Uneori mă întreb cine sunt. Și în ultima vreme mă întreb cam des și constant. Mă amăgesc că e de vină iarna, oboseala, lipsa de lumină naturală sau poate ești vinovat tu. Cert e că totul dispare în jurul meu și mi-aș dori să pot să dispar și eu. Nu-mi găsesc ancora care să mă lege de prezent. Nici copilul meu adorat care doarme ca un înger în patul lui nu mai are nevoie de mine. Eu mai am nevoie de mine? Ce rost am eu? Ce vreau? Ce pot? Sau pot?
Aș vrea să schimb ceva sau totul sau pe mine, dar nu sunt decât o duduie trecută de 35 ani care lucrează la un ghișeu pentru visurile altora. Nu mă mai bucură provocările. Nu mă mai bucură oamenii. Nu mă mai bucură natura. Nu mă mai bucură nici promisiunea unui salariu mai mare. Nu mă bucură nici promovarea ta. Nu ești aici pentru mine La ce îmi folosește o casă mare, dacă nu mă regăsesc în ea? Vreau un cămin, nu o casă. Tu mereu vrei altceva. Mi-ar plăcea la schi, tu vrei la bazin cu apă termală, de ce nu mai găsim o stațiune pentru amândoi? Îmi amintesc că odată, un iaurt cu fructe, mâncat seara târziu, era tot universul nostru. Tu mai știi? Trimiți pe cineva acasă să facă focul, eu vreau doar să mă încălzești tu și să îmi ierți tăcerea sau gălăgia și să mă iubești mut și din priviri.
Vrei un teren într-o altă zonă, vrei o altă mașină, o altă viață pentru copil, poate vrei pe altcineva.
Poate intuiești că se întâmplă ceva cu mine, dar nu te obosești să afli ce. Cum să nu mă doară atâta spațiu? Zici că ești obosit, că acumulezi noi cunoștințe, dar care e prețul?
Eu mă pierd pe mine. Găsitorului recompensă.
Guest post by Ana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
