S-a ridicat de la masa ei și s-a uitat la mine atât de fix încât am simțit privirea atingându-mă pe piept. Și bărbatul care era cu ea la masă s-a uitat la mine, dar parcă era altă ”încărcătură” în ochii lui. Nu aveam creier și pentru el, puțina minte care-mi rămâne când văd femei era doar a ei.
Părea sculptată în marmură bronzată, fiecare tăietură vorbind despre dorință, înfierbântată în soare și apoi răcorită cu sudoarea satisfacției.
Cu pași de atletă, s-a dus la orchestra ce părea a avea entuziasmul dizolvat în vin și le-a șoptit ceva. Apoi a început muzica.
Și dansul. Era singură în ring și picioarele ei desculțe dictau ritmul. Fiecare mișcare era pentru mine. Dacă nu prindeam vibrația, ochii ei îndreptați spre mine aveau grijă să mă atenționeze.
Nu prea știam ce se face în situații din astea, așa că mi s-a părut inteligent să mă ridic și să dau de pământ cu paharul de pe masă. Mii de cioburi au lucit în lumina sărăcăcioasă a tavernei. Toți se uitau la mine. Admirativ… cred. Cel de la masa ei s-a ridicat și el și a spart un pahar.
Ea s-a rotit, făcând rochia și așa scurtă să se ridice până aproape de zona de pericol. M-am înflăcărat și am spart și o salatieră. De ce? Era goală!
Cioburi și ulei. Ea s-a mai rotit o dată. Bărbatul de la masa ei se uita tot mai urât la mine, dar nu aveam timp de el. A mai spart și el o farfurie. Parcă nu au sărit cioburile cu același entuziasm ca din salatiera mea! Trebuie stil pentru a sparge ghinionul!
Am luat farfuria cu oase de pește, am golit-o direct pe fața de masă și am spart-o de călcâi! La picioarele mele era un covor de cioburi, simbol al sacrificiului pentru formele ei. Ăla a mai sfărâmat un vas de pe masa lui.
Piruetele ei aruncaseră rochia mai sus de talie! Am sfărâmat tot ce era pe masa mea, cred că și telefonul. Ăla era și el în delir, adunând la picioare grămezi de cioburi.
Apoi brusc dansul s-a terminat. A făcut o scurtă plecăciune și s-a îndreptat spre ieșire. Înainte de a pleca i-a șoptit ceva chelnerului. ”Acum mă cheamă la ea în cameră!” mi-am zis. Chelnerul, însă, s-a dus spre celălalt. ”Cum adică? Nu sunt eu alesul?”
Cei doi au vorbit preț de câteva secunde și apoi bărbatul a căzut pe scaun, cu capul între mâinii. ”Gata! I-a transmis că altul e alesul… eu!”
Chelnerul venea spre mine. Vedeam deja cum mâinile mele caută căldură pe marmura în care era cioplită frumoasa zeiță.
-Patroana vă întreabă dacă…
-Da, spune-i că da!
-Vă întreabă dacă plătiți cu cardul sau cash vasele sparte? Domnul de acolo va plăti cash…
O jumătate de oră mai târziu, mergeam unul lângă celălalt. El mi-a spus:
-Cum să coste 4 euro o salatieră?
-Lasă că și tu… vaza de flori? De ce dracu ai spart vaza?
P.S. Cine n-a țopăit măcar o dată pe Maria me ta kitrina (Maria mea îmbrăcată-n galben) dar câți am avut răbdare să-i aflăm versurile? Vă spun sincer, după ce am aflat ce spun cuvintele, am avut o strângere de inimă…
Maria e întrebată pe cine iubește mai mult, pe soțul ei sau pe vecin, iar femeia, îmbrăcată în culoarea simbol a geloziei, răspunde că i-ar ”combina” pe cei doi, unul să fie piatră din marmură pe mormânt iar celălalt un trandafir la căpătâiul primului! Cum să nu te sfărâme așa o femeie în mii de cioburi, lovindu-te de călcâi ca pe o farfurie!
Piesa a fost culeasă de Vasilis Dimitriou, instrumentist de mare virtuozitate, și interpretată pentru prima oară de ”regina muzicii grecești” Haris Alexiou, în 1972, fiind apoi preluată de ”zeița muzicii grecești” Nana Mouskouri.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
