Ce ne menține sănătoși și fericiți pe parcursul vieții? Dacă vă gândiți că faima sau banii, n-ați fi singurii, dar după psihiatrul Robert Waldinger, greșiți. În calitate de director al unui studiu care s-a întins pe 75 de ani despre dezvoltarea adultă, Waldinger are acces la date despre adevărata fericire și satisfacție pe care nu l-a mai avut nimeni. Mai jos, despre lecțiile învățate din acest studiu, dar și despre lucruri practice, din înțelepciunea veche de când lumea, despre cum să construiești o viață împlinită și lungă.
Ce ne menține sănătoși și fericiți pe parcursul vieții? Dacă ar fi să investești acum în cea mai bună versiune a ta viitoare, în ce ți-ai investi timpul și energia? Un sondaj recent a întrebat persoane de 25–35 de ani care sunt țelurile lor cele mai importante în viață. Peste 80% au spus că un scop major e să se îmbogățească. Alți 50% din aceiași tineri adulți au spus că un alt scop major în viață e să devină celebri.
Ni se spune constant să ne aplecăm asupra muncii, să ne străduim și să realizăm mai mult. Ni se dă impresia că asta trebuie să urmărim pentru o viață bună.
Imagini ale unor vieți întregi, cu alegerile făcute și cu rezultatele lor, astfel de imagini sunt aproape imposibil de găsit. Majoritatea lucrurilor pe care le știm despre viață le aflăm cerându-le oamenilor să-și amintească trecutul. Și știm bine că trecutul nu se vede deloc clar. Uităm enorm din ce ni se întâmplă pe parcursul vieții și uneori memoria e de-a dreptul creativă.
Dar ce-ar fi dacă am putea vedea vieți întregi desfășurându-se de-a lungul timpului? Dacă am putea studia oamenii de la vremea adolescenței până la bătrânețe, să vedem ce îi menține fericiți și sănătoși?
A fost făcut asta. Studiul Harvard al dezvoltării adulților ar putea fi cel mai lung studiu efectuat vreodată despre viața adulților. Timp de 75 de ani, s-a urmărit viețile a 724 de bărbați, An după an au fost întrebați despre munca lor, despre viața de acasă, despre sănătate, și desigur au fost întrebați pe parcurs fără a ști cum avea să li se desfășoare viața.
Studii ca acesta sunt extrem de rare. Aproape toate proiectele de acest fel se destramă într-un deceniu, deoarece prea mulți oameni se retrag din studiu, sau se termină fondurile alocate cercetării, sau cercetătorii pierd interesul, sau mor și nimeni nu preia ștafeta. Dar printr-o combinație între noroc și tenacitatea câtorva generații de cercetători, un astfel de studiu a supraviețuit. Cam 60 din cei 724 de bărbați de la început sunt încă în viață, încă participă la studiu, majoritatea având peste 90 de ani. Iar acum s-a început a se studia cei peste 2000 de copii ai acestor bărbați.
Începând din 1938, s-au urmărit viețile a două grupuri de bărbați. Primul grup a început când erau studenți în anul doi la Harvard. Toți au absolvit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și apoi majoritatea s-au dus la război. Al doilea grup urmărit a fost un grup de băieți din cartierele cele mai sărace din Boston, care fuseseră aleși special pentru studiu pentru că făceau parte din familiile cele mai problematice și dezavantajate din Bostonul anilor 1930. Majoritatea locuiau înghesuiți, mulți fără apă curentă, rece sau caldă.
Când au intrat în studiu, toți acești adolescenți au fost intervievați și examinați medical. S-a mers la ei acasă și au fost intervievați părinții. Apoi adolescenții au crescut și au devenit adulți, ducând tot felul de vieți. Au devenit muncitori în fabrică, avocați, zidari, doctori, unul – președinte al Statelor Unite. Unii au devenit alcoolici, câțiva au făcut schizofrenie. Unii au urcat pe scara socială de jos până sus de tot, iar alții au parcurs drumul în direcție opusă.
Fondatorii acestui studiu nu și-ar fi imaginat nici în cele mai îndrăznețe vise că după 75 de ani studiul continuă și acum. La fiecare doi ani, cercetătorii răbdători și pasionați din acest studiu îi sună pe subiecți, întrebându-i dacă le pot trimite încă un set de întrebări despre viețile lor. Mulți dintre cei din Boston deseori întreabă: „De ce tot vreți să mă studiați? Viața mea nu e atât de interesantă.” Cei de la Harvard nu pun niciodată întrebarea asta.
Pentru o imagine cât mai clară despre viața lor, nu le sunt trimise doar chestionare. Sunt intervievați în casa lor, le sunt obținute fișele medicale de la doctorii lor, se vorbește cu copiii lor. Sunt filmați vorbind cu nevestele lor despre grijile lor cele mai mari.
Deci ce concluzii s-au tras? Ce învățături reies din zecile de mii de pagini de informații produse despre aceste vieți? Învățămintele nu-s despre bogăție, faimă sau muncă din greu. Cel mai clar mesaj al acestui studiu, lung de 75 de ani, este acesta: relațiile bune ne mențin mai fericiți și mai sănătoși. Punct.
