„Confesiunea unui preot” de Sierra Simone, publicată de editura Bookzone anul acesta, în traducerea Adinei Stephanie, este un roman care, conform notei autorului „Implică s*x, și mai mult s*x, și, cu siguranță, ceva blasfemie.” Sau, altfel spus, am fost avertizați! De ce era nevoie de un astfel de avertisment înainte de începerea lecturii? Exact! Pentru că avem în față o carte ce duce tabuul la un nou nivel, un roman erotic scandalos, dar excelent scris (și tradus), într-un limbaj fluent și… ademenitor. Așa că nu este deloc greu să te lași prins de atmosfera romanului, de delicioasele detalii senzuale, de spectaculoasele întorsături de situație și de neașteptatele ipostaze în care se regăsesc personajele sale de-a lungul celor 350 de pagini pe care nici nu știi când le-ai terminat de lecturat.
Personajul principal, preotul de 29 de ani Tyler Anselm Bell este sedus chiar în confesional, fapt pentru care, la rândul său, simte nevoia să se spovedească. Însă nu alege vreun coleg de breaslă, ci publicul larg, confesiunea sa fiind această surprinzătoare poveste de iubire, ispită, pasiune, dragoste pur carnală și, desigur, păcat, cu atât mai incitantă cu cât vine din partea cuiva care, în mod teoretic cel puțin, ar trebui să se afle la polul complet opus, preoții catolici fiind supuși jurământului de celibat. Ca o paranteză, acesta este un subiect destul de controversat în contemporaneitate, fiind posibil ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, și ei să aibă permisiunea de a-și forma o familie. De fapt, esența cărții pornește exact de la acest conflict de natură interioară dintre credință, vocație și, la pachet, normele în vigoare ale bisericii pe de o parte și, pe de alta, necesitățile sufletești și trupești ale unui bărbat aflat în floarea vârstei.
sursa foto: literaturapetocuri.ro
Romanul este scris la persoana I, alternând perspectivele (alternanță marcată în carte cu fonturi diferite): cea a preotului Tyler cu cea a lui Poppy Danforth, seducătoarea femeie ce pășește sfioasă în confesional, în căutarea iertării, iertare pe care… dar mai bine nu vă dezvălui nimic din acțiunea propriu-zisă, pentru a nu vă altera plăcerea de a descoperi singuri întreaga intrigă.
Însă dincolo de erotismul cărții, autoarea a strecurat, dibaci, unele dintre părerile sale referitoare la răscrucea dintre sex și spiritualitate, desigur, fără nicio intenție de a ofensa sau provoca pe cineva, în ciuda scenelor… să le spunem „tari”, de care cartea nu duce deloc lipsă.
O lectură menită să te scoată din confortul cărților „cuminți” doar pentru a te face să-ți reconsideri ideile religioase aflate (sau nu) în contradicție cu alte aspecte ale propriei tale vieți (mai cu seamă ale celei intime).
Sierra Simone, autoare a 20 de volume, este considerată un fenomen în categoria cărților erotice, atât datorită faptului că nu se sfiește să dea glas celor mai întunecate fantezii, cât și pentru subiectele controversate pe care le abordează cu predilecție.
Fragment din carte:
„Ne-am privit unul pe celălalt un moment.
S-ar fi putut încheia chiar acolo. S-ar fi putut, în ciuda rujului ei roșu, a ochilor luminoși și a sfârcurilor întărite sub bluza subțire de mătase pe care o purta. În ciuda faptului că blocam ușa confesionalului cu umerii mei lați, în ciuda puterii, satisfacției și dorinței pe care le transmitea corpul meu, într-un mod primitiv și dominator.
S-ar fi putut, jur.
Dar ea și-a mușcat buza, acei doi dinți puțin prea mari înfigându-se în buza ei plină de jos, cel mai pur alb îngropându-se în cel mai pătrunzător și sângeriu roșu imaginabil, apoi și-a frecat coapsele una de cealaltă și un zgomot slab a răzbătut de undeva din pieptul ei.
Am încetat să mai văd o penitentă.
Am încetat să mai văd un copil al Domnului.
Am încetat să mai văd un miel pierdut în căutarea unui pastor.
Vedeam doar o femeie cu dorințe – dorințe desăvârșite, cărora nu le poți rezista.
Am făcut un pas în spate, trăgând aer adânc, o parte curajoasă a conștiinței mele încercând să revină la realitate, iar ea a făcut o tentativă de pas afară din confesional, fixându-mă în continuare cu privirea. Am lăsat-o să treacă pe lângă mine, dar nu din cauză că îmi doream să plece sau pentru că îmi doream ca acea ispită să înceteze. Nu, mai degrabă îi ofeream o ultimă șansă să scape, iar dacă nu o făcea, atunci Dumnezeu să mă ajute, pentru că trebuia să o ating, trebuia să o gust și trebuia să se întâmple chiar atunci.
S-a îndepărtat câțiva pași, până când s-a împiedicat de pianul de sub scena corului. Tot nu vorbea, dar nici nu era nevoie pentru că puteam să citesc fiecare tremur al ei, fiecare respirație, fiecare gest. Dinții ei continuau să îi muște buza de jos, și îmi doream ca eu să îi mușc acea buză, să o mușc atât de rău încât să geamă.
M-am îndreptat spre ea, iar ea a urmărit fiecare pas de-al meu cu o dorință care era mai presus de a fi palpabilă, era înăbușitoare, sălbatică.
– Întoarce-te, i-am ordonat, și al naibii să fiu dacă nu s-a conformat imediat, întorcându-se și sprijinindu-și mâinile de suprafața lemnului negru.
Încă își freca coapsele când am ajuns în dreptul pianului și m-am așezat chiar în spatele ei. Mi-am plimbat arătătorul de-a lungul mâinii ei, până la umăr, simțind fiecare centimetru de piele.
– Ce urma să spui în confesional? am întrebat pe un ton grav. Și amintește-ți că minciuna e un păcat.
A tremurat.
– Nu pot să spun. Nu aici. Nu ție.”
„Confesiunea unui preot” de Sierra Simone poate fi comandată de aici.
Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert sau o carte care ți-a plăcut.
Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
