1 | Rembrandt, Mireasa evreică (c 1666)
Dragostea este răbdare, dragostea este bunătate: aceasta este reprezentarea versetelor din Corinteni, care sunt adesea citite la nunţi. Capodopera lui Rembrandt reprezintă iubire prin fiecare tuşă. Despre acest cuplu se cunosc foarte puţine lucruri – cine erau, dacă ea era într-adevăr mireasă sau dacă erau cu adevărat evrei – însă imaginea depăşeşte cu mult stadiul de portretizare. Feţele lor radiază de adoraţie. Gesturile lor sunt frumoase: mâna lui este poziţionată delicat pe pieptul ei, iar a ei o acoperă cu tandreţe. Sunt ei înşişi în acea zi, dar totuşi universali. Pictura este un fel de piesă de altar seculară, un îndemn la răbdare, modestie şi iubire.
2 | Rubens, Umbrarul de caprifoi (c 1609)
Abia revenit din luna de miere, Rubens îşi ţine de mână tânăra soţie, Isabella Brant, printre flori de caprifoi. Ea îşi arată faimosul zâmbet dulce, în timp ce el stă pe spate, relaxat, cu picioarele încrucişate. Totul în grădină este înfloritor, iar cei doi pari siguri pe iubirea lor. Este binecunoscut că formau un cuplu perfect (Rubens, un scriitor talentat, a lăsat ca mărturii câteva scrisori în care lăuda umorul seren al Isabellei). În timp ce majoritatea portretelor de căsătorie din secolul al XVII-lea erau destul de rigide, formale, constatarea istorică a unui contract, această pictură este fluentă, conversaţională, tangibilă.
3 | Watteau, Surpriza (c 1718)
La asfinţit şi sub promisiunea nopţii care va veni, un muzicant îşi arată calităţile de virtuoz la doar câţiva centimetri distanţă de un cuplu tânăr angajat într-un sărut pasional. Cei doi sunt atât de prinşi în îmbrăţişarea lor încât nici nu mai poţi deosebi mâna cui se vede în imagine. În plus, amândoi abia par să observe prezenţa spectatorului aflat inconfortabil de aproape. Poate că muzica este hrana dragostei pentru ei sau poate că sunt atât de avizi unul de celălalt încât nici nu îl mai aud. Totodată, muzicantul pare să ne arate nouă, privitorilor, ceea ce îi lipseşte; el este unul dintre observatorii semi-tragici ai lui Watteau.
4 | Renoir, Dans la ţară (1883)
Iubiţii lui Renoir sunt purtaţi de muzică, dans şi căldura verii, dar şi unul de celălalt. Mâncarea este abandonată în dezordine, pălăria (a lui?) este pe jos, iar ea abia reuşeşte să ţină pasul cu pretendentul ei, care o ţine de talie şi de încheietură. Toată pictura pare să se legene. Iar punctul de maximă glorie al acestei compoziţii delicate este zâmbetul de pe faţa minunată a fetei. Orientată direct către privitor, aceasta exprimă o fericire fără seamăn.
5 | Klimt, Sărutul (1908)
Înfăşuraţi parcă unul în celălalt, îndrăgostiţii sunt înlănţuiţi într-un sărut etern. Iubirea lor este nelumească şi chiar un pic celestă, mai ales că ale lor capete sunt acoperite de frunze aurii. Nu există urmă de corpuri în toată această opulenţă, cu excepţia degetelor ei elegante de la picioare. Picioare goale, flori în păr… nu este de mirare că hippioţii iubeau arta lui Klimt. Opera rămâne unul dintre cele mai faimoase săruturi din pictura lumii.
6 | Chagall, Aniversarea (1915)
Iubirea îi ridică pe cei doi astfel încât picioarele lor abia ating pământul. Asemenea unei comete sau a unui înger, el se apleacă pentru a o săruta pe ea. La puţină vreme de la realizarea acestei picturi, Chagall se va căsători cu adolescenta Bella, iubita sa muză, astfel că uniunea lor care sfidează gravitaţia începe cu această imagine. Este o viziune a iubirii senzuale, dar şi o adoraţie transcendentală.
7 | Magritte, Îndrăgostiţii (1928)
O întâlnire pe “neve”? Doi îndrăgostiţi încearcă să se sărute prin țesăturile care le acoperă feţele, însă buzele lor nu se întâlnesc niciodată. Nu se pot vedea, nu se pot simţi şi nici nu se pot săruta: o adevărată operă de artă a frustrării sexuale. Totuşi, cornişa de deasupra capetelor lor sugerează captivitatea burgheză a unui cuplu care este legat prin convenţie, dar blocat de fiecare dintre actori. Poate că cei doi nu se cunosc de fapt deloc. Este coşmarul unei relaţii singuratice, iar acele eșarfe moi și netransparente pot fi la fel de bine nişte giulgii.
8 | Frida Kahlo, Autoportret Tehuana (1943)
Acest dublu portret a fost început spre finalul verii anului 1940, după divorţul Fridei Kahlo de Diego Rivera. Ca de obicei, Kahlo realizează metafora foarte literal. Diego îi bântuie în continuare gândurile, este tatuat pe creier, închis înăuntrul ei, în ciuda agoniei creată de aventurile sale extramaritale. Frida nu se poate abţine să se gândească la el. Ea poartă un costum tradiţional mexican care îi plăcea lui şi o coroană de frunze care pare să se întindă precum o plasă. Este ca şi cum Kahlo s-ar simţi captivă atât în tablou, cât şi în obsesia sa. Însă, acesta nu a fost finalul iubirii dintre ei. Până la finalizarea picturii, în 1943, cei doi s-au recăsătorit.
9 | Stanley Spencer, Învierea: Reuniunea (1945)
Când dispare totul în lume, ce urmează? Poetul Philip Larkin spune că tot ceea ce supravieţui din noi este iubirea (“What will survive of us is love), însă în viziunea lui Stanley Spencer, redată prin această pictură inspirată de cimitirul Port Glasgow, iubirea nu este doar o noţiune poetică, ci o îmbrăţişare cu întreg corpul. Îndrăgostiţii din plan apropiat se îmbrăţişează în faţa a ceea ce pare o inimă gigantică inscripţionată şi sunt aduşi la viaţă în momentul unui sărut. Un semn că ne vom revedea şi că dragostea noastră nu va muri niciodată. În fond, ceva la care sperăm cu toţii.
10 | Robert Indiana, Dragoste (1965)
Cuvântul spune clar “dragoste”. Însă această operă este mai mult decât un simplu cuvânt. Acel adorabil O de lângă litera L şi care pare susţinută de litera E, ia o formă corporală. Se întoarce, se înclină, iar capul ei pare întors. A fost lovită din toate părţile de dragoste. Artistul pop american Robert Indiana a creat o pictogramă concentrată, modernă şi pură prin acest tablou faimos.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
