Dacă inițial resorturile conflictului dintre Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu păreau obscure, în ultimele zile toată lumea a înțeles că este vorba de o luptă pentru putere între două clanuri psd-iste, mai mult decât probabil cu ramificațiile lor în servicii, căci nu mișcă nimic în politica românească fără să fie amestecați și „băieții”. Nu este o lovitură de stat cum spunea una din stupidele lui Dragnea, Carmen Dan, vineri seara, ci o lovitură de partid, un putsch în toată regula. Sigur, nu ne mirăm că o analfabetă politic precum Carmen Dan confundă statul cu partidul; probabil că singura poezie pe care o știe este cea din manualele publicate înainte de 1989, „Partidul e în toate”.
Trecând la lucruri mai serioase, este semnificativ că numai cele două orfeline, Sevil Shhaideh și Carmen Dan, demise de premierul Grindeanu cu celeritate, au fost vineri seară purtătoarele de mesaj ale taberei Dragnea, iar primărița Gabriela Firea a strălucit prin absență. Se pare că, așa cum spunea altă vestală a PSD, Rodica Stănoiu, „mușuroiul se mișcă”. Nu facem predicții cu privire la direcția în care a luat-o, doar observăm faptele. Și nici nu ne ambalăm de o parte sau cealaltă pentru că nu avem de ce: nu e Ponta mai bun decât Dragnea, căci nu Grindeanu contează aici, el tot plastilină vorbitoare fiind, ci cei care îl „mână în mișcare”. Ar fi, într-adevăr, util să scăpăm de Dragnea, obsedat să distrugă statul de drept ca să scape el de pușcărie, dar să nu ne imaginăm că un guvern sprijinit de tabăra Ponta ar promova lupta anti-corupție, buna guvernare, reforma și integritatea funcției publice. De fapt, dacă suntem atenți la discursul lui Grindeanu, el nici nu promite aceste lucruri și nici nu se adresează întregii populații, ci doar activului PSD, pe care încearcă să-l convingă că este momentul să scape de hegemonia clanului Dragnea, adică să recupereze resursele financiare pe care Dragnea le-a împărțit discreționar, prin Sevil Shhaideh, doar clicii apropiaților săi. Discursul adepților cuplului Ponta-Grindeanu, răspândiți la unele televiziuni, mai ales la RealitateaTV, are și accente hilare, atunci când încearcă să acrediteze ideea că traseiștii, ca Liviu Dragnea sau Darius Vâlcov, proveniți din fostul PD, sau foștii PRM-iști Lia Olguța Vasilescu și Codrin Ștefănescu, ar fi dus de râpă „adevăratul” PSD. Să fim serioși: între PSD și PRM a existat întotdeauna o afinitate profundă, sub toți liderii PSD, iar PD nu a fost distrus de Dragnea și de Vâlcov, ci de Udrea și de Băsescu, într-o primă fază, apoi de Blaga. Deci nici măcar nu poți să râzi când auzi asemenea argumente.
Cum rămâne însă, mă veți întreba, cu rezistența lui Grindeanu în fața pretențiilor lui Dragnea de modificare samavolnică a legislației în scopul salvării lui de la o condamnare penală? Răspund că tema justiției și anti-corupției a fost abil jucată de clanul Ponta, care-l teleghidează pe Grindeanu. Amintim că premierul nu a avut nicio problemă să promoveze infama OUG13, redactată la sediul PSD la ordinele lui Dragnea, sub coordonarea fostului ministru Florin Iordache. După ce a văzut reacția străzii, s-a speriat și a dat înapoi, iar clanul Ponta a profitat și, în cele din urmă, l-a transformat în cal troian într-o operațiune de demolare a lui Dragnea. Vulnerabilitatea liderului PSD a fost exploatată magistral: Grindeanu a făcut front comun cu ministrul justiției Tudorel Toader într-un sabotaj calculat al cerințelor lui Dragnea privind modificarea legislației penale. Astfel, legile pentru modificare Codurilor penale nu au fost trecute în procedură de urgență, într-o variantă amendată de Dragnea, ci în varianta lui Toader, după toate regulile procedurale, și, mai ales, nu au prevăzut instituirea unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu, adică exact ce prevăzuse OUG13, pentru a-l salva pe Dragnea de condamnare în procesul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu. A urma decizia (problematică) a CCR, care a impus indirect stabilirea unui astfel de prag. Pentru ca Dragnea să beneficieze de el înainte de pronunțarea sentinței, pragul trebuia să fie într-un cuantum cât mai mare (Iordache a propus chiar 400.000 lei) și adoptat imediat, adică prin OUG. Grindeanu a refuzat, anunțând că va aștepta mai întâi motivarea Curții, apoi va elabora un proiect de lege care va fi supus Parlamentului. Până atunci însă, Dragnea ar putea fi după gratii. Nu cred că premierul nu știa că astfel îl provoacă pe liderul său de partid la măsuri extreme, dar poate tocmai acest lucru îl dorea, sau i se spusese să dorească – pentru a forța o confruntare și, în final, înlăturarea lui Dragnea și a acoliților săi foarte apropiați. Restul sunt invitați să-și trădeze liderul, ales totuși statutar de partid. PSD iubește și trădarea, și pe trădători. Dacă nu mă credeți, urmăriți istoria congreselor acestui partid și veți vedea că Iliescu, Năstase, Geoană și Ponta au fost toți trădați, pe rând, de apropiații lor.
