Să faci un sondaj de opinie cu întrebarea „Cine este intelectualul român pe care îl admiraţi?” înseamnă să crezi că intrarea în Academie se joacă la zaruri. Dar asta nu i-a împiedicat pe românaşii noştri să răspundă.
Pe locul întâi l-au pus pe Victor Ponta. Lucru firesc. Oamenii cred că plagiatul presupune un vast exerciţiu intelectual – ani de zile de stat cu capul în mâini şi cu pixul după ureche.
Un binemeritat loc II ocupă C.V. Tudor, prea repede plecat să se ia în gură cu îngerii.
Locul III – Klaus Iohannis, intelectual din domeniul imobiliarelor, care a scos deja două cărţi „Pas cu pas” şi „Primul pas”. Între timp, a făcut atâţia, încât va umple o bibliotecă întreagă.
Vestea bună e că, pe lunga listă cu nume, care se termină cu Nu ştiu/Nu răspund, toţi au bacul.
Unde vreţi să găsească românii intelectuali? A, dacă la televizor s-ar da „Matematicienii au talent”, „Scriitori la cuţite”, „Un savant păcătos” sau „Vocea Rațiunii”, lucrurile ar putea sta altfel.
Din Merțane ar răcni audiobook-uri despre Bosonul Higgs, iar în Bellagio s-ar agăţa gagicuţele cu citate din Wittgenstein.
Abia atunci, pe primele trei locuri i-am avea pe marii noștri Adrian Elevul Minune, Goethe de la Strehaia și Vali Filosofie.
Citiţi şi
Dacă întrebi 10 studenți la medicină…
Eu voi lăsa ChatGPT să țină examenul final pentru mine. Voi distrați-vă învățând
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.