O căsătorie din interes. Interesul de a nu rămâne singură. Pe parcurs, s-a dovedit o prostie, singurătatea transformându-se din bau-baul femeilor nemăritate de 30 de ani în fata morgana a celor măritate. Cam de orice vârstă. S-ar fi dezmăritat dacă ar fi putut (nu, n-am greşit, o lua groaza când se gândea la circul aferent unui divorţ, ar fi vrut, pur şi simplu să nu mai fie măritată. Cumva, să i se anuleze alegerea de atunci), dar demnitatea de femeie care nu poate accepta niciun eşec nu-i permitea să se plângă articulat. Şi totuşi, era vizibil cu ochiul liber că treaba se târa, pe nervii ei, mai ales:
– Cea mai proastă investiţie pe care ai făcut-o a fost… soţul.
Cine îi spusese asta o privise cu subînţelesuri. Foarte multe, încât se abţinu cu greu să nu-i răspundă înfipt, ca o vajnică apărătoare a instiţuţiei mariajului, liber consimţit bla, bla… Mă rog, mai mult pentru a-i arăta nesimţitului că ea nu se coboară la nivelul lui redus de cuceritor repetent şi hotărî să-l ignore, fiind ştiut că tăcerea este cea mai puternică armă. Dar undeva, adânc în sufletul ei, sâmburele incontestabil de adevăr al vorbelor lui căzuse pe sol fertil.
Nu s-ar fi „înjosit” cu o aventură, mai mult din lenea de a se ascunde şi a se feri mereu, dar privirile cu subînţelesuri i-au mai tăiat de câteva ori calea şi nu doar cu vorbe, ci şi cu insistenţe în a proba împreună gustul cafelei din nu ştiu ce cafenea în trend sau în a măsura la pas perimetrul celui mai nou parc din oraş. Şi avea şi argumente: ba un buchet de flori (roşii, că totă lumea ştie ce semnificaţie are culoarea asta, ba un accesoriu bine ales, tot cu cu mesaj mai mult sau mai puţin subliminal, desigur (cum ar fi husa de telefon imprimată cu mesajul „Keep calm & be happy”).
Desigur că nesimţitul era tot mai puţin nesimţit, iar investiţia proastă de acasă, tot mai proastă. În fond, nu ar fi fost nici prima, nici ultima femeie care să fi cedat tentaţiei, de fapt, nevoii de iubire, cum încerca să-şi justifice în forul interior rezistenţa tot mai şubredă. Şi, până la urmă, după multe frământări, nopţi nedormite în care numai telefonul ei îmbrăcat cu îndemnul la fericire marca GSMNET îi ţinea companie, se hotărî să intre şi ea în rândul lumii şi să accepte cel mai fancy accesoriu: amantul, cu toate implicaţiile pe care o relaţie clandestină le presupune. Iar ea, când lua o decizie, indiferent care, apoi şi-o ţinea până la capăt.
Aşă că, hotărâtă, puse mâna pe teleofn şi-şi sună cea mai bună prietenă, nu că ar fi avut nevoie de validare, ci că acum, odată trecută bariera împotrivirii, sufletul i se umplea de o fericire mare, nouă, intensă şi promiţătoare care trebuia revărsată şi asupra celor din jur.
Prietena îi ascultă avalanşa de entuziasm fără nume, aşa cum statul ei de doamnă o obliga, după care îi răspunse plictisită:
– Draga mea, sunt total de acord cu tine. De altfel, amantul meu are o vorbă: „un soţ este cea mai proastă investiţie”…
Cum era vorba aia, „keep calm & be happy”…
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.