“Să n-ai încredere în È™ampanie… Scânteiează ca un diamant, este limpede ca un izvor de munte È™i dulce ca nectarul; e preÈ›uită mai mult decât truda unui muncitor, decât cântecul poetului È™i decât mângâierile unei femei, dar… fereÈ™te-te cât poÈ›i de ea! Șampania este o cocotă strălucitoare, al cărei farmec face casă bună cu minciuna È™i neruÈ™inarea Gomorei; È™ampania este un coÈ™ciug aurit plin cu oseminte de mort È™i cu alte scârnăvii. Omul bea È™ampanie numai în clipe de durere, de tristeÈ›e È™i de iluzie optică…
O bea când este bogat și sătul de toate, adică atunci când îi vine tot atât de greu să-și facă drum spre lumină, ca unei cămile să treacă prin urechile acului.
Şampania este vinul casierilor care au furat, al întreținuților, al lichelelor fără pic de rușine și al cocotelor… Pretutindeni unde domnesc dezmățul, beția, desfrâul, înșelarea aproapelui, triumful gheșeftului, șampania e pe primul plan. Ea nu-i plătită cu bani munciți din greu, ci cu bani picați din senin, bani de aruncat, bani mulți, foarte adeseori sustraşi.
O femeie care pornește pe calea pierzaniei începe cu șampania! De aceea, pesemne, șampania șuieră ca șarpele care a ademenit-o pe Eva!
Şampania se bea la logodnă și însurătoare, când, în schimbul a două-trei iluzii, te fereci pentru toată viața cu lanțuri grele.
Şampania se bea la aniversări, când e subţiată de obicei cu măguliri și cuvântări siropase, rostite în cinstea sărbătoritului, care, de cele mai multe ori, e cu un picior în groapă.
Când mori, rudele beau șampanie de bucurie că le-ai lăsat moștenire.
Åžampania se bea la Revelion, când oamenii cu cupele în mână strigă ura în cinstea Anului Nou, deÈ™i sunt convinÈ™i că, exact peste 12 luni, o să-i dea una după ceafă, ca unui netrebnic. ÃŽntr-un cuvânt, pretutindeni unde-i vorba de o bucurie la comandă, de o încântare cumpărată, de linguÈ™ire, de vorbe deÈ™arte, de lehamite față de orice, de lene È™i de porcării, Veuve Clicquot e nelipsită. Da, da! FeriÈ›i-vă de È™ampanie!”
Anton Pavlovici Cehov
Și totuÈ™i…
Simțind că se apropie clipa marii treceri, la ora trei din noapte, doctorul a cerut să fie adusă o sticlă de șampanie: „Cehov a luat paharul care i se oferea și, întorcandu-se spre Olga (n. red. soția lui, actriță), i-a spus cu un zâmbet amar: “De mult n-am mai băut șampanie!“. Și-a golit paharul și s-a întors pe partea stângă. După câteva clipe nu mai respira. Trecuse din viață în moarte cu simplitatea-i obișnuită. Era 2 iulie 1904. Pendula arăta ora trei.“
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
