Îmi amintesc de două femei. Una, stăpâna unei gospodării de țară. Eu, de vreo 10 ani, cu mama în vizită la doamna preoteasă. Într-un cătun la poalele unui deal, miez de vară, verdeață încinsă, după-amiază. Văd cu ochii minții măsuța rotundă îmbrăcată într-un mileu, pe care ea a așezat o tavă, din acelea lucrate artizanal, cu un goblen în culori șterse sub o foaie de sticlă. Pe tavă, o farfurioară cu dulceață și un pahar cu apă pentru mama, și un al doilea pahar, cu o linguriță cu șerbet roz în apa rece, de-abia scoasă din fântană, pentru mine. Cealaltă femeie, cu rădăcini burgheze, într-o vilă din Cotroceni. Eu, studentă în ultimul an. Era Vinerea Mare, dimineața, ea îmi zisese să trec pentru “un dejun” înainte să plec din oraș. Dejunul s-a dovedit a fi o budincă din clătite cu spanac. Clătitele nerulate, puse unele peste altele, cu piure de spanac între, un tort bicolor pe un platouaș. Puțin, modest, dar atât de apetisantă prezentarea. Dacă s-ar întampla azi, le-am face repede o poză cu telefonul și le-am posta pe facebook. Căci amândouă tablourile erau foarte frumoase. De altfel, de ce mi le-aș aduce aminte atât de viu?
Dincolo de toate diferențele posibile dintre cele două femei, ele erau două doamne. Pentru că a fi o doamnă înseamnă să nu poți face lucrurile decât ca o doamnă. Să nu poți să-ți primești musafirii decât cu asemenea mici aranjamente, să nu le consideri un efort ne-necesar și niciodată inutile, să-ți fie musai detaliile. Așa de intrate în obișnuință erau aceste aranjamente mărunte, părând la îndemână, fără efort, aparținând cu totul locului și momentului, încât te-ai putea întreba de ce acum ele au ajuns atât de peste mână, cerând – în capul nostru – un prea mare efort sau timp.
Farfurioarele de dulceață au dispărut din dulapurile noastre. Arta “aranjamentelor” o considerăm acum apanajul marilor restaurante sau ne așteptăm s-o găsim numai la “casele mari”. Nu le dăm un loc în viața noastră și ne primim musafirii în pijama. Sau, dimpotrivă, vânăm ocazii pentru etalări somptuoase artificiale, care de cele mai multe ori rămân niște biete afirmări sterile ale poziției sociale. Mai mult, asemenea desfășurari de forțe pot fi intimidante pentru meseni și stresante pentru amfitrioană. Păcat de investiție, dacă doar la atât ne rezumăm. Pentru că nu e nevoie ca lucrurile să stea așa neapărat.
Sunt cel puţin trei motive pentru care merită să vrei o abordare diferită: mai întâi, pentru că lucrurile frumoase produc bucurie. Cum zicea poetul, a thing of beauty is a joy forever. Ajunge o piesă din porțelan, cristal sau argint să luminezi fundalul gri al cotidianului. Apoi, cum îmbraci masa spune ceva despre tine, ca orice alte lucruri pe care le faci, le folosești sau de care te înconjori. Chiar și numai atât și ar fi destul ca să vrei să înveți, să exersezi, să cauți informație, să-ți găsești și cultivi stilul. Fie că mănânci singur, fie că ai invitați. Nu pentru a impresiona, ci pentru a crea confort, apropiere, convivialitate, împreună. În al treilea rând, mâncarea are gust mai bun când e prezentată frumos, nu? Iar vinul stă mai bine în paharul potrivit, când îi dai ocazia să-și împărtășească buchetul.
A mânca este atât de intim. Este foarte senzual. Când inviți oameni la masa ta și vrei să gătești pentru ei, îi inviți de fapt în viața ta.
Maya Angelou
Arta aranjării mesei există de când lumea. Nu vorbesc de un hobby, vorbesc de o nevoie pe care, iată, nu cred că noi o identificăm ca atare. Nu o vedem nici ca sursă de stare de bine intimă și nici ca beneficiu public de imagine. Între o geantă scumpă și un serviciu de masă care costă tot atât, încă alegem, din păcate, geanta. Cel puțin, în anumite etape ale vieții.
Mai degrabă aș pune trandafiri pe masă decât diamante la gât.
Emma Goldman
Probabil te gândești că nu ai resurse, că nu ai cum. E adevărat, înainte vreme, arta mesei se învăța acasă, dar și la școală – gospodaria era parte din programa de gimnaziu. În acele ore, pre-adolescentele căpătau, mai mult în joacă, deprinderi de viitoare stăpâne ale casei. Această materie a dispărut. Acum, însă, avem nenumărate alte opțiuni. Mergem la atâtea traininguri, de ce n-am merge și la un curs practic de arta aranjării mesei? Apoi, există oameni-resursă: marile magazine de decorațiuni pentru masă au întotdeauna consilieri gata să ofere sugestii avizate. Pentru tine sau, mai complicat, cu privire la cei pe care vrei să-i cadorisești. Ca în orice situație din viață, și aici funcționează fără greș principiul “mai bine puțin și bun“. Pentru că arta traiului bun se poate aplica și cu bani mulți și cu bani puțini. Fără prețiozitate, ci ca o prelungire firească a universului propriu.
În fine, noi, femeile, nu suntem responsabile numai pentru stilul propriu, ci și pentru înțelegerea calității vieții pe care o dobândesc copiii noștri. Eram într-o zi la masă în oraș cu o familie de prieteni ce aveau un băiețel de 6 ani. Care se foia și se tot foia, cu vădită nemulțumire, până când l-am întrebat ce Dumnezeu are. La care el a răspuns: “Aici nu sunt fețe de masă!” Mi s-a părut grozav să știe deja că viața are un gust mai bun când masa arată într-un fel… Ori asta nu putea învăța decât de la o doamnă.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Automatizarea porților înseamnă siguranță și confort
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
