Uneori, mă gândesc dacă noi, adulții, nu influențăm prea mult viața celor tineri. Și nu avem, totdeauna, o influență benefică. Atunci când fiică-mea ne-a anunțat că termină liceul și nu știe ce facultate să-și aleagă, că preferă să-și ia un an sabatic ca să înțeleagă ce vrea să facă în viață, că nu vrea să realizeze, ca mulți alții, că a făcut o facultate care nu-i place și că are o meserie pentru care nu se simte atrasă, eu m-am trezit contrariată, preocupată, nedumerită și am trecut imediat la atac cu argumente date mai mult de fricile mele, de șabloanele din care mi-e greu să ies, de așteptările date peste cap. Da, de așteptări. Ale mele, așa cum mi-a atras atenția soțul. El i-a spus două fraze scurte, care pe mine, în loc să mă liniștească, m-au destabilizat.
– Pe mine mă interesează ca tu să fii senină și fericită în viață. Dacă alegerea asta crezi că o să te ajute, nu-mi trebuie altă justificare.
Ne-a anunțat că o să-și caute un serviciu și o să se ocupe cu mai multă constanță de pasiunile ei, japoneza, coreeana și chitara, că o să facă voluntariat în timpul liber, apoi o să decidă în ce parte să o ia.
De curând, am citit un articol în care se vorbea exact despre alegerile tinerilor după terminarea liceului, și am înțeles un lucru: câștigă cel care e diferit, cine nu e rămâne prizonierul șabloanelor, cel mai des dictate de părinți, de așteptările lor, de ideea că trebuie să facă ce face toată lumea. În articol, povestea era a unei fete care terminase liceul clasic și apoi facultatea de economie. Când a venit timpul să-și caute un serviciu, scriindu-și CV-ul, și-a dat seama că nu avea mare lucru de spus în el. Apoi, i-a venit ideea să scrie despre experiența ca voluntară printre orfanii palestinieni și despre activitățile cu cei mici din cartierele mărginașe și sărace ale Romei. Maică-sa îi zicea că, așa cum l-a scris, pare CV-ul Madrei Teresa din Calcutta, că o să lucreze gratis. A chemat-o însă o societate care se ocupa de inteligența artificială, pentru că azi, da, sunt apreciate competențele, dar și mai mult sunt apreciate experiențele, intuiția, profilurile excentrice, alegerile curioase și autonome, poveștile bizare și în afara șabloanelor.
Citeam undeva că Gucci, renumita casă de modă, l-a ales pe Alessandro Michele pe post de director creativ tocmai în baza CV-ului diferit. Făcuse o grămadă de meserii ca să poată să-și plătească cursurile la Academia de Modă: de la vânzător de ziare, la muncitor necalificat, la chelner, la salahor. I-a anunțat că nu o să se îmbrace niciodată într-un costum Gucci, că el folosește doar tricouri și blugi rupți. Astăzi este unul dintre cei mai importanți și influenți oameni din lume, inovează tot ce-i cade în mână, propune limbaje de comunicare noi și originale.
Păcat că ultimii care culeg aceste schimbări sunt tocmai școlile, liceele și universitățile, care, de cele mai multe ori, premiază profilurile omologate, regulile prăfuite, nu dau spațiu și nici atenția meritată creativității, intuiției, inovației.
La școală, pe lângă materiile extrem de încărcate și deseori inutile, ar trebui să le fie stimulată elevilor și îndemânarea, spiritul civic, spiritul critic, generozitatea, toleranța, capacitatea de a lucra în grup, spiritul antreprenorial, cooperarea, creativitatea. Dacă nu le învață la școală, unde să le învețe, că în lumea muncii toți cer experiențe? Și nu experiența aia clasică, veche, să știi să faci un lucru, dar să nu ai nicio idee, să mergi drept fără să te uiți nici în stânga nici în dreapta. Azi contează să știi să interacționezi cu persoanele, să organizezi de la o mică petrecere între prieteni la o tabără pentru persoane cu dizabilități, să inventezi un prânz original cu ingrediente puține, să privești lumea cu alți ochi. Astăzi contează experiențele adevărate. Uneori, vin luate în seamă înaintea titlurilor de studii, ale diplomelor, spre neîncrederea celor care trăiesc ancorați într-un trecut prăfuit, structurat și lipsit de maleabilitate. Copiii noștri trăiesc într-o societate care se schimbă într-un ritm vertiginos, e important ca noi să le fim aproape, să-i susținem și să-i încurajăm, nu să-i îngrădim și să-i obligăm să se adapteze așteptărilor și ideilor noastre. Că până la urmă, ce-și dorește un părinte? Să-i fie copiii fericiți și senini!
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
