Mâncatul compulsiv, de Mihaela Bilic
Crizele de bulimie nu sunt un capriciu, o dovadă de lăcomie sau lipsă de voință. Nu mănânci de dragul mâncării sau de plictiseală, ci pentru că suferi. Acest mâncat compulsiv, această pierdere a controlului trădează o vulnerabilitate emoțională majoră, o mare anxietate, o nesiguranța afectivă, uneori chiar o depresie. Bulimia este mai mult decât o tulburare de comportament alimentar, este simptomul unei suferințe extreme.
Indiferent care ar fi cauza declanșatoare, drama în cazul mâncatului bulimic constă în distrugerea stimei și încrederii de sine. Pe lângă suferința inițială, mâncatul necontrolat aduce după sine rușinea, sentimentul de vină și pierderea respectului față de propria persoană. Criză de bulimie reușește să șteargă, pentru un moment extrem de scurt, sentimentul de gol, tristețea, durerea. Dar ea te afundă și mai adânc în suferință.
Soluția? Ieșirea din clandestinitate, recunoașterea față de tine și de cei din jur că nu ai parte de afecțiunea de care ai nevoie, că există răni care dor. A vorbi despre suferința ta, a cere ajutorul celor din jur este singură cale spre liniște, spre alinare. Până nu puneți în loc de mâncare afecțiune, iubire și grijă rana nu se va cicatriza. Și până când nu vă recunoașteți fricile, anxietățile și suferințele cei din jur nu vor ști ce vă trebuie, de ce aveți nevoie.
Încetați să va mai prefaceți că totul e ok, numai voi știți de câte eforturi e nevoie să păstrați o greutate aparent normală. Bulimia nu se vede la exterior, din cauza ei nimeni nu va bănui cât de flămândă e inimă voastră după afecțiune. Cereți iubire, nu de mâncare are nevoie sufletul vostru!
Citiţi şi
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