Două concluzii desprind de aici: 1. instrumentalizarea politică a justiției pentru atingerea unui scop limitat, înlăturarea lui Dragnea, și pentru asigurarea sprijinului extern (din partea UE și NATO) și 2. faptul că metodele folosite de contestatari, adică de Ponta, Grindeanu & Co., sunt aceleași cu ale clanului Dragnea, adică trădarea, amenințarea, șantajul, calomnia, linșajul public și toate derivatele lor comportamentale. Nu-i „nimeni drac și nimeni sfânt” aici; toți sunt politicieni fără scrupule mânați de setea pentru putere, nu de vreun ideal democratic sau de un proiect de țară. În bătălia pentru PSD, România nu există decât pe post de pradă, de vacă de muls.
Liviu Dragnea este într-adevăr maimuța care s-a urcat prea sus și își arată dosul. Încercarea sa de a scăpa de Grindeanu a fost brutală și primitivă, asemănată corect cu metodele staliniste. Evaluarea guvernului a fost făcută pe genunchi de un personaj dubios, Darius Vâlcov, judecat în două procese de corupție și anchetat într-un al treilea dosar, tot de corupție. Textul ei era plin de contradicții și absurdități, inventariate deja de presă, mai ales pentru că îi reproșa lui Grindeanu neîndeplinirea unor măsuri care aveau termen anul viitor sau care fuseseră deja abandonate de Dragnea (ca impozitul pe publicitate, de pildă). Iar reproșul referitor la eșecul îmbunătățirii relațiilor cu Rusia a fost de-a dreptul dubios. Nu ar fi putut conducerea PSD să regleze eventualele disfuncționalități într-o discuție amicală cu executivul? Sigur că ar fi putut, dar Dragnea avea nevoie de un pretext, de un raport de înfierare, ca pe vremuri, nu de o analiză serioasă. Apoi tot el s-a făcut de râs, mărturisind că lucrează la un program de măsuri chiar cu miniștri pe care i-a declarat necorespunzători, apoi, când a văzut că manevra de intimidare a lui Grindeanu nu-i reușește, a atins culmea stupizeniei și absurdului, anunțând o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern. Niciodată PSD, sau orice alt partid, nu s-a pus singur în situația de a-și dezavua public propria echipă guvernamentală sau de a-i pune pe miniștri parlamentari să-și dea sigur palme în fața națiunii, cerând un vot împotriva lor.
Nu ne-am mira deci dacă moțiunea, în cele din urmă, nu ar trece. Devansarea citirii sale în Parlament cu o zi – duminică în loc de luni – este un semn de disperare a taberei Dragnea, nu de forță, o dovadă că liderul PSD se teme că fiecare minut care trece poate să-l coste un parlamentar care evadează în tabăra Ponta. Opoziția are tot interesul să se țină de o parte în acest scandal psd-ist și să-i lase pe majoritari să se sfâșie între ei. Nici UDMR nu ar avea de ce să se compromită susținându-l pe Dragnea, când poate obține mai mult de la Ponta, cu care a colaborat de altfel bine în trecut. Deja majoritatea taberei Dragnea nu mai este atât de solidă, după ruptura grupului lui Daniel Constantin de ALDE, iar Grindeanu și Ponta nu contenesc să anunțe că au recrutat deja adepți printre parlamentari. Totul se joacă deci în continuare, iar rezultatul final este incert.
Practic, sunt două posibilități: fie moțiunea cade și Grindeanu rămâne premier, și atunci începe să-și reconstruiască guvernul cu ajutorul celor care l-au trădat pe Dragnea, la indicațiile lui Ponta și ale sponsorilor lui politici. Mă gândesc desigur și la nașul lui Ponta, fostul director al SRI, George Maior. Nu e bine să-l neglijăm, mai ales că Liviu Dragnea s-a răstit public la el. Dragnea e primitiv, dar nu complet oligofren. Oricum, era limpede că forța rezistenței lui Grindeanu nu venea din propriile resurse, ci din exterior. Și apoi, cine să aibe resursele care generează zilele acestea atâtea montaje foto care îl ridiculizează pe Dragnea, sugerând de pildă asemănarea cu cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu înainte de execuția de la Târgoviște? Aici lucrează profesioniști, nu amatori. Oricât s-ar cocoși, Grindeanu este un personaj inventat și folosit de alții. Pe termen scurt, acest demers ar putea fi util, căci România chiar nu are nevoie de tutela primitivului de Dragnea, grevat de dosare penale. În cazul unui eșec al moțiunii, va urma probabil un congres al PSD, pentru că toți cei care l-au trădat pe Dragnea se vor grăbi să scape de el și de răzbunare lui. Va urma un carnaval al trădării și al manevrelor dosnice în cel mai mare partid din România, soldat, probabil, cu înlăturarea lui Dragnea și slăbirea taberei sale.
