S-au îmbrăţişat.
În ultima perioadă se certaseră tot mai des. Amândoi se gândeau la divorţ, dar ceva parcă îi împiedica să-şi ducă gândurile până la capăt.
Îmbrăţişarea lor durea, dar avut puterea să-şi imagineze, pentru o clipă, că poate încă lucrurile nu sunt pierdute.
În ultimul timp îi tot ceruse să plece de la socri, să se mute singuri. Ea însă ştia că ar fi fost un tertip inutil… Nu s-ar fi întors iubirea dintre ei doar de dragul unui nou peisaj. Şi a fost iubire, fără îndoială. Ea îl aşteptase doi ani, el divorţase pentru ea. Acum nu ceilalţi erau vinovaţi că el, aproape involuntar, a făcut pasul în afara legământului lor, lăsându-se purtat de plăcere. Şi ce îi mai plăcuse… Îl ajuta să ignore discuţiile de acasă, întâmplările mărunte menite să-i toace nervii, nemulţumirile socrilor, dar, mai ales, privirile ei tot mai acre, tot mai grele. Ştia? De ce tăcea atunci? Ce naiba voia femeia asta de la el până la urmă? Nici cu el, nici fără el… Şi totuşi, parcă nu ar fi vrut s-o piardă…
Se desprinseră din îmbrăţişare. O privi lung. Ea purta cu nonşalanţă ultimul său cadou. Rochia aceea pe care el o alesese cu emoţie, după o noapte de căutari şi scenarii aprinse în gând. Era un simplu bărbat şi credea că ar fi întors-o spre el, iertătoare, cu o rochie superbă, o cină rafinată şi poate câteva cuvinte sincere.
Ea îşi înăbuşi un suspin.
De când aflase de aventura lui, căsnicia lor se terminase. Nu l-a mai iubit, nu l-a mai vrut, deşi durea al naibii de tare. Până la urmă, a divorţat.
Acum, privirea lui o trezise. Îşi dădu seama că-i priveşte rochia şi-şi aminti deodată că era cadoul lui de la elefant.ro, cadou primit odată cu ultima lui încercare de a îndrepta lucrurile, ultimele lui scuze, ultimele lui promisiuni… pe care, însă, se grăbise să şi le încalce. Iar ea uitase. Pentru că îşi rupsese din suflet ca să uite.
Iar acum… acum era prea târziu. Privirea lui întârzia speriată pe abdomenul ei uşor bombat. Aştepta copilul altui bărbat. Degeaba străbătuse el toată ţara s-o găsească, să-i mărturisească că, în ciuda a tot şi toate, acum ştie, acum e sigur, acum a înţeles: ea este iubita lui. Și aşa va fi mereu.
Ea strivi o lacrimă între gene. Oare cum ar fi fost viaţa ei dacă în acea fatidică zi una dintre colegele de serviciu nu s-ar fi lăudat cu noua sa cucerire, arătându-i nevinovată o poză cu, pe atunci, încă soţul ei?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
