“Rabih şi Kirsten, eroii acestei cărţi, se îndrăgostesc, levitează romantic, se căsătoresc, au copii şi par gata să trăiască visul perfecţiunii maritale. Alain de Botton ne invită să urmărim, cu degetul pe harta iubirii, o poveste cu suişuri şi coborâşuri, cu ezitări şi infidelităţi, cu sincope şi elanuri. O poveste ca atâtea altele şi totuşi unică. O poveste care ne poartă din Edinburgh la Praga şi din Beirut la Berlin. Jucăuşă, înţeleaptă şi emoţionantă.” Așa este prezentată cartea lui Alain, ca o invitație de nerefuzat. Și n-am refuzat-o.
Un el și o ea, Rabith și Kirsten, se întâlnesc la job. El oriental, venit de la soare și lumină cu ceva umbre în suflet. Ea scoțiană, cu vânt și răcoare în sânge, venită cu mai mult soare în relație. El cu un tată sever și neatent, ea cu un tată care a fugit de lângă ea, de când era mică. La un moment dat decid să se căsătorească. Cartea devine povestea de lungă durată (16 ani) a unui cuplu obișnuit, cu bune și cu rele, cu momentele de tensiune și bucurii mai ales după ce devin părinți. Punctul culminant al poveștii îl reprezintă momentul când Rabith descoperă că adulterul nu este o soluție, pentru că se va simți rănit veșnic, până în străfunduri. Finalul este reconfortant – cei doi descoperă motivele pentru care merită să te căsătorești, ajung la momentul reconcilierii și al întoarcerii emoționale unul către celălalt, moment când începe cu adevărat căsătoria.
Ce se întâmplă în iubire este un posibil manual de consiliere de cuplu fără terapeut. Construirea unui proiect în doi „până la adânci bătrâneți ”, cere efort zilnic, maturizare emoțională, renunțarea la idealurile romantice sau cele care implică perfecțiunea celuilalt.
Un om nu poate reprezenta absolut totul, tot timpul, pentru partenerul său. Nici unul nu va fi înțeles pe deplin de celălalt, dacă diferențele dintre ei nu sunt tratate cu inteligență și acceptare fără a fi schimbate sau condamnate. Iubirea înseamnă mai degrabă deprindere. Rabih și Kirsten experimetează în cele din urmă o artă a diplomației, arta de a nu spune tot ce crezi, de a nu face tot ce vrei, totul fiind pus în slujba proiectului casnic. Ceea ce a părut în mod convenabil doar o relaţie acoperă de fapt atât de multe evoluţii, deconectări, renegocieri, distanţări şi întoarceri emoţionale, încât, la drept vorbind, a trecut prin cel puțin zece divorţuri şi recăsătoriri – dar cu aceeaşi persoană.
Mai jos, câteva extrase din carte, care exprimă cronologic, momente diferite ale relației de cuplu.
1. Se pare că știm prea multe despre cum începe iubirea și nesăbuit de puține despre felul cum ar putea să continue.
2. Rabith a făcut față celor 3 mari provocări pe care le implică iubirea romantică: a găsit persoană potrivită, și-a deschis inima în fața ei și a fost acceptat.
3. Iubirea înseamnă acele calități ale persoanei care promit să ne corecteze defectele și slăbiciunile.
4. Rabith iubește dintr un sentiment al incompletitudinii și din dorința de a încerca să se întregească.
5. Kirsten vrea sud, lumină, speranță, pasiune și emoție.
6. Iubirea atinge apogeul când persoana iubită înțelege acele părți din noi care au fost haotice și rușinoase. Iubirea este un dividend al recunoștinței pentru cum deslușește persoana iubită sufletul nostru confuz și tulburat.
7. Declanșatorii erotici – atunci când renunțăm la mijloacele obișnuite de apărare și ne satisfacem dorința de apropiere extremă și de acceptare reciprocă.
8. Căsătoria
Căsătoriile raționale: bucata ei de pământ e învecinată, tatăl ei e magistrat la oraș, familia lui are o afacere, familiile lor au aceeași interpetare a unui text sfânt.
