Când și, poate și mai important, CUM ne vindecăm după ce pierdem omul care reușea să ne facă să plutim doar cu un singur mesaj?
Nu e neapărat să fi fost căsătorit cu persoana respectivă, nu e neapărat să fi trăit o poveste clasică de iubire, nici măcar nu e neapărat să fi locuit împreună, dar cu siguranță în viața multora dintre noi a existat, la un moment dat, acel cineva care reușea să ne facă să zâmbim când ne scria, care ne ducea într-o lume paralelă în momentul în care ne atingea și ne-am fi vândut și sufletul, fără să clipim, doar ca acea experiență să nu se sfârșească.
Din păcate, orice lucru bun are și un sfârșit, un sfârșit mult prea timpuriu, pentru că nu reușim să fim pregătite să pierdem cheia fericirii noastre și, chiar dacă suntem conștiente de la bun început că nu o să dureze o veșnicie, tot ni se pare groaznică clipa când trebuie să ne luăm rămas-bun.
Parcă ne este frică să recunoaștem că a plecat din viața noastră, parcă ne simțim pierdute și nu știm cum să trăim fără acea fericire magică pe care numai alături de EL am simțit-o.
Dar totuși viața merge mai departe, mă trezesc dimineața, mă îmbrac și în drum spre serviciu, fără să îmi dau seama, intru din nou în cofetăria unde ne-am întâlnit prima dată, comand același lucru și analizez oamenii care stau acum la masa noastră. Întotdeauna sunt alții și de fiecare dată îmi doresc ca și ei să simtă acea chimie inexplicabilă, să cunoască fericirea care te scapă de orice tristețe, să se bucure că au descoperit existența magiei.
După care observ hotelul în care intram de fiecare dată ca o adolescentă inocentă, dornică de iubire, fără să îmi fac griji pentru celulită sau vergeturi, fără vreun complex, pentru că lângă el mă simțeam perfectă așa imperfectă cum eram și ieșeam o zeiță care plutea și care se simțea imună la tristețe, la griji, la orice sentiment negativ de pe lumea asta.
Doar că acum el nu mai este, eu am ajuns la serviciu, mă simt copleșită de tot ce se întâmplă în jurul meu și mă întreb când o să mă obișnuiesc cu gaura asta neagră din viața mea. Probabil, niciodată. Pentru că după o așa experiență nu ne vindecăm și cel mai posibil nu o să mai fim vreodată la fel cum eram, dar… dacă nici nu avem nevoie? Dacă tot ceea ce trebuie să facem e să acceptăm că această experiență ne-a schimbat, avem alte așteptări și altă percepție asupra fericirii?
Da, o să suferim la început, dar măcar am descoperit că există persoana care știe ce să zică, care știe mai bine decât ne-am fi imaginat vreodată ce să facă și, din fericire, avem amintirile care ne ajută să zâmbim în fiecare zi. Așa că, cine știe, poate, într-o zi când ne așteptăm mai puțin, zâmbetul nostru o să atragă din nou un bărbat care să știe exact de ce avem nevoie. Dar până atunci învățăm cum să ne facem singure viața un basm. 🙂
Citiți și Bărbații care știu
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
