De Paştele trecut ne-au vizitat nişte prieteni dragi. Noi, cu trei copii, ei, cu doi. Vă daţi seama ce balamuc. Adică, viaţă, veselie… ca să nu-i speriem pe viitorii părinţi. 🙂 Ne-am bucurat tare mult că au venit, deşi aventurile s-au ţinut lanţ de la prima ieşire la plimbare “în natură”. Care a fost un dezastru. Prietena mea s-a simţit brusc rău şi am rămas cu ea acasă, iar bărbații au preluat copiii, că doar ce-i aşa de greu… Desigur, ce poate fi greu să alergi prin iarba proaspătă şi pământul reavăn de la marginea pădurii după cinci iepuri odată? S-au întors după nici două ore, murdari (copiii) şi rupţi de oboseală (taţii cei viteji).
În urma acestei experienţe s-au impus câteva măsuri urgente, astfel încât prietena mea a fost îndopată cu medicamente să se facă bine rapid şi am făcut schimb de sarcini: ei, acasă, să deretice prin casă, să spele vasele și hainele proaspăt murdărite, iar noi – la plimbare cu copiii cei fără de astâmpăr. Numai că noi nu i-am cărat pe coclauri, precum ambiţioşii lor taţi, ci i-am dus, frumuşel, într-un loc plin de jucării și unde se găsea şi o cafea pe cinste, la care, cu un ochi pe ei, am vorbit de-ale noastre.
Acasă, am aflat, domnii munciseră de zor, împărțindu-și sarcinile: al meu a dat cu aspiratorul și s-a ocupat de rufe, iar prietenul, de vase. Doar că abia după plecarea lor mi-a povestit bărbată-miu cum a fost: spălase, săracul, toate vasele de mână, și nu fuseseră puține, le ștersese frumos și numai când a vrut să le pună la locul lor a descoperit… soluţia care l-ar fi scutit de atâta muncă. Încorporată şi elegant camuflată, dăduse peste mașina de spălat vase, ajutorul meu de nădejde la așa o familie mare.
Firește că nu ne-au spus nimic atunci, orgolioși cum sunt… Dar o schimbare am simțit, fără să mi-o pot explica pe de-a-ntregul: două zile cât am mai fost nouă oameni în casă, bărbatul prietenei mele se arăta extrem de doritor să rămână acasă când era vorba de făcut treabă versus ieșit cu tribul în oraș. Până și la plecare, ultima privire a lui a fost una lungă, către bucătărie…
– Una de-aia e musai să ne luăm! i-a spus prietenei mele.
Păi, să vă luați, mi-am zis atunci în gând, mirată cumva de remarca din care răzbătea parcă visul de-o viață al unui chinuit spălător de vase, că te așteaptă o veste cât de curând… Nu i-a fost rău de la mâncare femeii tale, băiete! 🙂
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
