Dacă gândim tot timpul la fel, unul dintre noi e sigur în plus. Nu, nu vă uitați lung la ăsta care tocmai a scris prima frază. Nu e din capul lui. E un citat din generalul Patton. Un american care a cam câștigat războaie.
E, zic, un bun punct de plecare într-o pauză de respiro înainte de a lua decizia de a te război cu celălalt. Nu zic să îngropăm securea războiului. Nu putem și nici nu-s sigur că vrea vreunul s-o facă. N-ar fi monoton dacă am fi mereu de acord? Și, apoi, ceva o fi fost în capul ălora de-au lansat pe piața ideilor vorba ceea cu „… dar ador împăcările!”.
Hai, pe bune, acum, nu-i așa că orice perioadă de calm prelungit miroase a ceva în neregulă? Armonie? Hm, armonia înseamnă absența frecușurilor și ciocnirilor? Există astfel de oameni? Și dacă există, ce șanse există ca două astfel de fenomene să se întâlnească?
Să nu ne mințim: când trăim într-o viață fără certuri, trăim, în realitate, o lungă angoasă. Trăim cu teamă. Trăim un conflict pe care, de fapt, refuzăm să-l exteriorizăm. Și ne cam suntem captivi. Păi, atunci, să nu ne plângem de plictiseală. Și nici de incompatibilitatea din alcov.
Stați așa, că nu vreau să ne apucăm toți cu degetele de părul celuilalt și să redecorăm pereții cu sângele din nasul partenerului. Nici vorbă. Ne certăm ca oamenii, ce Doamne, iartă-mă. Nu cu vorbe d-alea grele – ci cu argumente. De vreme ce am descoperit internetul, dar nu stăm pe mess tot timpul, știm că progresul se naște din contradicții. Inclusiv din reproșuri spuse fără încrâncenare. Cu două funcții simultan active: vorbirea și auzul. Și: da, doamnelor, oricât de greu vă vine să credeți, putem, uneori, să pompăm sânge înspre două organe simultan!
Un bun prieten mi-a sugerat, cândva, să mă joc de-a pielea altuia, cu acceptul celuilalt – căruia să-i împrumut pielea mea. Am încercat să umblăm, câteva ore, unul în pantofii celuilalt (ei, na – nu, nu la propriu!). Dacă George Constaza a reușit, într-un episod din Seinfeld, să facă lucrurile fix invers și cu oarece succes, de ce n-am încerca să ne jucăm puțin de-a „hai să ne reproșăm ceea ce am vrea să ne reproșeze celălalt”?
S-ar putea să nu aibă nici un efect. S-ar putea să doară. Dar, vorba aia: există mereu o șansă de renaștere – trebuie doar să găsim prețul corect. Dacă nu cumpărăm bilete la loto, Doamne-Doamne sigur nu va putea să ne ajute să câștigăm.
Și, apoi, ce naiba! Viața nu e porția de chiftele de la IKEA peste care te trezești cu dulceața și, gata, s-a dus plăcerea de a mânca. Sigur că e de preferat să nu aruncăm peste chiftelele vieții cu cine știe ce vorbe de dulce, dar cândva trebuie să ne luăm micile nefericiri în patru brațe.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
