Odată cu împlinirea vârstei de 27 de ani, chinezoaicele nemăritate sunt considerate „resturi”, întocmai ca o mâncare rămasă în frigider, tot mai neatractivă odată cu trecerea timpului. După milenii de umilințe, viața femeilor continuă să fie grea, fiindcă, în China, eliberarea prin emancipare nu este lăudată, ci condamnată.
Vârsta medie la care o femeie se mărită în China a crescut în ultimii ani, de la pragul de 20 spre cel de 25 de ani sau chiar 27. În aceste condiţii, tot ce depăşeşte limita vârstei medii trebuie sancţionat, nu fizic, ci psihic, printr-o presiune care nouă, celor crescute în sânul unei culturi europene, ni s-ar părea insuportabilă, dar care nu ne este chiar în totalitate străină. Începând cu anul 2007, în China domneşte o politică prin care se are în vedere creştea calităţii populaţiei, în condiţiile în care există un dezechilibru demografic al sexelor în favoarea bărbaţilor (117 bărbaţi la 100 de femei). La această situaţie s-a ajuns în ultimul deceniu, în mare parte din cauza unui decret guvernamental emis în 1979, care prevede ca o familie de la oraş să nu poată avea mai mult de un copil, decât în cazuri excepţionale sau dacă primul născut este fată. Din 2007 încoace, Federaţia Femeilor Chineze utilizează şi promovează termenul (aprobat de Ministerul Educaţiei) de „sheng nu” adică „femeie-rest” pentru a defini acele reprezentante ale sexului frumos care au atins vârsta de 27 de ani fără să fie măritate.
Cea mai mare parte a acestor femei-rest aparţine categoriei „clasa A”: femei cu educaţie universitară şi post-universitară, cu perspective în privinţa carierei sau chiar cu o carieră în plină acensiune. Rămase în afara sistemului ca urmare a unei matematici simple, conform căreia bărbaţii chinezi aleg ca partenere de viaţă femei dintr-o categorie imediat inferioară şi rareori dintr-una superioară, acestea se văd puse într-o situaţie incomodă, pe care o gestionează cum pot mai bine. Varianta pe care ar avea-o la dispoziţie, după această împărţire simplistă a alegerii maritale, ar fi aceea a bărbaţilor „din clasa D”. Nu e de mirare aşadar că cele mai multe aleg să se concentreze asupra studiilor şi carierei şi să aibă relaţii pasagere, fără a-şi dori în mod obligatoriu o familie, cel puţin nu înainte de 30 de ani sau mai mult. Culmea însă, aceste femei sunt acelea care ar putea „salva” China de la degradarea generală a populaţiei. Femeile educate şi tinere ar trebui, conform indicaţiilor mai mult sau mai puţin oficiale, să ajungă la un echilibru excelent între seriozitatea în privinţa studiilor şi găsirea unui partener şi conceperea unui copil la o vârstă fragedă.
Paradoxul este acela că femeile, mai ales cele singure la părinţi şi cu atât mai mult cele care nu au fost înzestrate de natură cu avantaje fizice majore, sunt îndemnate de aceştia să se dedice în întregime studiului, să nu se lase tulburate de întâlniri cu bărbaţi şi să compenseze astfel „dezavantajele” cu care au plecat la drum. Dar asta înseamnă ca atunci când termină studiile să fie deja considerate trecute şi prea bătrâne pentru a-şi mai găsi un soţ. Consecinţa este ostilitatea familiei, care le ameninţă că le dezmoşteneşte sau le alungă din casă dacă nu îşi găsesc un partener, multe dintre ele asumându-şi această rupere din sânul familiei şi alegând o viaţă pe cont propriu.
Ceea ce este însă cu adevărat ridicol este că, tot din 2007 încoace, organizaţiile care se presupune că apără drepturile femeilor sunt şi cele mai aspre cu femeile care se află în această situaţie. Nu mai departe de 2011, pe site-ul oficial al „All-China Women’s Federation” se publicau articole cu titluri precum: „Cum să depăşeşti cele patru mari blocaje emoţionale: Femeile-resturi pot să se salveze de la celibat”, „Opt mişcări simple prin care femeile pot să iasă din capcana de a rămâne un rest” sau „Merită compasiunea noastră femeile-resturi?”. Iată câteva mostre de conținut.
„Fetele drăguţe nu au nevoie de educaţie prea multă pentru a se căsători cu bărbaţi bogaţi şi a intra astfel în familii puternice. Dar femeile urâţele sau urâte se confruntă cu o mare problemă în acest sens. Aceste femei speră că prin educaţie îşi vor mări „cota” de competitivitate în faţa celorlalte. În mod tragic însă, nu-şi dau seama că pe măsură ce o femeie îmbătrâneşte, valorează tot mai puţin, aşa că până ajung ele să îşi susţină dizertaţia sau lucrarea de doctorat, sunt deja trecute, ca nişte perle îngălbenite”.
“Multor femei-resturi, educate şi cu o gândire foarte progresistă, le face plăcere să iasă în cluburi în căutare de parteneri de-o noapte sau devin amante ale unor bărbaţi cu bani. Abia după ce sunt alungate şi au îmbătrânit îşi dau seama că trebuie să-şi caute un partener de viaţă. Aşa că aceste femei-resturi nu merită compasiunea noastră!”. Da, această atitudine le aparţine unor femei care se declară feministe. Care este aşadar soluţia pe care o propun ele?
Oricât de pueril ar suna, li se recomandă femeilor aflate în impas să nu mai viseze la bărbaţi bogaţi, sensibili, inteligenţi şi muncitori, pentru că „asemenea bărbaţi perfecţi nu există şi, dacă ar exista, cu siguranţă nu le-ar alege pe ele”. Trebuie să se mulţumească aşadar cu ce găsesc şi să nu mai fie atât de pretenţioase în alegerea unui partener. Iar dacă au norocul de a-şi mai găsi un bărbat în aceste condiţii, să facă bine să meargă pe poante, spre a nu deranja liniştea căminului, nici măcar dacă bărbatul le înşală. Este firesc pentru un bărbat să facă asta, mai ales dacă le-a luat de neveste în aşa condiţii… Iar legile în privinţa divorţului nu le prea vin în ajutor, pentru că ele prevăd ca locuinţa să îi revină celui care a plătit ipoteca, adică în cele mai multe cazuri bărbatul, căruia, prin tradiţie, familia îi oferă o sumă mare de bani la căsătorie. Un bărbat care are deja o casă nu reprezintă aşadar nicio oază de bine pentru femeile nemăritate, ba dimpotrivă, o sabie care atârnă deasupra gâtului.
Acum, în China, sunt cu 20 de milioane mai mulţi bărbaţi sub 30 de ani decât femei din aceeaşi categorie de vârstă, dintre care 22% sunt nemăritate. Un procent extrem de mic comparativ cu alte ţări, precum Marea Britanie de exemplu, unde acesta se ridică la 72%, fără a se transforma într-o problemă de ordin naţional. În aceste condiţii, este firesc să ne gândim că femeile din China care au ales să rămână „resturi” fac asta în mod asumat. Sigur, le fac jocul părinţilor, ba chiar apelează la servicii de închiriere de parteneri cu ziua, cu care se afişează la întrunirile de familie pentru a calma spiritele sau se înscriu pe site-uri matrimoniale şi îşi văd în continuare de treabă, bucurându-se din plin de viaţa de burlăciţe de carieră şi de anii de educaţie din spate. Dar nu sunt probabil puţine cele care trec prin reale traume din cauza presiunii care li se pune pe umeri, acum ca şi atunci.
Citiţi şi
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
