Barcelona, cel mai proaspăt mon amour! Dacă ajungeţi acolo, vă recomand cu sufletul să căutaţi operele ameţitoare ale lui Gaudi. Prima, Sagrada Familia – o biserică croşetată din fir de piatră, apoi, cu metroul, spre Parcul Guell – să vedeţi cum se poate construi o lume de poveste din cioburi de ceramică, palmieri şi poduri asimetrice. Apoi, reveniţi în centru, să vedeţi La Pedrera şi Casa Batlló, tot Gaudi – urcaţi până pe terase să admiraţi şi să lăsaţi imaginaţia liberă să vadă propriile personaje în reprezentările sculptate în piatră. Întoarceţi-vă pe pământ şi mai uitaţi-vă odată la case: nu au prea multe linii drepte şi totuşi stau drept şi lasă privitorii cu gura căscată. Toate creaţiile lui Gaudi trebuie văzute de cel puţin două ori: pe zi şi pe noapte, pentru că oferă spectacole diferite, dar care îţi taie la fel respiraţia.
Când se înserează treceţi şi pe la Fântâna Magică unde nu are cum să nu mire cum poate apa simţi o melodie, cât de graţios se mlădie după notele muzicale şi cum explodează parcă de capul ei când Montserrat Caballé şi Freddy Mercury ajung la pasajul dătător de fiori „Barcelooooooooonaaa”… Este spectacolul a trei forţe ce se împletesc înălţător: Lumină, Muzică şi Apă. Şi neapărat, dar absolut obligatoriu, să ţineţi ochii larg deschişi şi capul sus când mergeţi pe orice stradă, pentru că la tot pasul aproape veţi da de clădiri cochete, unele arătând ca un tort de nuntă, altele ca nişte prăjituri făcute de bunica. Un oraş delicios, ce mai!
V-am servit doar o pastilă despre câteva locuri de vizitat din două motive: sunt nenumărate surse care să vă ghideze ca turişti în Barcelona şi eu nu mi-am propus o cronică de călătorie în adevăratul ei sens. Ci mai degrabă câteva notiţe îmbibate cu aerul locului, impresii, mirosuri, gusturi, ameţeli personale, adunate din diverse locuri unde mi s-a încetinit pasul, mi s-au ascuţit simţurile ori inima a început să bată mai repede.
Este un privilegiu să ai şansa de a te lăsa înghiţit de un oraş mare, ziua sau noaptea, şi să pierzi numărul paşilor străătându-l. Între Passeig de Gràcia şi Plaça Catalunya, iar de acolo pe Las Ramblas, să te opreşti din când în când, înmărmurit, în faţa vreunei clădiri, trupe de interpreţi stradali ori a unei vitrine de magazin. Dar partea şi mai frumoasă parcă, este că surprizele nu contenesc, nici atunci când laşi în urmă marele oraş şi te întorci, obosit, dar fericit, în Granollers, un orăşel din apropierea Barcelonei.
Şi aici, dimineţile pot fi încântătore, dar altcumva. Străduţele înguste se populează de catalunezi – unii cu căruţul îndreptându-se agale către piaţă, alţii doar cu mâinile goale mergând domol spre terasele ce îi aşteaptă cu cafea sau suc de portocale. Singura obligaţie a localnicilor este să aiă tolba plină cu poveşti la ei, oriunde s-ar duce. Acesta este farmecul oraşelor mici – cu multe străzi mici, terase mici, magazine mici – unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Astfel vei afla de la vânzătoare când intră în concediu, ce produse sunt proaspăt aduse pe rafturi, ce îi face mătuşa şi căţelul sau cât de gustos e jamon-ul mâncat cu pepene galben. Şi trebuie să dai la schimb şi tu ceva, nou, sau doar updatat. De aceea, cum e de aşteptat şi cum se şi întâmplă, cozile în oraşele mici se mişcă mai greu. Dar şi prieteniile se leagă mai repede, iar cuvântul dat are greutatea unei facturi sau a unui certificat de garanţie.
Primarul stă la cafea cu locuitorii, iar cel mai de încredere birou de informaţii sunt poliţiştii comunitari locali. Li se spune Mossos d’Esquadra şi reprezintă forța de poliție a regiunii ce înlocuiește în mare parte Guardia Civil și Policia Nacional, din alte regiuni ale Spaniei. Pe lânga limba diferită vorbită de localnici (catalana), mai guturală, dar parcă mai asemănătoare cu româna ?!, aceasta este încă una dintre multele diferenţe dintre restul spaniolilor şi catalani. A căror istorie şi trecut de ispravă le-a adus, nu de la sine, recunoaşteri şi drepturi, nu privilegii, printre care indentitate şi limbă proprie, şi autonomie politică.
După această mică paranteză, revin în piaţa din Granollers, unde mă aştepta o nouă şi utilă conversaţie. Mă oprisem în faţa unor ardei graşi pitici de culoare vrede-frunză de tei şi eram curioasă dacă sunt dintre soiurile iuţi. Am aflat repede de la o doamnă în vârstă ce stătea după mine la coadă, că depinde de noroc, unii sunt iuţi, alţii nu, exact ca în viaţă. „Îi prăjeşti în ulei de măsline şi spargi şi un ou deasupra şi te vei simţi ca o regină” mi-a spus, ducându-şi degetele adunate spre buze să le sărute ca semn că reţeta este delicioasă. Ardeii se cheamă Pimentos de Padrón (adică ardei din oraşul Padrón) şi mi-am luat câţiva şi acasă, în România, pentru că nu în fiecare zi ai ocazia să cumperi la preţ derizoriu sentimentul că eşti regină. Iar ca desert mi-am luat nişte smochine proaspete, o preferinţă mai modestă, de contesă.
Tot aici, în Granollers, o dată pe săptămână, centrul oraşului se transformă într-un talcioc imens, unde găseşti tot ce îţi pofteşte sufletul. M-am oprit doar la o tarabă cu gablonţuri, pentru vânzătoarea pitorescă ce striga de zor: ”Nu mă furaţi că şi aşa sunt săracă!” sau „Ultima şansă! Cumpăraţi acum, că de mâine plec în concediu”. Eu am ratat ultima şansă şi nu am luat nimic.
Agitaţia matinală se potoleşte miraculos pe la două după-amiază, când toţi îşi încep siesta şi dacă te nimereşti pe străzi, trăieşti senzaţia că te-ai teleportat într-o dimensiune paralelă, unde prezenţa umană este rară, de parcă ar fi brusc interzisă. Dar toate se aşază la locurile lor înspre seară, când străzile se animă din nou şi la terase înfloresc, tentant, roşu cu frânturi portocalii, carafele cu Sangria – vin cu felii de citrice şi măr sau piersică. Deşi se bea ca o răcoritoare, efectul este deopotrivă, bahic, de aceea, adesea, turiştii străini par uşor debusolaţi.
Dar am uitat să vă spun că după-amiaza e şi vremea perfectă pentru plajă. Sub soarele Cataluniei şi lângă apa Mediteranei am descoperit că cea mai scurtă cale de albire a dinţilor e tenul bronzat frumos şi uniform. Ceea ce am şi încercat să fac. Aşa că am revenit acasă cu un zâmbet de reclamă şi cu ardei Padrón în bagaje. Ouă pentru reţeta regală am găsit şi la Bucureşti.
Credit foto: Vitalie Brega
Citiți și Cele mai frumoase 10 spații publice din lume,
dar și Șopârla din parcul Guell
Citiţi şi
Delta Dunării – un loc ce trebuie văzut măcar o dată în viață
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
