Îmi pare rău, iubitule, că m-am stins atunci când ai reușit tu să te aprinzi. Dar vezi tu, am stat prea multe nopți cu lacrimi pe față, prea multe nopți în care eu mă întrebam dacă meriți să te mai iert în continuare sau să încerc să fug din relația asta cât mai pot. Și te-am iertat, m-am întors de fiecare dată, sperând că relația noastră va fi ca în basme.
Serios?! Cum naiba am putut să visez cu ochii deschiși? A venit momentul. M-am lovit brusc de realitate și mi-am spus:
„Nu, fată dragă, tu meriți mai mult decât ți-a oferit el, meriți răsfăț, iubire și sinceritate. Meriți tot, doar ești femeie”.
Și am decis să mă rup de „noi”, să privesc înainte fără a mă gândi prea mult.
Acum, ce vină am eu că te-ai aprins exact când eu m-am stins de tot?
Știi, o femeie nu se stinge dintr-odată.
O femeie, rabdă, tace, caută motive de a mai rămâne până când, vine o zi în care chiar nu mai poate. Atunci își ia bagajele cu visuri și pleacă, pleacă departe de tine și de gândurile negre, pleacă pentru a se regăsi pe ea, cea care era înainte de a te cunoaște.
Acum degeaba vii tu cu argumente cum că o iubești, când tu nu ai avut timp să vezi ce avea pe suflet, degeaba încerci să repari ceea ce până mai ieri pentru tine era doar o joacă! Ai jucat bine rolul, dar nu ai știut că eu sunt regizorul.
Mă simt liberă, nu m-am vindecat de tine, dar am aflat cât de frumoasă e viața fără tine.
Și da, m-am stins când tu te-ai aprins prea târziu să mai salvezi ceva!
Guest post by Tulliana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