Căsătoriile din dragoste – doi oameni vor neapărat că ea să aibă loc, în temeiul unui instinct copleșitor.
Farmecul căsătoriei se reduce la cât de neplăcut este să trăiești singur.
În căsnicie nu căutăm fericirea, ci familiaritatea, recâștigarea sentimentelor din copilărie, de tandrețe și grijă.
Vânăm oameni cu care viața e mai palpitantă pentru că frustrările lor ni se par mai familiare.
Căsnicia este un joc de noroc plin de speranță pe care îl practică doi oameni care habar nu au de viitor.
9. Esența unei îmbufnări este un amestec de furie intensă și dorința de a nu comunica motivul furiei. Persoana cealaltă se încrede că noi înțelegem motivul frustrării.
10. Comunicatorii buni – pot să vorbească despre furie, sexualitate, păreri incomode, fiindcă au o părere bună despre ei, se acceptă și se cred demni de bunăvoința celorlalți. Au avut părinți care i-au acceptat și când erau ciudați, triști, când au făcut lucruri de care nu erau mândri, i-au păstrat în cercul iubirii familiale.
Ascultători buni – cei cu grad neobișnuit de încredere în ei, care nu se îngrijorează de haosul pe care alții îl pot crea în mințile lor.
11. Transferanța (transferul emoțiilor de la un eveniment trecut la un eveniment prezent) – acționăm prea des pe baza unor scenarii produse demult. E posibil să ne luptăm să știm în ce perioada a vieții noastre ne găsim, cu cine avem de a face și ce comportament se cuvine să avem.
Când mințile noastre sunt în transferanță, ne pierdem capacitatea de a da credit oamenilor și lucrurilor. Trecem rapid la cele mai neplăcute concluzii pe care ni le recomandă trecutul.
Nu e nevoie să fim constant rezonabili ca să avem relații bune, doar să recunoaștem că uneori putem fi cumva nebuni.
12. Reproșurile, acuzațiile îndreptate asupra partenerului sunt un simptom al iubirii, o formă de intimitate pentru că nu am spune asemenea lucruri nerezonabile și nedrepte unui străin. Suntem nerezonabili pentru că avem încredere în puterile partenerului de a ne rezolva cele mai întunecate părți din noi. Din convingerea că, dacă ești iubit, ești sprijinit în tot ceea ce însemni.
13. Lentila vechilor greci: cel ce iubește arată ce anume ar putea fi neplăcut cu caracterul celuilalt. Ar trebui felicitați fiindcă încearcă un lucru care ține de esența iubirii: să-i ajute pe parteneri să devină versiuni mai bune ale lor înșiși. Conceptul de educație în relație înseamnă a învață pe cineva și a primi tu însuți învățătură, a atrage atenția asupra defectelor și a te lăsa criticat, sunt scopurile iubirii de fapt.
14. Copii ne învață că iubirea este, în formă ei cea mai pură, un fel de slujbă. Ne am obișnuit să-i iubim pe ceilalți pentru ceea ce pot face pentru noi, pentru capacitatea de a ne distra, de a ne fermeca, de a ne alina. Copii ne învață să dăruim pur și simplu, fără să așteptăm nimic, fiindcă au mare nevoie de ajutor, iar noi putem să-l oferim. Suntem atrași într-un tip de iubire care nu se bazează pe admirația pentru forță, ci pe compasiunea pentru slăbiciune. Aceste ființe mici sunt aici ca să ne arate că fiecare dintre noi este profund îndatorat cuiva. Și ne dăm seama că viața depinde la propriu de capacitatea noastră de a iubi. Învățăm ușurarea și privilegiul de a trăi pentru ceva mai important decât noi înșine.
Copilul îl mai învață ceva pe adult despre iubire: că iubirea autentică ar trebui să implice încercarea constanța de a interpreta cu maximă generozitate lucrurile ce se întâmplă sub pojghița unui comportament dificil și nesuferit.
Cât de buni am fi, dacă am reuși să importăm măcar o parte din acest instinct în relațiile adulte! Am izbuti să privim dincolo de răutate și posomoreală și să recunoaștem frica, deruta și epuizarea din spatele primelor. Asta ar însemna să privim rasă umană cu iubire.
