Ai crede că Marcel este o întâmplare, că eu m-am îndrăgostit de altcineva, iar cu el am ajuns din greșeală. Sau, poate soarta și-o fi propus să îmi croiască un destin în formă de caricatură. Doar că, nu a fost așa. Fratele meu era student la Poli, în Timișoara. Eram încă la liceu când l-am vizitat prima dată.
În căminul lui mai era câteva fete rămase peste vacanță, puse pe filme seriale. Cred că doar asta făceau. Se auzea spaniola din fața căminului, mai ales că erau mai toate ferestrele deschise. Mie mi s-a părut întotdeauna comică dependența asta de telenovele. Dar, fetele de la mine din cartier vorbeau spaniola destul de bine.
Am rămas preț de câteva secunde să admir numărul de cămine pentru studenți, adunate ca într-un cartier al inteligenței. Puteau face concurență cu clădirile din cartierul din care proveneam eu. Din acea clipă, am dorit să studiez la Timișoara.
Am urcat acele scări lungi ce se opreau în fața fiecărui nivel, le-am urcat și am căutat camera fratelui meu. Când am găsit-o, am bătut ușor în ea și mi s-a spus să intru.
Știam că Darius este în camera lui. Locuia într-unul din căminele acelea mai frumoase, cu doar două persoane în cameră. Fiecare etaj mai avea și un apartament, pentru privilegiați. Acolo stătea fratele meu, privilegiat pe banii tatălui meu. Puteam paria că aveau dezordine în cameră, că se fuma până la cel mai înalt grad de asfixiere, dar nu, nici pe departe. Colegul lui, MM, un tip înalt, destul de bine făcut și chipeș, citea. Citea? Ce băiat citește în camera lui de cămin în vacanță?
– Salut! M-a salutat Chipeșul, zâmbind. Nu era destul că m-a răvășit puțin, din prima, dar a trebuit să se ridice de pe pat și să se așeze decent pe marginea acestuia, lăsând cartea frumos închisă pe pat.
– Salut, ce faci? Eu sunt…
– Elena, știu. Mi-a spus fratele tău că vii în vacanță aici. Pari puțin surprinsă că îți știu numele.
– Elena. Da, Elena mă cheamă. Și, Flavia. Nimeni nu îmi spune Flavia, că mă feresc să se afle. Deci, Elena.
– Interesant, Flavia. Uite, eu îți voi spune Flavia. E bine? Flavia, Flavia, Flavia… Glumesc! Eu sunt Marcel.
– Marcel spui? Oare despre tine mi-a tot spus fratele meu toate minunile alea? Iiiiiiii…
– Ce minuni?
– Trebuia să compensez și eu la faza asta. Ce să fac, nu prea las băieții faini să facă mișto de mine fără să le dau replica.
În timp ce lui i se părea distractiv, mie nu îmi era deloc ușor să fiu lăsată singură în cameră cu el. Unde o sta Darius, ce e cu el de mă lasă cu un străin, cu un necunoscut? Doar că îmi cam plăcea băiatul.
– Și, ce citești? Ce autor îți place?
Cred că mă luase cu valuri de căldură, de parcă sufletul îmi era o plajă pe care valurile se spărgeau, tremurând. Era normal să îmi placă de el, chiar dacă nu sunt adepta teoriei cu prima impresie, pe asta am îmbrățișat-o strâns. Deja îmi plăcea. Nu am mai vorbit despre carte. De fapt, nu îmi amintesc dacă am vorbit despre ceva anume, dar am rămas foarte veselă după timpul petrecut cu el. Veselă și foarte conștientă de ticul meu ce mă trăda de fiecare dată când un băiat mă atrăgea. Sigur el nu îl observase.
