Pe vremuri erau la modă frumuseţile feminine rubensiene, cu formele lor bombate, rotunde şi pline de-o căldură diafană. Frumuseţea trupului uman a cunoscut diverse stiluri, etape şi definiţii, aşa încât am ajuns astăzi să credem că “frumuseţea este acelaşi lucru cu silueta”. Ceva ne face, totuşi, să depăşim şi acest ideal de frumuseţe fizică, nu doar pentru că în el nu s-ar găsi şi elemente care sprijină realitatea, ci pentru că “silueta a devenit mai degrabă un ideal de sănătate decât unul de frumuseţe”. Această schimbare subtilă ne determină să căutăm un alt ideal frumuseţe umană sau adevărul despre frumuseţe…
Sănătatea înseamnă şi frumuseţe fizică, dar nu acea frumuseţe care urmăreşte perfecţiunea şi esteticul cu iz de floare artificială, ci un gen de frumuseţe care se poate găsi şi regăsi la orice om, fie el şi bolnav. Ce anume face ca un om să fie frumos şi ce anume îl sluţeşte, dacă nu-i silueta, dacă nu-i machiajul, coafura, îmbrăcămintea sau cine ştie ce alte accesorii “sociale”? Pare că frumuseţea umană poartă în ea pecetea subtilă a bucuriei sufleteşti. Dincolo de podoabele lumii şi în umbra searbădă a machiajelor, care adesea ne urâţesc şi ne trădează tendinţele depresive, realitatea simplă a fiecărei zile ne demonstrează că frumuseţea adevărată este o manifestare a sufletului nostru.
Este de ajuns să ne examinăm chipurile atunci când primim o veste de dragoste. Când trăim bucuria pentru un copil care a luat o notă bună. Când ceva ne face să ne simţim bucuroşi, chipul ni se luminează şi însăşi starea de oboseală fizică participă la crearea unei expresii plăcute, a unei imagini pe care aproape că nu ne-o recunoştem. Este starea în care suntem obosiţi, dar arătăm minunat.
Noi, oamenii, nu suntem frumoşi, ci… devenim frumoşi. Am cunoscut cu toţii oameni care au nasurile lungi sau răsucite spasmodic, dar apropiindu-ne de aceste fiinţe, noi am simţit o stranie frumuseţe în ele şi ne-a cucerit ceva… O luminiţă aprinsă în ochii lor, o bucurie inocentă, o voce caldă şi un fel de a fi care ne-a ne-a făcut chiar să ne îndrăgostim…
Pe de altă parte, ar fi interesant să ne privim în oglindă când suntem din cale afară de enervaţi, când vreun orgoliu ne îmbie să simţim ură pentru cineva… Să vedem cum frumuseţea păleşte, ca o floare neudată, şi strălucirea oricărui machiaj se face o biată copie a depresiei şi a enervării noastre. Noi nu suntem nici urâţi, ci devenim urâţi. Devenim urâţi de cîte ori azvârlim spre altul noroiul, în speranţa că ne vom curăţa sufletele împotmolite. Ni se răsucesc nasurile cele frumos aşezate de natură la locul potrivit şi în chipul cel mai bun, urechile ni se fac clăpăuge, spinările drepte se îndoaie ca prin farmec şi strălucirea ochilor este înlocuită cu o privire de gheaţă. Aţi văzut vreodată oameni “iceberg”? Oameni care privesc parcă fără să privească? Ochi care se uită dintr-un gol adânc sau dintr-o pupilă rece ca gheaţa? Chipul contorsionat ascunde durere, ură, revoltă şi toate acestea ne fac să fim urâţi…
Frumuseţea nu este o povară a trupului, ci o binecuvântare pentru suflet şi pentru trup, deopotrivă. Şi sufletul, şi trupul trăiesc belşugul luminii şi al celei mai nobile frumuseţi de câte ori sufletul este fericit, de câte ori se bucură. Nu să ne corectăm picioarele şi să ne mărim sînii avem nevoie. Nu să ne împopoţonăm cu paie de struţ şi să ne lungim gâturile după blănuri scumpe. Fiindcă devenim frumoşi doar când simţim bucurie, iar asta nu se poate corecta prin nici un fel de operație. Acesta este idealul de frumuseţe care va cuprinde lumea viitorului şi acesta este adevărul frumuseţii;”Pe chipul tău este chipul sufletului tău”.
De aceea frumusețea nu poate fi contrafăcută, păcălită, mințită sau fabricată. Ea nu-i stridentă tocmai pentru că e diferită de un machiaj. Frumusețea interioară face din omul urât un om din cale afară de frumos, pe care nu-l pot recunoaște niciodată urâții și asta fiindcă numai frumusețea poate recunoaște frumusețea. Vestea bună este aceea că orice om poate deveni frumos, oricâte tare fizice sau de altă natură ar părea să-l deranjeze. Ar fi nevoie doar să-și dorească și să caute drumul către omul bun din el însuși, căci omul bun din noi este și omul cel mai frumos din lume.
Citiţi şi
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
