Terminasem liceul și mă pregăteam pentru admiterea la facultate. Era o vară secetoasă și uscată, amară pentru ambiția mea de a deveni studentă. Învățam pe prispa casei, cu câinele lângă mine, care mă asculta cum turuiam verbele neregulate în franceză. Încercam să îl atrag într-o conversație în limba lui Moliere, dar el stătea tolănit, visând la prânzul care întârzia să apară. Chef de învățat aveam, dar zilele erau prea scurte, iar nopțile aduceau cu ele angoasă și disconfort. Ascultam Bhrams la un casetofon vechi și gândurile îmi fugeau la saloanele vieneze și la tărâmuri îndepărtate, imaginare.
Într-una din aceste zile, când rațele se prăjeau la soare și mirosul strugurilor cruzi îmi strepezea inspirația, a bătut în poartă o țigancă. Căra în spate un sac mare, ca cel din poezia lui Coșbuc, „A venit un lup din crâng”, și căuta să vândă niște ceainice și niște oale vechi din alamă. Când m-a văzut, a avut o străfulgerare. Văzuse cărțile împrăștiate pe prispă. Știa că poate câștiga ceva bani sau orice… numai să câștige….
– Hai, să îți ghicesc, frumoaso!
Nu mă gândeam că aș fi cine știe ce frumusețe, dar asta era formula de adresare. Începea cu un compliment, pentru că așa putea câștiga. Avea pregătire de marketing.
Purtam la mână un ceas vechi, de-al tatălui meu, ca să număr orele în trecerea lor, nu ca să mă mândresc cu vreo bijuterie vintage. Ea a văzut ceasul și i s-a părut că nu ar fi rău, dacă l-ar câștiga.
– Nu vreau să îmi ghicești. Mergi mai încolo că o să găsești pe cineva care va fi bucuros să te asculte.
– Hai, mânca-ți-aș ochii tăi, știu că ai un examen greu și că ți-e frică!
Ce fini psihologi sunt când vor să obțină ceva. Era și greu să îți dai seama. Vorbea cu o fetișcană care citea din niște cărți, în timp ce muzica unei nunți din vecini răsuna cu putere. Între „Ia-ți mireasă ziua bună” și „Fă-ți, nașă, fina frumoasă!”, țiganca a reușit să îmi ia ceasul de la mână și să îl țină în mâna ei.
– O să mergi într-un oraș mare și o să ai un examen greu. Ai să cunoști oameni noi, dar nu pot să îți spun dacă ai să reușești.
– Cu asemenea ghiceală, nu prea o să ai de câștigat, am adăugat, încercând să îi iau ceasul din mână.
– Știu dacă o să reușești sau nu, dar nu vreau să îți spun, până nu îmi aduci o bucată de slănină.
– Ce vrei să faci cu ea, să îmi ungi norocul?!
Țiganca nu a răspuns, se uita în lungul uliței ca și cum ar fi așteptat pe cineva. Eu, singură acasă, m-am dus să îi aduc slănina. Am găsit, în cele din urmă, o bucată râncedă de slănină, mâncată la colțuri de șoareci. Mama nu era acasă, iar cămara cu alimente era încuiată. Culmea, într-o zi atât de importantă pentru viitorul meu…
Am ajuns într-un suflet la poartă. Pusesem slănina într-o foaie de dictando cu conjugarea verbului avoir la futur proche. Țiganca, nicăieri. Ceasul tatei, nicăieri.
Ce să fac? Mă uit în stânga, mă uit în dreapta. Nimeni. În poarta cu nunta, jumătate de sat. Încui zăvorul și mă îndrept spre zgomotul nunții. Era singurul loc în care țiganca se putea ascunde. În mijlocul curții, pe un scaun, înconjurată de vornic, de părinți și de nuntași, mireasa plânsă. La încheietura mâinii, purta ceasul tatei.
Cum să mă duc să îi spun că e ceasul tatei? Ea săvârșea ritualul de trecere spre norocul care o lua de acasă. Nici nu eram îmbrăcată potrivit, aveam o rochie ieftină de stambă cu flori mari și uscate. Culmea, în mijlocul verii…
Am plecat pe drumul de întoarcere. Ceasul era singurul obiect pe care tata îl mai avea de la tatăl său. Ce dezastru avea să fie!
Vedeam în asta un semn rău pentru marele examen al vieții mele, care începea peste câteva zile.
Am ajuns într-un oraș mare, am cunoscut oameni noi, am avut examene grele. Am reușit! Dar ceasul tatei nu l-am mai recuperat niciodată.
Când i-am spus tatei că l-am pierdut, fără să îi detaliez împrejurarea, o mare tristețe s-a așternut pe chipul său. Mi-a spus că nu știu să prețuiesc amintirile. M-a durut tare că l-am dezamăgit.
Poate că țiganca mi-a cumpărat norocul cu ceasul vechi.
Din primul meu salariu, i-am cumpărat tatei un ceas. Era mare, negru și mergea strună. Nu l-a purtat niciodată!
Guest post by Lucia Moisă
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Servicii SEO: importanța promovării online pentru afaceri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
