Chanel No.5 în pericol!

8 November 2012

Comisia Europeană Pentru Protecţia Consumatorului „a pus sub urmărire” cel mai bine vândut parfum din lume, pe motiv că unul dintre ingredientele sale ar fi dăunător pentru sănătate. Dacă hotărârea va fi pusă în practică, brandul ar putea fi nevoit să regândească reţeta consacrată în cei 91 de ani de istorie.

Ingredientul cu pricina are la bază muşchi de copac şi este inclus, alături de 99 de alte substanţe, pe lista neagră a Comisiei. Începând cu 2006, producătorii de parfumuri au fost obligaţi să inscripiţioneze pe ambalaj prezenţa acestor substanţe, care se consideră că ar provoca alergii ale pielii. Ca urmare a avertizărilor, Asociaţia Internaţională a Parfumurilor a promis că va derula o anchetă proprie şi că va interzice folosirea substanţelor incriminate dacă vor fi descoperite efecte adverse.

Dar nu doar ingredientul pe bază de muşchi de copac e împricinat, ci şi cumarina sau citratul, de care nimeni nu s-a plâns până acum şi care sunt obţinute natural. Alte branduri celebre, precum Miss Dior, Shalimar de la Guerlain sau Angel de la Thierry Mugler conţin una sau alta dintre substanţe. Purtătorul de cuvânt al Chanel, Francoise Montenay, spune că “fără aceste ingrediente, parfumurile noastre preferate nu vor mai exista”. În acelaşi timp, parfumierul Roja Dove spune că, oricât de mult ne-ar preocupa sănătatea, nu putem interzice ingrediente pentru că ele provoacă alergii unui număr mic de oameni. „Sigur, putem obţine substanţe cu miros similar în laborator, dar cele pe care le folosim acum sunt naturale. Da, mireasma ar putea avea de suferit. Suntem responsabili ca industrie, dar oamenilor ar trebui să le fie dat dreptul să aleagă ce e bine pentru ei şi ce nu”.

Aţi fi de acord ca parfumurile preferate să fie schimbate radical dacă ele ar afecta doar sănătatea unora dintre noi?



Citiţi şi

Idei de cadouri pentru femeile care apreciază rafinamentul

Parfumurile arăbești actuale: născute în Orient, educate în Europa

Hapciu! E gripă, viroză sau alergie?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro