S-au îmbrăţişat.
În ultima perioadă se certaseră tot mai des. Amândoi se gândeau la divorţ, dar ceva parcă îi împiedica să-şi ducă gândurile până la capăt.
Îmbrăţişarea lor durea, dar avut puterea să-şi imagineze, pentru o clipă, că poate încă lucrurile nu sunt pierdute.
ÃŽn ultimul timp îi tot ceruse să plece de la socri, să se mute singuri. Ea însă ÅŸtia că ar fi fost un tertip inutil… Nu s-ar fi întors iubirea dintre ei doar de dragul unui nou peisaj. Åži a fost iubire, fără îndoială. Ea îl aÅŸteptase doi ani, el divorÅ£ase pentru ea. Acum nu ceilalÅ£i erau vinovaÅ£i că el, aproape involuntar, a făcut pasul în afara legământului lor, lăsându-se purtat de plăcere. Åži ce îi mai plăcuse… ÃŽl ajuta să ignore discuÅ£iile de acasă, întâmplările mărunte menite să-i toace nervii, nemulÅ£umirile socrilor, dar, mai ales, privirile ei tot mai acre, tot mai grele. Åžtia? De ce tăcea atunci? Ce naiba voia femeia asta de la el până la urmă? Nici cu el, nici fără el… Åži totuÅŸi, parcă nu ar fi vrut s-o piardă…
Se desprinseră din îmbrăţişare. O privi lung. Ea purta cu nonşalanţă ultimul său cadou. Rochia aceea pe care el o alesese cu emoţie, după o noapte de căutari şi scenarii aprinse în gând. Era un simplu bărbat şi credea că ar fi întors-o spre el, iertătoare, cu o rochie superbă, o cină rafinată şi poate câteva cuvinte sincere.
Ea îşi înăbuşi un suspin.
De când aflase de aventura lui, căsnicia lor se terminase. Nu l-a mai iubit, nu l-a mai vrut, deşi durea al naibii de tare. Până la urmă, a divorţat.
Acum, privirea lui o trezise. ÃŽÅŸi dădu seama că-i priveÅŸte rochia ÅŸi-ÅŸi aminti deodată că era cadoul lui de la elefant.ro, cadou primit odată cu ultima lui încercare de a îndrepta lucrurile, ultimele lui scuze, ultimele lui promisiuni… pe care, însă, se grăbise să ÅŸi le încalce. Iar ea uitase. Pentru că îşi rupsese din suflet ca să uite.
Iar acum… acum era prea târziu. Privirea lui întârzia speriată pe abdomenul ei uÅŸor bombat. AÅŸtepta copilul altui bărbat. Degeaba străbătuse el toată Å£ara s-o găsească, să-i mărturisească că, în ciuda a tot ÅŸi toate, acum ÅŸtie, acum e sigur, acum a înÅ£eles: ea este iubita lui. Și aÅŸa va fi mereu.
Ea strivi o lacrimă între gene. Oare cum ar fi fost viaţa ei dacă în acea fatidică zi una dintre colegele de serviciu nu s-ar fi lăudat cu noua sa cucerire, arătându-i nevinovată o poză cu, pe atunci, încă soţul ei?
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
