Tom Matlak (thegoodmenproject.com) şi scriitoarea Laura Munson într-un dialog despre înţelesul pe care îl au cele două cuvinte magice.
Munson: Cred că experienţa de a iubi şi ideea de dragoste, în general, nu sunt condiţionate de gen sau de cultura în care trăim. Am scris la un moment dat o carte despre momentul în care soţul mi-a spus că nu mă mai iubeşte şi că nici nu e sigur că a făcut-o vreodată. N-am vrut să-l cred, aşa că am decis să-i ofer timpul necesar să se vindece, să rezolve ceea ce eu credeam că e o criză de identitate cauzată de eşecul în carieră prin care trecea. Şi într-adevăr s-a vindecat – astăzi suntem încă împreună. Sunt profund recunoscătoare pentru asta. Unele căsnicii sunt menite să se destrame la un moment dat. Eu n-am simţit că a noastră intră în acea categorie – şi s-a dovedit că nici el nu o vedea aşa.
Citiți și “Te iubesc” nu e o promisiune
Am primit mulţumiri de la oameni din toate colţurile lumii, căsătoriţi sau celibatari, bărbaţi sau femei, gay sau heterosexuali, prin care-şi exprimau recunoştinţa pentru mesajul cărţii, acela de a-ţi asuma responsabilitate deplină atunci când te confrunţi cu o criză, de a reacţiona prin non-reacție şi printr-un angajament interior de a căuta libertatea şi bucuria de a trăi clipa, indiferent de probleme şi de urmările acestora. Într-un interviu cu o jurnalistă din Tel Aviv, am întrebat-o: „Oare cum vor reacţiona cei din Israel la mesajul cărţii mele?”. După un moment de gândire, mi-a răspuns: „Contează mai puţin de unde eşti, ce religie îmbrăţişezi şi în ce grupuri sociale te-nvârţi. Cuvintele „Nu te iubesc” sunt cele de care ne temem cu toţii pe acest pământ”. Nimic mai adevărat! Drept urmare, cred că opusul acelor cuvinte de care ne e groază sunt la fel de universale în simţirea noastră. Tânjim cu toţii după acel „Te iubesc”, fie că suntem femei sau bărbaţi. Tânjim după împlinirea şi căldura sufletească pe care ni le aduc relaţiile de dragoste. Dar pentru ca acel „Te iubesc” să fie unul autentic, iubirea trebuie să înceapă cu tine însuţi. Trebuie să-ţi spui ţie cu convingere „Te iubesc!”. Dacă nu te iubeşti pe tine însuţi, cum ai putea să mă iubeşti pe mine?
Matlack: Sunt de acord cu tine în ceea ce priveşte idealul de universalitate al iubirii, ce transcende diferenţele de gen. Dar modul în care atingem acel ideal diferă căci, în drumul spre el, ne împiedicăm de unele obstacole, diferite de la bărbaţi la femei. Habar n-am dacă explicaţia e genetică sau dată de modul diferit de socializare, dar băieţeii şi fetiţele cresc cu concepţii foarte diferite vizavi de dragoste. Sunt sigur că există atâtea viziuni despre dragoste câţi oameni sunt pe pământ, dar în general, femeile văd dragostea ca pe miezul existenţei lor, în timp ce bărbaţii o văd ca pe ceva cu care sunt nevoiţi să se confrunte şi să cucerească şi, în cel mai rău caz, despre care să spună minciuni. Povestea soţului tău, ca şi a mea, subliniază dificultatea pe care o resimt bărbaţii atunci când trebuie să fie sinceri, cu ei înşişi şi cu ceilalţi, când vine vorba de dragoste.
În tinereţe, atunci când un bărbat spune că iubeşte o femeie, probabil doar vrea să se culce cu ea. Deşi am auzit-o doar din surse indirecte, cred că femeile tinere văd în exprimarea dorinţei sexuale a bărbaţilor o mărturisire a dragostei, şi nu viceversa.
Într-un final, bărbaţii acceptă ideea că o singură femeie îi poate împlini şi le poate satisface orice nevoie, dar, din anumite puncte de vedere, cuvântul „iubire” încă îi sperie. Am auzit-o de mult prea multe ori ca să n-o iau în serios: bărbaţii se tem că, îndrăgostindu-se şi implicându-se într-o relaţie serioasă, dau cu piciorul şansei de a fi cu alte femei.
Părerea mea e că n-are nici o legătură cu sexul sau cu îngrădirea libertăţii, ci cu teama de a ne privi în oglindă şi a ne simţi străini de propria reflexie. Elliot Spitzer sau Tiger Woods nu s-au comportat în felul în care au făcut-o din convingerea că e un lucru bun să-ţi neglijezi soţia şi copiii. N-a fost vorba de o incapacitate de a te devota, ci de un dezgust faţă de sine, născut din teama de a nu fi destul de bun. Nu poţi iubi pe cineva atâta timp cât te urăşti pe tine însuţi.
Unii dintre noi nu ajungem în situaţia de mai sus. Când ajungem în jurul vârstei de 46 de ani (cam pe acolo ne-nvârtim şi eu şi soţia mea), avem deja maturitatea emoţională de a ne bucura de adevăratele beneficii ale iubirii şi ale fidelităţii. Bărbaţii ajung în cele din urmă la nivelul partenerelor lor mai mature şi mai înţelepte şi devin capabili să dăruiască şi să primească dragoste fără ezitări şi îndoieli.
Tipii ca mine ştiu că sunt norocoşi să se cuibărească în pat lângă femeia perfectă – în alte cuvinte, cei care şi-au văzut partenera în toate ipostazele, şi cu bune şi cu rele, şi au ales să rămână alături de ea, indiferent ce-ar fi. Şi-atunci când spunem că „iubim”, o facem cu aceeaşi convingere ca femeile noastre.
Munson: E atât de adevărat şi de trist că în spatele lui „Te iubesc” se ascund lucruri ca manipularea emoţională, transferul de responsabilitate şi co-dependenţa. Sunt de acord că maturitatea emoţională vine o dată cu vârsta şi se dezvoltă în cadrul relaţiilor de lungă durată. Mereu îi spun fiicei mele adolescente că tinerii nu sunt capabili să fie parteneri egali într-o relaţie de dragoste şi o sfătuiesc să acorde mai multă atenţie relaţiilor de prietenie cu fetele. Eu n-am făcut asta când eram tânără, ci m-am izolat în relaţiile lungi cu diferiţi băieţi. Nu regret deloc acele relaţii, dar mi-aş fi dorit să sar peste dramele adolescentine şi să am mai mulţi amici şi prieteni. „Te iubesc”-ul de atunci era atât de diferit de cel pe care i-l spun bărbatului cu care azi sunt căsătorită de 20 de ani. Azi, când îi spun soţului meu „Te iubesc”, de fapt îi spun „Îţi mulţumesc, te respect, cred în tine, cred în noi.”
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
