Ştia deja, la 9 pleca, la 9 venea, în week end – încă nu ştia. Trecuse o lună şi paşii i se auzeau deasupra din ce în ce mai agresiv.
Alt zgomot venea dinspre ce ar fi trebuit să fie sala de baie. Erau apoi paşii, cum zicea, atât de apăsaţi, încât i se părea că palierul îngust tremură. Paşii de plecat, paşii de venit, de neratat. Enervanţi. Noaptea de duminică se trezise din somn, auzise bubuitura, din spate, din faţă, de pe balcon, nu ştia, dar senzaţia fusese că a tunat. Apoi uşa lui de la intrare în apartament se zguduise de cinci ori, aşa deschidea vecinul, cinci întorsături grosolane, un bufnet metalic, al doilea şi încă cinci lovituri care însemnau încuiatul, finalul. Tropăia apoi pe scări în sus, izbea o balustradă, se auzeau iar tot felul de zgomote neidentificate, aşa că ajunsese la un moment dat să lase să-i scape un „să-mi bag, ce dracu face ăsta…? chiar mă trezeşte şi din somn…”
Blocul părea construit serios, avea un aspect modern şi, când închiriase, îşi zicea că e bine cu structura asta, modernă. Nu unii peste alţii, ca în comunism. Deasupra, la trei, nu părea să fie decât o parte dintr-o terasă şi, totuşi, iată că cineva locuia acolo. Agentul zisese:
– Sus sunt basarabeni, vin rar, lângă nu stă nimeni, uf, ce uşurare.
Şi, deodată, necunoscutul zgomotos.
Cam la două zile se auzea trântită şi uşa defectă din capătul casei scărilor. Termopanul se încingea de la soarele după amiezii şi dilatarea îl făcea recalcitrant, se lăsa manevrat cu greu, şi, deşi putea fi trântit de încă doi colocatari de vis-à-vis, el se enerva mereu şi, devenit maniac, la fiecare zgomot îl înjura: ce mama naibii face ăsta, ce mama naibii…?
Îi venea să îi strige, din casă, prin pereţi:
– Las-o, dracu’, deschisă, cu cratimă!!!
De la un timp, îl obseda mutra. Ar fi vrut să i-o vadă, sigur e un corporatist cu fiţe, cine ar putea să cumpere scumpetele astea de locuinţe, lângă pădure şi în buricul oraşului, sub cetate? Sau fiul lui tata cu firmă de medicamente. Ciudat era că nu se auzeau voci, asta mai lipsea, sau muzică, deci nu aducea musafiri. El îşi mai făcea griji câteodată, Carra gemea gutural când făceau dragoste şi când mâna lui, după ce o întorcea cu faţa în jos, îi căuta clitorisul lung, ea scotea din gât un sunet gros, ca de broască. Întins peste ea îşi imagina câteodată zgomotul de uşă trântită – cum ar intra peste el şi i-ar strica erecţia pe loc. Erau şi aşa zile în care mai lua câte o pilulă albastră, sperând că se va rezolva, dar până atunci ura cu vocaţie şi din rărunchii celor 40 de ani zgomotul de lângă… Carra se lăsa manevrată de mâna lui pe sub toate rochiile ei vaporoase, se muia dacă îi respira în gură, uşor şi moale, tremura cu fiori, fiorii Carrei – de neegalat.
Buf. Apoi bufbufbufbuf, nu mai numărase, ce mama drac…? Doar trei, tipul ăsta e un nesimţit notoriu, ar trebui să îl cunosc, să îl caut, să îi zic câteva, dure. Să îl ameninţ că… Spilcuitul cretin. Ce pantofi ar putea să poarte, de tropăie ca un animal? Visase că e întins lângă Carra, şi, fierbinte, el o cuprinde cu piciorul drept peste şoldul ondulat… Ea rămânea rar peste noapte, mai mult se vedeau la ea, unde pereţii erau oldies, adică nu se auzea chiar totul. Şi apoi, ea avea atâtea rochii şi pantofi, unde să le ţină la el? Şi accesorii pentru părul ei lung, răsucit în cocuri, şi mănuşi, pălării, o, câte mai avea în decor iubita lui… şi nici nu se pusese în discuţie vreo relaţie mai lungă, le plăcea aşa, improvizat.
…venise de la club, dobitocul? Ora trei?! Măcar dacă avea copii, ceva, animal de companie, să fie un om normal, după zgomote, sigur e un slim cu pantalonii strânşi pe pulpe. Şi… face duş…?! Din baia lui se auzea ca şi cum celălalt se spală lângă dormitorul lui. Să bată în perete, ca Jack Lemon când înnebunise în „Apartamentul”, în apartmentul lui, în vacarmul din NY?
După trei luni, ştia ce face, ştia bine. Atinge balustrada metalică, se loveşte de ea, buf, aruncă ceva peste altceva, deschide o fereastră şi dă drumul la tv. Noaptea?
Întins în pat, cu amintirea femeii din viaţa lui fluturând pe tavan, îşi aprinde ţigara şi face planuri. O să ceară de la cineva de pe scară o cheie, să intre între 9 şi 21, să vadă ce e acolo, o să încerce mai întâi cu cheia lui, cine şi-ar imagina că ar putea fi identică, doar nimeni nu face încercări cu chei. Ar pretinde că e o urgenţă şi aşa ar putea să vadă, să vadă structura locuiniţei, cum îşi ţine patul, hainele, pantofii de dandy mitocan de oraş. Sigur are ochelari de soare pe cap la orice oră. Şi pantofi ascuţiţi, plus geantă mare pătrată, piele, Zara Men. Simte cum ura îi aduce acreală în gât. Şi ţigara asta… Cum ar fi să…?
Nu mai apucă, radioul îi afişează ora de sculare şi, în 30 de minute, coboară să îşi ia Peugeotul. În faţa uşii, o fată înaltă, cu părul împletit în două cozi lungi, cară o geantă pe umărul gecii de piele.
– Bună dimineaţa, îi zice, staţi la 12? Faceţi cam mult zgomot, demult voiam să vă atrag atenţia. Şi fumul urcă până la mine. Ar trebui sa fiţi mai civilizat. E ceva ce se poate controla.
Iese apoi şi, cu un zvâcnet, îşi dă pe spate cozile ca nişte şerpi şi, cu aceiaşi paşi largi cu care umblă prin casă, striveşte pietrişul din parcare sub cizmele Zara Women.
E luni, ora 9. Uşa blocului se trânteşte cu zgomot.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
