Mi-aduc aminte că ai cochetat cu matematica cândva, dar asta nu justifică relația pe care o ai acum cu cifrele. Știu că te poți baza pe ele, că sunt exacte, stabile – adevărate puncte de reper într-o lume relativă – și, culmea, nu se răzgândesc niciodată. Până la urmă, „1+1” are același rezultat fie că ești fericită, fie că furia îți otrăvește simțurile, fie că nu mai vrei și nu te mai interesează nimic.
Numai că cifrele se cam joacă cu viața. Cu viața ta, mai exact. Și știi de ce? Pentru că am descoperit că pot fi și trădătoare și ticăloase… da, da, exact așa cum auzi. Fii atentă, un bărbat, când se uită prima dată la tine, ce vede? Îți spun eu: cifre. Nu mă crezi? Adică nu te „evaluează” el în cifre? Greutate (hmm… cam multe), mărimea bustului (mereu insuficient), vârstă (nu tot timpul greu de ghicit) și bani (singurii care, în număr suficient, pot face ca restul cifrelor să-și piardă importanţa din perspectiva despre care vorbesc). Plus: diplome (ai masterul?), joburi (şi spune, directoare de departament?) sau limbi străine (eu sunt un intelectual şi-mi plac, evident, femeile deştepte)… Cifre și iar cifre, a căror fecundă combinație, corectă matematic, te re-creează. Tu încetezi să mai exiști, în timp ce clona aceasta falsă, deși alcătuită din date reale, îți ia locul și, pe deasupra, nici nu performează.
Pornind de aici și propria-ți perspectivă se deformează pentru a plăti tribut cifrelor. Iar asta este marea ta greșeală. Când te uiți în oglindă, nu te mai vezi pe tine, unicul și fantasticul rezultat al geneticii, mândră moștenitoare a tuturor părinților și strămoșilor tăi, dar și minunată creație a propriei conştiinţe și a dedicației față de tine însăți. Nu, „şi tu, Brutus” vezi doar… clona: o femeie ajunsă la vârsta ics, cu igrec riduri, cu ţ fire albe rânjind de sub vopsea, cu zet kilograme la purtător, acoperite de haine mărimea enşpe. O apariție redusă la o înșiruire ilogică de cifre care, de fapt, nu spun nimic despre cine ești tu. Tu cea grozavă. Tu cea perfectă, așa cum ești. Femeia din spatele aparenţelor. Diafană ca un parfum, când dulce, când amar, când fructat, când înțepător… dar mereu irezistibil.
Cel mai bine ar fi să aduni tu singurică, într-o grămadă mare până în tavanul suferințelor tale fără fundament, toate cifrele astea mincinoase și… să le dai foc. Să le privești arzând şi să te eliberezi de controlul lor pentru ca niciodată să nu te mai poată defini.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
