorinţei de informare, de neṣtiinţa indolentă, de lenea provocatoare de prostie, de ignoranţă, de emfaticul „a nu ṣti”, ci de sincerul „a nu ṣti” care face dintr-un om inteligent, un înţelept ṣi dintr-un om simplu, un om apreciat.
Trăim într-o societate în care a mărturisi că nu ṣtii devine din ce în ce mai dificil. Concurenţa, normele exagerate ale pieţei de consum, modelele false mediatizate fac din individ, un obsedat al mitului perfecţiunii, o marionetă uṣor de manipulat. Trebuie să fim ca ceilalţi, trebuie să-i depăsim pe ceilalţi – un cerc vicios în care, vrând să demonstrăm că suntem buni, infailibili, atotṣtiutori, riscăm să devenim nu numai ridicoli, dar ṣi periculos de ineficace. Imaginaţi-vă un medic în ṣomaj care, dorind să obţină un job, declară fals că se pricepe la instalaţii sanitare. Angajaţi-l pe cuvânt să vă facă reparaţii! Sunteţi mulţumit de rezultat?
A recunoaṣte că nu ṣtii este o recunoaṣtere a limitelor. A-ţi recunoaṣte limitele înseamnă, în primul rând, a te cunoaṣte bine, deci putere – puterea asupra ta, puterea de a decide, puterea curiozităţii ce te împinge să afli mai multe. Oamenii care ṣtiu multe deṭin concomitent ṣi puterea de a recunoaṣte că nu ṣtiu. Ṣi cu cât ṣtiu mai multe, cu atât mai mult înţeleg cât de multe nu ṣtiu, după modelul maieuticii lui Socrate.
Este de înţeles că „nu ṣtiu” poate face să roṣească un tânăr fără experienţă, dar înaintând în vârstă „nu ṣtiu” devine un semn de înţelepciune. Ţine de noi ce modele alegem să urmăm ṣi din ce tăbără dorim să facem parte: din aceea a celor ce-ṣi pun întrebări (ṣtiu că nu ṣtiu nimic) sau din cea a acelora care au răspuns la toate?
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Orice i s-a întâmplat altuia ni se poate întâmpla și nouă
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Amintiri dintr-o altă viață (1)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