Cele trei mari lecții despre relații
Prima e că legăturile sociale ne fac bine și că singurătatea ucide. Se pare că oamenii cu legături sociale mai bune cu familia, prietenii, comunitatea, sunt mai fericiți, mai sănătoși și trăiesc mai mult decât cei cu legături mai slabe. Experiența singurătății se pare că e toxică. Oamenii ce sunt mai izolați decât vor să fie de ceilalți găsesc că sunt mai puțin fericiți, sănătatea lor decade mai devreme la mijlocul vieții, capacitatea cerebrală le scade mai curând și trăiesc vieți mai scurte decât oamenii ce nu sunt singuri. Trist e că, în orice moment, statisticile spun ca mai mult de 1 din 5 americani afirmă că se simt singuri.
Știm că poți fi singur într-o mulțime și că poți fi singur într-o căsnicie. Așa că a doua mare lecție învățată e că nu contează doar numărul de prieteni sau dacă ești sau nu într-o relație stabilă, ce contează este calitatea relațiilor tale apropiate. A trăi în conflict e foarte dăunător sănătății noastre. Căsniciile cu conflicte mari, de exemplu, fără prea multă afecțiune, se dovedesc a dăuna mult sănătății, mai mult chiar decât divorțul. A trăi în relații bune și calde este protectiv.
Odată urmăriți bărbații din studiu până la 80 de ani, s-a dorit ca, privind înapoi la vârsta mijlocie, să vedem dacă s-ar putea prezice cine avea să ajungă un octogenar fericit și sănătos, și cine nu. Analizând tot ce s-a obținut despre ei la 50 de ani, nu nivelul colesterolului e acela care a prezis cum urmau să îmbătrânească. E nivelul de mulțumire în relațiile lor. Oamenii cei mai satisfăcuți cu relațiile lor la vârsta de 50 de ani, au fost cei mai sănătoși la vârsta de 80 de ani. Relațiile bune și apropiate par să ne protejeze de unele dintre greutățile bătrâneții. Cele mai fericite cupluri – atât bărbații cât și femeile – au declarat la 80–90 de ani că în zilele în care durerile fizice erau mai mari, dispoziția lor rămânea la fel de bună. Însă cei aflați în relații nefericite, în zilele în care aveau dureri fizice mai mari, ele erau amplificate de suferința emoțională.
A treia mare lecție despre relații și sănătatea noastră e că relațiile bune nu ne protejează doar corpul, ne protejează și creierul. Practic faptul de a te afla într-o relație unită și stabilă cu cineva, la 80–90 de ani, oferă protecție. Oamenii în astfel de relații, care simt că se pot baza cu adevărat pe celălalt la nevoie, au memoria bună un timp mai îndelungat. Oamenii aflați în relații în care simt că nu pot conta pe celălalt, aceia vor resimți mai devreme un declin al memoriei. Iar relațiile bune nu trebuie să fie mereu calme. Unele cupluri octogenare se pot ciondăni cât e ziua de lungă. Dar câtă vreme simt că pot se pot baza cu adevărat pe celălalt la greu, acele certuri nu le afectează memoria.
Citiți și Ce-i face fericiți pe bărbați
Cu toate acestea, faptul că ”relațiile bune și apropiate sunt bune pentru sănătatea și bunăstarea noastră”, asta e înțelepciune veche de când lumea. Totuși de ce e atât de greu de înțeles și atât de ușor de ignorat? Ei bine, pentru că suntem oameni. Ce ne-ar plăcea cu adevărat e un truc rapid, o pastiluță care să ne facă viața mai bună și s-o mențină așa. Relațiile sunt încurcate, sunt complicate, și efortul de a te îngriji de rude și de prieteni nu e atât de atrăgător sau fascinant. Și apoi durează toată viața, nu se termină niciodată.
Cei din studiul Harvard care au fost cei mai fericiți la pensie au fost cei ce s-au străduit activ să înlocuiască colegii de serviciu cu noi parteneri de distracție. Ca și tinerii din sondajul acela recent, mulți dintre bărbații din studiu, în timp ce porneau la drum ca tineri adulți, chiar credeau că faima și bogăția și marile realizări sunt ce trebuie să obțină pentru o viață bună. Dar în cei 75 de ani al studiului s-a demonstrat repetat că persoanele care au ajuns cel mai bine sunt cele care au prețuit relațiile cu familia, cu prietenii, cu comunitatea.
Dar dumneavoastră – cei care citiți acum aceste rânduri? Să zicem că aveți 25, sau 40, sau 60 de ani. Ce înseamnă oare a prețui relațiile?
Ei bine, posibilitățile sunt practic nelimitate. Ar putea fi ceva simplu, de exemplu în loc de a te uita la televizor – să stai cu cineva, sau să revigorezi o relație amorțită făcând ceva nou împreună, plimbări lungi sau ieșiri la întâlnire, sau luând legătura cu ruda aceea cu care n-ai mai vorbit de ani întregi, pentru că prea obișnuitele învrăjbiri familiale au un efect groaznic asupra celor care stau supărați.
Acum mai bine de un secol, Mark Twain își privea viața retrospectiv și iată ce a scris: „Nu e timp – atât de scurtă e viața – pentru ciorovăieli, scuze, ranchiune și reproșuri. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă…”
Viața bună se construiește cu relații bune.
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Orice i s-a întâmplat altuia ni se poate întâmpla și nouă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
