Am niște ani. Câțiva în care am adunat bucurie și tristețe, amăgire și dezamăgire, durere și extaz, dulce și amar, iubire și doruri. Multe doruri. Am ales în loc să-mi simt anii, să-mi simt dorurile toate.
Mă gândesc dacă aș clădi “cetatea dorurilor mele”, pe care le-aș lua cu mine să-mi fie liant spre asfințit?
Chiar, ați văzut ce sângeriu și rotund e soarele în amurg? Mi se pare dorul un soare. Apune seara, iar dimineața e tot sus pe bolta sufletului. E la fel de rotund și oriunde vrei să îl arunci, el tot se întoarce la tine. Câte unul mai doarme ziua, dar la asfințit sângerează cel mai tare. Așa sunt unele doruri, sau toate. Nu știu. Cine sunt eu să știu de ce Dumnezeu ne-a zămislit așa, să ne fie mereu dor…
Girl with Balloon, Bansky
Pe care le-aș lua cu mine?
Dorul de copilărie, când eram copila Bărăganului, cu obrajii rumeniți asemenea grâului din lanuri, când alergam desculță prin troscătul din vie și îmi oglindeam albastrul privirii în apa curată din fântână.
Dorul de bunica. Dorul ăsta are aromă de poale-n brâu și pâine coaptă în cuptorul cu vatră din curte, de vorbele ei cărora nu le dădeam atunci sens. “Copil drag, timpul este nemăsurat. Ceasul, orele, minutele, secundele, toate au fost și sunt ca să ne potolească dorurile. Să știm cât timp a mai rămas ‘până când’. E tot o așteptare. Face parte din siguranța noastră, ‘mai e timp’. Însă, timpul înseamnă viața toată și din viață nu contează decât iubirea. Cu cât vei iubi mai mult, cu atât timpul ți se va dărui singur. Iubește! În tot timpul vieții tale și nu uita: timpul este singurul dar pe care nu îl mai putem primi înapoi”.
Și am iubit, dar timpul nu ia dorurile. El doar trece. Vine și pleacă, însă dorul e tot acolo.
Citiţi şi La ce visează fluturii când dorm
Aș lua și dorul tinereții mele, atunci când n-am știut să-mi fiu scut de iubire, când m-am pus în slujba tuturor, dar mai puțin a mea, când am ascultat dorurile altora, dar prea puțin pe ale mele, când am pierdut părți din mine dăruind fără măsură și fără să știu că aș putea primi. Mi-aș lua dorul ăsta în brațe și i-aș cânta cântec de alean, pentru ca anii și bucățile de suflet rătăcite să își amintească de mine acolo unde sunt duse. Știu, nu le mai pot avea, dar ele stau la temelia a cine sunt azi.
Iar la final aș zămisli dorul de cine vreau să fiu. Pe el l-aș așeza la poarta cetății dorurilor mele. Străjer a tot ceea ce sunt și voi mai fi. Să știe el să aleagă ce doruri rămân și pe care le voi elibera pentru totdeauna…
E asfințit în “cetate”. Amurgul coboară în perdele colorate de la portocaliu la nuanțe de sângeriu. Curând răsare luna.
Mă tem că dorul nu e cel mai bun străjer…
Guest post by Daniela
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
