Cenzura puterii în ţara lui Voltaire

Fleur Pellerin, fie ea şi ministrul culturii în Franţa, deţine o putere pe care nimeni n-ar trebui s-o deţină în democraţie: puterea cenzurii. Astăzi, după îndelungi dezbateri şi o intensă activitate de lobby, Pellerin a aprobat difuzarea în Franţa a filmului documentar: Salafistes, semnat de François Margolin şi de Mauritanien Lemine Ould M. Salem, o coproducţie a France3 Cinema, anunţă Le Figaro. Totuşi, ea interzice ca în sălile de cinematograf să fie prezenţi şi tineri sub 18 ani pe considerente legate de limbajul filmului considerat a fi excesiv de violent.

Potrivit Francetv.info, producătorii ar fi prezentat deja o nouă versiune Comisiei Naţionale a Cinematografului France (CNC), după ce prima versiune a filmului nu doar că nu a primit avizul, dar a şi stârnit polemici fierbinţi în societatea franceză.

Filmul plonjează, de fapt, în inima islamului radical, a salafiştilor. La realizarea lui, cei doi menţionaţi mai sus şi echipa lor au muncit trei ani, în perioada 2012-2015, în ţări frământate de războaiele ideologice ale islamului care se radicalizează pentru că îşi redescoperă rădăcinile secolului VII: Mali, Irac, Algeria, Tunisia. Cei doi afirmă că şi-au riscat viaţa încercând să ajungă la liderii islamici pentru a vorbi cu ei, însă ceea ce au de spus aceştia ne vizează direct. Producătorii au lăsat necenzurate vocile musulmanilor de rând, la un loc cu cele ale liderilor lor spirituali, oameni care spun cu subiect şi predicat că islamul e deja o chestiune globală, că nu există diferenţe între salafişti, că muzica, dansul şi democraţia nu au ce căuta în lume.

Mai mult, filmul prezintă şi realităţile Sharia, legea islamică care guverenază orice aspect al vieţii musulmanilor, inclusiv cel al vieţii sexuale, al modului în care femeia este tratată etc.

În film puteţi vedea oameni simpli care spun:

Ne-am rugat ani de zile în moschei şi am ieşit pe străzi să vorbim cu oamenii şi nimic nu s-a întâmplat. Slavă lui Allah, când am pus mâna pe arme ca să aplicăm religia, dumnezeu ne-a răsplătit: multe femei s-au acoperit, oamenii din oraş au abandonat multe lucruri (n.a. multe din obiceiurile lor anterioare) cum ar fi drogurile, alcoolul. Nu mai există acum păcat, slavă domnului!

Un altul e şi mai convins:

De multă vreme imamii predică în moschei, peste tot în lume, în fiecare vineri, dar nu s-a schimbat nimic! Femeile nu se acoperă! În continuare sunt bordeluri şi discoteci, şi baruri de noapte. E muzică peste tot!!! (n.a. în islam muzica este interzisă). Apoi de când Sabra a început, adică jihadul, în câteva săptămâni,  uitaţi-vă şi singuri în jur! Până şi fetiţele s-au acoperit şi poartă vălul!

Un altul, stând lângă un tânăr african, întins pe pat, cu mâna dreaptă tăiată spune că:

Aceasta e Sharia. Noi le spunem mereu să fie adevăraţi musulmani.

Realizatorii filmului vorbesc despre această nouă generaţie de tineri musulmani care impun jihadul cu o programă şi o strategie bine calculată şi construită de-a dreptul cu metode şi ştiinţă occidentale, la fel şi cu instrumente occidentale. Mai mult, vorbesc despre cum radicalizarea e posibilă oriunde în lume tocmai datorită acestei tehnologii şi a programei extrem de precise şi bine puse la punct de a cuceri lumea. Comunicarea lor funcţionează ceas. Responsabilul PR prezintă articolele sale scrise în Algeria pentru SLFMAGAZINE, într-o franceză bună, cu o mândrie nedisimulată:

Nike de camuflaj – sunt buni pentru jihad sau nu?

Cinci direcţii pentru jihad

Cum să-ţi fabrici o cagulă cu un keffier

Sau

Ce tip de şampon şi când e voie să-l foloseşti

Într-un alt extras din film, un tânăr musulman dintre responsabilii spirituali declară clar: Occidentul le-a încercat pe toate: comunismul, socialismul, laicitatea şi totul a fost un eşec pe plan economic, social, dar şi în materie de securitate. Nu mai există nicio alternativă în afara islamului.

Singura problemă e că omul are dreptate. Occidentul a eşuat. Inclusiv în a aplica valorile şi principiile, dar şi legile sale în comunităţile islamice, în fix oraşele occidentale. Şi asta în numele multiculturalismului, a politicii corecte şi a punerii pumnului în gură pe metoda: orice adevăr egal hate speach. Occidentul a eşuat în a-şi apăra cetăţenii la el acasă, căci o femeie islamică de cetăţenie română, franceză, daneză etc nu are cu nimic mai puţine drepturi ca una creştină, totuşi, în Europa cele mai multe experimentează aceeaşi viaţă lipsită de drepturi ca şi musulmanele din Orientul Mijlociu, după cum dovedesc femeile laice ale islamului care luptă pentru modernizarea acestuia şi aducerea sa în secolul XXI. E greu de crezut că o fetiţă de 9 ani alege circumcizia din credinţă. La fel cum nici căsătoria cu forţa nu e alegere. Dar se întâmplă, chiar în Europa, şi în Statele Unite, potrivit, de plidă, lui Ayaan Hirsi Ali şi nu numai, dar înregistrat şi difuzat şi în Germania, de către ZDF într-un documentar cutremurător care atestă că practicile islamului sunt aceleaşi oriunde, chiar şi sub nasul occidentalilor, care fie sunt ignoranţi, fie programatic îşi distrug propriile societăţi.

Salafistes, un documentar de văzut pentru a înţelege ce ne pregăteşte multiculturalismul impus nu prin vot democratic, nu prin dezbateri cinstite, ci prin forţa intoleranţei ideologilor political correctness-ului şi ai ideologilor aşa-zisei combateri a hate speech-ului.

La bună recitire!

Pe Lacrima o găsiți, cu totul, aici.