Venise între timp și Darius. Era îmbrăcat de oraș. A spus el că locuiește aproape de Centru, așa că mă așteptam ca plimbările să ne fie scurte. Îmi promisese că mergem la un fast-food nou deschis. Așa că, s-au hotărât să se organizeze. Chipeșul a ieșit pe hol și a strigat „Plecăm de la Magazinul din colț în 10 minute!” Niciunul nu ținea telefonul în mână. Oamenii ăștia nu știu că există yahoo messenger? Ce e cu ei, oare?! Băieții mei s-au mobilizat foarte repede. Eram deja jos, la colț. Ei erau calmi, așteptând cuminți, iar eu eram tare curioasă să văd cine le va onora sălbatica invitație. Nu tu telefon, nu tu confirmare…
Fetele ce păreau dependente de seriale și-au făcut apariția în grup, una mai drăguță ca alta. Le-am numărat și le-am făcut o analiză a ținutei. Una ieșea în evidență. O văzusem. Agitată mai era! Cine a furat-o pe tipa asta care arăta ca de pus pe coperta unei reviste? Era ireal de frumoasă. Pare tipul de fată cu care toți sunt prieteni, iar după distracție, se simt goliți de energie.Îmi plăcea. Ținea telefonul în mâna, apoi gesticula puțin haotic cu cealaltă mână. Nu părea nervoasă. Părea mai degrabă chinuită de anticipație. Nu mai văzusem pe nimeni atât de agitat pentru ieșiri la fast-food.
La scurt timp după aceasta, apăruse și Chipeșul. Tipa luată de pe coperta revistei a alergat ca hipnotizată spre el. Pe el îl aștepta. Parcă din neant m-a trăsnit ceva direct în creștetul capului. Eram geloasă. Pe loc nu o mai plăceam, chiar mă și întrebasem de mi-a plăcut cu adevărat la început. Doar neatenția te face pradă plăcutului de oameni care îți iau locul la iubit. Iar eu, m-am trezit brusc îndrăgostită de colegul de cameră al fratelui meu, Chipeșul care nu avea nume în mintea mea. Dar, cum să mă îndrăgostesc așa? Întrebările și gelozia incipientă s-au transformat pe loc într-o energie complexă ce mă făcea să cred că văd dincolo de aparențe. În scurt timp, am identificat câteva motive pentru care tipa își dorea să fie cu Chipeșul, din care niciunul nu părea suficient de bun ca el să accepte să îi sară așa, în brațe. Eu, în locul lui aș fi…
– No, gata? Plecăm? Că se termină mâncarea, a spus Darius. Așa că, ne-am îndreptat spre Centru în grup.
Darius este un frate de vis, dar și un bărbat atent. Își petrecuse mâna peste umărul meu și mă dirija cât să mă poată observa. Întotdeauna ne-am înțeles bine. Eu, destul de independentă; el, mai echilibrat. Doar o singură soră avea. Nici pe alese nu putea avea una mai bună ca mine.
Am trecut peste Bega. Auzisem doar de păcatele pe care le poți face, de care nici Bega nu te poate spăla. Dar, oricât de comică ar părea concluzia mea, după cinci minute de observație, am înțeles și de ce. Bega era atât de murdară încât se vedea mizeria în ea. Cine să mai iasă curat din ea? Recunosc că am văzut și restaurantul acela de pe malul Begăi, dar nu mă vizualizam acolo decât cu Marcel, singuri. Mi-ar fi fost suficient. L-am văzut pe ospătarul acela subțirel, servindu-i pe cei de la masa cu flori galbene. Ce bine ar fi fost să ne fi servit pe noi doi!
Am ajuns și la Fast-food, unde am mâncat pe săturate.
Cu burta plină, ne-am plimbat prin Centru până au început să ne niște țânțarii de picioare, apoi ne-am îndreptat spre casă. Nu îmi amintesc prea multe. Eram doar cu capul în nori, acolo unde îl ascunsesem pe Chipeș de ceilalți. Să fie doar al meu. De adormit nu mai spun, că nu am adormit decât după ce am rearanjat universul ca el să fie doar al meu. Pe tipă nu am alungat-o de tot, doar că era o angajată de la Fast-food, atât de ocupată cu clienții, încât toți păreau la fel. Căzuse pradă activităților impuse de imaginația mea ca să nu mă trezesc că îmi strică scenariile.
Apoi, am adormit.
(Capitolul 3 din manuscrisul Lucette – Viața dincolo de imunitate zero)
Pe Cosmisian îl găsiţi întreg aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Înainte, orgasmul avea reputația că rezolva orice problemă. Acum e mersul pe jos :)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
