“În vreme ce galeriile, scenele și studiourile au rămas în întuneric, artiștii nu au încetat să ceeze și să-și imagineze noi căi de urmat. CHANEL Connects îi vede pe cei care schimbă jocul cultural cum se scufundă în imaginația lor pentru a împărtăși idei între discipline, proiecte și instituții. Pe lângă fascinanta ocazie de a arunca o privire în mintea celor mai creativi inovatori de astăzi, acesta este un profetic memento să continuăm susținerea artelor, a ceea ce urmează și să sărbătorim munca care are puterea de a transforma vieți și de a lărgi orizontul societății.” Casa CHANEL
La patru ani de la lansarea primului podcast, Casa Chanel oferă celor preocupați acum de soarta culturii seria „Chanel Connects”. Șapte teme, șapte dezbateri cu cele mai cunoscute personalități din film, artă, arhitectură, dans, muzică și modă despre acum și ce urmează. Seria aceasta se folosește de viziunea unor oameni care au schimbat domeniul în care au activat pentru a înțelege direcția în care s-ar putea îndrepta lumea creativă și cum vor arăta galeriile de artă, muzeele și sălile de spectacol după redeschidere.
Tilda Swinton, Edward Enninful, redactor-șef la Vogue UK și Nicholas Cullinan, director al National Portrait Gallery din Londra vorbesc despre evoluția culturii celebrităților și cum pot fi create opere artistice semnificative.
Actrița Keira Knightley discută cu scenarista și regizoarea mult aclamatului de către critică film, “The Farewell”, Lulu Wang, sub bagheta producătoarei și scriitoarei Diane Solway despre Noile Eroine – mai multe femei puternice de ambele părți ale aparatului de filmat, despre a doua șansă și multe altele.
Pentru capitolul legat de modă, Amanda Harlech, Andrew Bolton și Tim Blanks spun poveștile nespuse din lumea modei. Bolton, alături de Anna Wintour, este organizatorul Galei MET, cel mai spectaculos eveniment din lumea modei. Harlech a fost consultant pentru John Galliano și Karl Lagerfeld, iar Tim Blanks a fost editor la Style.com.
Anna Wintour, redactorul-șef Vogue USA și directorul artistic global al publicațiilor din trustul de presă Condé Nast alături de Edward Enninful, redactor șef Vogue UK, care a declarat:
„Peisajul media s-a schimbat. Eroii s-au schimbat. Cred că celebritățile, cultura vedetelor va fi mereu de interes, însă cred că vor fi admirați cei care luptă pentru o cauză, nu doar pentru ei”.
Pharrell Williams, Es Devlin și Yana Peel dezbat viitorul muzicii live și al spectacolelor. În timp ce Pharrell este cunoscut drept unul dintre cei mai de succes compozitori din ultimii 20 de ani, Devlin este responsabilă pentru scenografia de la Jocurile Olimpice din 2012 și 2016 și pentru turneele mondiale Beyonce, Kanye West, Adele, U2 sau Pet Shop Boys.
Celelalte cinci episoade ale podcastului Chanel Connects pot fi ascultate gratuit aici.
Pentru lumea dansului, sunt invitați Akram Khan, unul dintre cei mai cunoscuți coregrafi contemporani, Tarama Rojo, Directorul Artistic al Baletului Național Englez și James Whiteside, dansatorul principal al Baletului American. Discuția lor este despre colaborări neașteptate, cum pot fi depășite limitele dansului și cum se poate crea un spectacol respectând distanțarea socială?
Jennifer Packer (pictoriță câștigătoare a premiului Roma 2020), Arthuf Jafa (câștigătorul Leului de Aur la Bienala de la Veneția în 2019) și Hans Ulbricht Obrist (curator și directorartistic al Galeriilor Serpentine din Londra) dezbat despre modalitățile sociale, politice și istorice prin care opera lor poate fi văzută, ce face o operă de artă un succes și altele. Garret Bradley, Eliza Hittman și Rajendra Roy discută depspre oportunitatea de a folosi filmul și documentarul pentru a spune povești politice în feluri noi, inovatoare.
Chanel Connects face parte din podcastul oficial 3.55, lansat în 2017 și disponibil pe Spotify, Apple și Chanel.com.
Citiţi şi
Peggy Guggenheim: “Cumpăr o lucrare de artă pe zi și trăiesc la maximum”
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.