Dacă în schimb moțiunea trece, atunci guvernul cade, dar PSD nu se va liniști. Mai întâi pentru că nominalizarea viitorului premier este prerogativa președintelui Iohannis, care reintră în joc și poate, dacă vrea, să facă mari dificultăți actualei conduceri a PSD. Poate, de pildă, să nominalizeze el un premier, constatând mutațiile politice din Parlament. Chiar dacă Parlamentul îi respinge de două ori propunerea, a treia oară o va vota, indiferent care va fi „numele trandafirului”, pentru a evita alegerile anticipate. Iar tabăra Ponta nu va conteni să lucreze în PSD, încercând să convingă activul de partid de inepția lui Dragnea, care a adus din nou partidul la mâna lui Iohannis. Deci circul nu se termină oricum, pentru că Ponta și Grindeanu nu mai au nimic de pierdut și pot lupta până în final. De pierdut, va pierde doar țara, pentru că nici o țară marcată de instabilitate politică nu prosperă. Dar ce contează țara când gașca ta e în pericol?
Cum spuneam, nu neg că, dacă Ponta, Grindeanu (și Maior?) ne scapă de Dragnea și de gașca lui, ne fac un serviciu și că echipa lor va evita probabil marginalizarea și/sau stigmatizarea României în cadrul UE. Cu toată retorica lui agresivă, Ponta, ca premier, a știut întotdeauna unde să se oprească în raport cu exigențele europene. Dar noi nu trebuie să uităm că Victor Ponta este prietenul lui Sebastian Ghiță (creație a lui George Maior, probabil), și al lui Dan Șova, împreună cu care este inculpat într-un dosar de abuz, fals în înscrisuri și spălare de bani. Același Șova care a „pierdut” dosarul contractului cu Bechtel. Să nu uităm de asemenea cum a fugit Ponta la Erdogan când a început ancheta DNA împotriva sa și nici implicarea lui, chiar ca martor, în dosarele DNA ale cumnatului său, Dan Herțanu; sau brutalitatea cu care a desființat CNATDCU tocmai când discuta acuzațiile de plagiat la adresa tezei sale de doctorat, moment care ne trimite cu gândul la pasivitatea cu care Grindeanu a acceptat eliminarea de către ministrul cercetării Valeca a experților străini din toate comisiile de evaluare. Și nu a fost cumva Ponta cel care, împreună cu Crin Antonescu, a animat protestele din iarna 2011/2012, plătite și comandate de Dan Voiculescu? Să nu ne fie memoria scurtă, ca să nu ne fie nici captivitatea psd-istă mai lungă decât o putem duce. Eu nu mă aștept de pildă ca un posibil guvern Grindeanu II să schimbe legile pe care le-a votat sau le pregătește Parlamentul. Credeți, de pildă, că vor renunța la proiectul de Cod Administrativ aflat în pregătire, care va instituționaliza politizarea tuturor funcțiilor din administrație? Eu, una, mă îndoiesc. De aceea, eu aș zice, mai degrabă, ca Mercutio în Romeo și Julieta: „A plague on both your Houses” – adică, în traducere liberă, „să se aleagă praful de ambele tabere!” Refuz logica răului mai mic, la care suntem obligați de o clasă politică putredă și iresponsabilă. Niciuna din taberele din PSD nu reprezintă o soluție pentru modernizarea României și scoaterea ei de la periferia Europei. Pentru aceasta avem nevoie de o forță politică nouă, autentic democratică, matură, serioasă, necoruptă, cu spirit civic. Nu ne putem pune speranțele într-o adunătură de corupți compromiși, cu diferite grade de sofisticare, dar aceeași ticăloșie de fond. Dacă am învățat ceva în ultimii 27 de ani este că răul, chiar și cel mai mic, tot rău este și nu poate genera binele. Dacă vrem să ne salvăm, trebuie să ne batem cu PSD, pentru România, iar actuala luptă pentru putere dintre psd-iști să o urmărim ca pe cea mai proastă telenovelă a celor mai penibile televiziuni.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Lumânările ard până la capăt. Și sufletul odată cu ele
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Din doi ca tine aş scoate unul bun. Poate ăla stă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
