Cât de frumoasă e lumea când știu că ești undeva…
Nu ne întâlnim din întâmplare, fiecare om pe care viața ni-l aduce în față apare cu un motiv. Soarta, ar zice unii, dar oare cum s-o numi atunci când soarta îți flutură nu o dată, ci de trei ori, aceeași persoană în față?
Eram o puștoaică când l-am zărit pentru prima oară. Un rebel al anilor ’96, cu păr șaten ce-i atingea umerii, lăsat liber și doi ochi căprui ce nu se lăsau admirați de orice privire.
Eram însoțită și dornică să lovesc bine bilele cu tacul. Nu-mi amintesc, dar cu siguranță am pierdut, pentru că ochii-mi erau ațintiți numai în direcția lui. Statura, ținuta, siguranța, mândria aceea – pe care abia acum o înțeleg –, cei 20 de ani care zvâcneau în el, m-au fascinat. N-am reușit să-i atrag privirea în acea după amiază, dar am știut că într-o zi îl voi avea pe băiatul despre care nu știam nimic. Ba da, îi auzisem prenumele! Și cum să nu visezi, când abia începi să descoperi viața, când ai lumea-ntreagă nu doar înainte, ci la picioare!
Atunci trebuia să iau prima notiță: „Nici nu te-a văzut…!”, dar 16 nu sunt 42 de ani!
Ai grijă ce-ți dorești! Da, îmi dorisem în urmă cu aproape doi ani, dar n-am făcut nimic. Nici nu prea aveam cum să fac ceva pentru că îmi lipseau detaliile. Dar îmi lipseau mie, nu vieții! Și mi l-a scos din nou în cale, la fel de neașteptat, dar în momentul cel mai potrivit, când trădarea pe care tocmai o trăisem era încă vie și cerea răzbunare.
N-aș putea să dau un nume pentru ce am avut atunci. Nu am fost iubiți, nu am legat o prietenie, ne-am întâlnit de câteva ori și ne-am consumat momentul la fel de rapid. Eu, încă o novice în ale dragostei, eram mulțumită în sinea mea că mi-am atins ambele scopuri: promisiunea pe care mi-am făcut-o și răzbunarea pe care am promis-o (prietenului de atunci, actualului soț). Pentru el aș fi spus că am fost doar un număr, dar atunci când numeri trebuie să știi ce sau pe cine numeri, iar numele, am aflat mult mai târziu, nu era important pentru el. Am fost doar „una” dintr-o dimineață, în camera lui din casa părintească.
A iubi o să fie întotdeauna corect! A iubi pe cine iubești, ei da, nu va fi niciodată corect!
Timpul și-a deșirat ghemul și-a tras după sine 22 de fire, 22 de ani în care fiecare dintre noi și-a văzut de viață. Până-ntr-o seară târzie de noiembrie, când, pe o rețea de socializare, l-am văzut pe el. Aceleași trăsături fine și zâmbet larg, aceiași ochi pe care nu am reușit să îi captez. Da, era Adam „al meu”! Al EI acum…
Și-așa a început. Dar ce rău poate face o cafea, băută la ora prânzului, cu un „necunoscut” la fel de căsătorit ca și mine? Așa a început! Abia atunci a început povestea… poveste ce o voi purta în inimă o viață, chiar dacă acum, după doi ani – pentru că atât a durat – știu că viața e o clipă. Sau viața lângă el a fost o clipă…
inele aur galben – verighete aur cu diamante
Dar tot pe nepregătite m-a luat, tot fără pix și caiet de notițe… tot 16 ani am simțit că am și, pe alocuri, m-am comportat ca atare.
Experiență, lecție, destin? Garantat! Povestea vieții mele, iubirea matură și asumată, bărbatul perfect în ochii mei? Cu siguranță! Pentru mine. Pentru el, aceeași „una”, deținătoare acum a unui apelativ, o jucărie blondă, cu ochi albăstrui – așa i-a văzut mereu –, chiar dacă ai mei sunt atât de verzi. Dar, acum, după 26 de ani de când destinul ne-a intersectat, nici nu mai am nevoie de notițe. Tot ce am trăit mi-a amprentat inima și în creierul: amantă și atât.
Ami
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
