A venit Oana. A venit Oana! Bine-ai venit, Oana, mi-era dor de tine, de-abia aştept să ne vedem la o supă-cremă, ca în vremurile bune, în cantina de pe malul fluviului. Şi-apoi, Doamne, avem atâtea să ne povestim, a trecut un an luuuung şi ciudat peste noi, da, avem să ne povestim o grămadă, de-abia aştept. Notează-ţi numărul meu, notează-l şi dă-mi un semn când te-ai reacomodat.
Bună, Cristian. Mulţumesc. Când ne vedem?
Când vrei tu, eu sunt maleabil şi ductil, nu am program bătut în cuie în perioada următoare, Oană. Sigur, diseară ar fi ceva, mâine seară onorez o invitaţie, duminică sunt la prânz, dar nu, programul meu e cât se poate de degajat. Doar spontaneităţuri.
…
Ştiţi ceva? Câţi dintre cei cu care aţi dezvoltat o puternică relaţie de amiciţie şi de care sunteţi nedespărţiţi virtual ar fi dispuşi să spună “haide!” în cazul în care le-aţi propune să ieşiţi ACUM?
Nu pot. Nu au timp. Ah, acum? Dacă îmi spuneai mai devreme… Of, ce rău îmi pare.
Zău? Când ar trebui să te anunţ pentru seara asta? Acum trei luni? Ce se va-ntâmpla dacă, în seara asta, ieşi dintr-o rigoare? Ce se poate întâmpla? Intră în alertă Facebook-ul? Or să vadă alţii înaintea ta episodul nou al serialului preferat tocmai suit pe un site de filme piratate şi n-o să ştii să răspunzi la gluma serii? O să intre cineva în sevraj dacă nu răspunzi din prima la telefon?
Ani de zile am stat crispat că, da, hm, s-ar putea să mi se-ntâmple ceva groaznic dacă sună telefonul şi nu-l aud. Cineva, mno!, o să-mi scoată ochii. Sau, dimpotrivă, o să-mi tacă ostentativ, ore în şir, de-or să-mi explodeze urechile de-atâta vinovăţie. Vinovat că ce? Ce prostie! Mai bine nu, mulţumesc, decât legat de o culpă imaginară şi bănuit întruna.
Aia a fost o scuză bună, de fapt. Cumva am profitat de ea. Pentru că, nu-i aşa?, nu trebuie să le explic celorlalţi de ce sunt prea ocupat şi nu mai apuc să fiu viu, dar mie mi-e musai o scuză. Aşa merg lucrurile.
Şi, totuşi, ce naiba facem de nu ne mai ajunge timpul decât pentru a fi ocupaţi? Şi cum e posibil aşa ceva? Când o să mai avem timp de cei de care chiar ne pasă şi pe care îi trimitem undeva la capătul scalei temporale pentru că ei, oricum, sunt acolo, în mintea şi în sufletul nostru? Când o să mai avem timp şi de cei care ţin la noi şi pentru care suntem oricum prea importanţi ca să nu ne ierte absenţa fizică?
Toată lumea e ocupată. Eu însumi nu-mi văd capul de ocupat ce sunt. Ceea ce nici măcar nu este adevărat. Avem o problemă cu administrarea timpului? Ce ne opreşte să ne organizăm mai bine? Ne e frică să mai fim spontani?
Ce s-a-ntâmplat cu tine, ce s-a-ntâmplat cu noi? Nu suntem atât de importanţi pe cât ne credem. Dar sunt unii oameni importanţi care ne vor simţi lipsa şi de vină suntem doar noi.
Hai, că vin zile libere. Câteva. Ce-ar fi să ne adunăm gândurile şi să facem un tur de forţă printre cei pe care i-am minţit că le suntem aproape?
Pe Cristian îl găsiți și aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
