În miez de noapte, nu mângâieri și șoapte. Vrea patimă și ochi închisi, să uite, să amețească, să intre în vârtej, să nu știe unde o duce, să simtă pericolul cu vârful picioarelor și să nu se oprească. Se vrea cerșind dezmăț, cu lumini difuze, umbre prelungi și gemete încinse. Nu vrea sirop pe buze, ea vrea sărut mușcat. Vrea iubire care să doară, să o facă să simtă, să ceară, să mai vrea, să nu se sature, să nu primească tot deodată. Nu vrea telefon sau sonerie care să o tulbure, vrea să fie doar ea în miez de noapte, doar ea în pat, doar ea în inimă, doar ea în vise. Doar ea. Vrea tortură amețitoare, zvârcoliri fără final, delir erotic și cuvinte adânci. Se vrea bacantă în patul răscolit, cu buze roșii și spumă-n vin, cu artificii-n lumânare și fiară-n trup.
Își vrea numele pus sigiliu la încheietura mâinii care o caută însetată de amor, se vrea săgeată răzbunătoare într-o tolbă pustie, cu ea să-nfigă pecete-n copaci, s-alerge după vânat, să urmărească necontenit prada, să o pândească, să o adulmece, să o mintă că e-n siguranță, să se arunce, să profite, să devoreze. Nu vrea copii cuminți la masă. Nu vrea candele potolite și zâmbete calde, strângeri de mână și vorbe de alint. Nu vrea timp să-i fâlfâie lin pe umeri, nici secunde care să aștepte în van pahare de iubire turnate cu picătura într-o inimă nesătulă și mare, atât de mare… încât tot amorul de pe pământ să nu fie destul să o umple, să o copleșească, să o sature. Se vrea cascadă-n ape, cu pietre și colți de stâncâ, nu ochiuri cuminți de lac cu peștișori de aur. Se vrea deșert nemilos care să-nșele, nu nisip fin într-o clepsidră inutilă…
©Daniel Josefsohn
Nu se vrea umbră în lumină, ar fi sclavă dependentă, ea vrea-ntuneric care să apese, să-nfricoșeze, să caute refugiu, să-l întrezărească și să alerge după el, reluând goana și știind că-l va găsi într-un final, că va fi doar al ei, că-l va fi meritat cu vârf și îndesat, că o vor prinde zorile în patul lui, obosită de rușine și plăcere nepermisă.
Abia atunci ar putea accepta vin fiert cu scorțișoară, sirop în cuvinte și patul aranjat, abia atunci ar renunța la terfelirea dezmățată și l-ar ancora pe Cupidon în inimă, l-ar transforma în icoană ca sa o atenționeze, să o săgeteze, să o avertizeze că a ajuns la final, că și-a găsit refugiul – doar pentru el a străbătut atâta cale! -, că acum e miez, nu coajă, că e doar ea în el și peste tot. Și noaptea, după un somn tânguitor, să i se facă frig, să se scoale și să se ducă să-l mai iubească o dată.
Așa, de final. Înainte să o ia de la capăt.
– Spune… tu ai vrea?
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