Etichetăm “drăgălaș” la un copil speranța, încrederea, mirarea, spontaneitatea și simplitatea care sunt pofund jinduite de adulți. Ar fi bine dacă am fi ceva mai buni cu părțile de copil ale fiecăruia dintre noi.
15. “Fiindcă sunt mama ta”, “fiindcă așa a zis tata”. Simpla pomenire a acestor afirmații, cândva obliga la supunere. Astăzi, mama și tata sunt “oameni care îmi vor face pe plac”.
Să ai un copil înseamnă să dai atacul la perfecțiune. Mediocritatea nu poate fi niciodată scopul inițial.
Dacă bunătatea părinților ar fi suficientă, rasa umană ar stagna și s-ar stinge cu timpul. Supraviețuirea speciei stă în faptul că ei, copiii, se vor arunca singuri în lume, în căutarea unor surse mulțumitoare de iubire și aventură.
16. Este o teză bine cunoscută: oamenii de care suntem atrași ca adulți seamănă bine cu oamenii pe care i-am iubit cel mai mult în copilărie. Iar aici poate interveni un anumit simț al umorului, un anumit tip de expresie, un temperament sau o structură emoțională.
17. Avem nevoie de timp să ne asigurăm că pornirile noastre sexuale nu se amestecă derutant cu cele afective.
18. Ce pericol produc acei bărbați înduioșător de nesiguri care, nerecunoscându-și propria forță de atracție au nevoie să afle mereu dacă sunt acceptabili pentru alte persoane!
19. Este foarte rar când începi o relație cu altcineva din indiferență față de partenerul conjugal. Trebuie să ții foarte mult la partener ca să te ostenești să-l trădezi.
20. Conștiința încărcată e un imbold bun pentru un pic de bunătate.
21. Puțini oameni pe lume sunt nesuferiți. Cei care rănesc sunt la rândul lor răniți. Reacția cuvenită nu e cinismul sau dezamăgirea, ci iubirea.
22. Ești pregătit de căsătorie, când:
- partenerul se agață de partea singuratică a ta;
- detestați aceeași oameni;
- testați amândoi un scenariu sexual relativ specializat;
- îți dai seama că ești cumva nebun;
- dacă nu ești jenat de cine ești, călătoria spre autocunoaștere nu a început încă;
- ai înțeles că nu celălat e persoană dificilă;
- ești gata să iubești, nu să fii iubit;
- înțelegi că sexul și iubirea vor avea probleme de coabitare;
- ești pregătit să începi o viață de frustrare;
- realizezi că adulterul nu e o soluție pentru că te vei simți rănit veșnic, până în străfunduri;
- îți place să înveți lucruri noi și să le primești cu calm;
- accepți că, în anumite aspecte, partenerul e mai înțelept, mai rezonabil și mai matur decât tine;
- realizezi în forul tău interior că nu ești compatibil cu celălalt partener;
- te saturi de poveștile de iubire prezentate în filme și cărți, care nu se potrivesc cu cele din experiență.
23. În loc să ne despărțim ar trebui să ne spunem povești care nu insistă atât de mult asupra începutului, care nu ne promit înțelegere deplină, care vor să ne arate o cale plină de speranță, ca să vedem ce se întâmplă în iubire.
Poate șmecheria nu e să începi o viață nouă, ci să o reconsideri pe cea pe care o aveai cu niște ochi mai puțin blazați și rutinați.
24. Fericirea perfectă vine în bucățele care cresc treptat și e posibil să nu dureze mai mult de cinci minute. Atunci ești doar o ființă omenească care trece printr-o faza de mulțumire, atât.
În final, arta de a rezista în căsătorie este curajul de a nu fi înfrânt de anxietate, de a nu-i răni pe alții din frustrare, de a nu te în furia prea mult pe lume pentru rănile pe care ți le provoacă.
Guest post by Monica Bulgaru
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Oglinzile și energia din casă: cum influențează lumina și spațiul
Nu poți vindeca trupul separat de minte. Legătura traumă-boală
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
