Își șterse surplusul de ruj din colțul gurii și mai rămase o vreme privind în oglindă. În gol.
Peste imaginea ei se derulau momentele lor. Începutul acela de martie când i-a intrat în viață ca un uragan, schimbându-i sensul cu totul, florile pe care i le aducea aparent fără motiv, weekend-ul la munte când au rămas blocați în baie o zi întreagă, prima ceartă, împăcările, nunta, avansarea lui, delegațiile, petrecerile de Crăciun… Totul se derula cu o viteză amețitoare. Poate era și de la paharul de vin pe care îl băuse înainte să vină.
Își propti mâinile în blatul de marmură, îndepărtându-și trupul. Ochii i se inundară și ca într-un gest de capitulare în fața propriei realități, își lăsă capul să cadă greu. Secundele pareau decenii iar trecutul îi defila haotic prin minte. Într-un final, fixă privirea undeva deasupra oglinzii. Își mușcă buza de jos, trase aer în piept și spuse cu voce tare: Mai stii măcar de ce o faci? Oglinda tăcea. La fel și ea. Retorică și totuși cerând cu insistență un răspuns, întrebarea asta i se plimba prin gânduri de ceva vreme. Degeaba! Răspunsul era prea evident ca să-l vadă.
Se pregatea să revină la masă când auzi zgomotul apei și ușa uneia dintre cabine se deschise încet. Putea fi oricine. Dar nu! Trebuia să fie ea… Ca și cum nu ar fi fost suficientă încărcătura situației. Și-au zâmbit rece evitându-și privirile, apoi s-au întors în salon pe rând, la distanță de câteva secunde.
Atmosfera era destul de degajată. Nu era pentru prima dată când îl însoțea la astfel de evenimente, însă obosise să joace rolul ăsta ce o stingea pe dinăuntru, obosise să zâmbească forțat și să simuleze ceva ce nu mai trăise de prea mult timp: fericirea. Dacă îl mai iubea? Greu de spus. Ar fi fost tentată să spună că da, că doar era acolo lângă el la bine și la greu așa cum a promis cu 10 ani în urma, însă cumva simțea că da-ul ăsta îi provoacă o revoltă prea greu de stăpânit acum. El era în elementul lui, sufletul petrecerii ca de obicei. Din când în când îi mai arunca priviri reci însoțite de un zâmbet fals, aproape jalnic. Noroc cu vinul ăsta că salvează ce se mai poate. Se prea poate să fi ajuns la al patrulea pahar, dar cum altfel să rămână neclintită în fața pornirilor animalice de a o târî, de păr, prin tot salonul pe fetișcana asta obraznică? După încă o gură de vin, închise ochii trăgând adânc aer în piept. Și rămase așa câteva secunde.
Înghiți în sec și zâmbi ironic privindu-și soțul cum dansează cu amanta. Toți știau și toți credeau ca ea nu știe.
Si așa avea să rămână.
Nu. Nu mai știa de ce o face. Și chiar de-ar fi știut, asta nu schimba cu nimic realitatea.
Ajunsese pe locul doi chiar și în viața ei.
Iar asta a fost cea dintâi greșeală a femeii.
Pe Alina o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Da, dragostea este un accident!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.