Îmi amintesc când te-am văzut prima dată. Un cititor. De cărți-suflete. Fiecare carte citită te-a dus la următoarea, și la următoarea… Ai citit atâtea, și bune și rele, și frumoase și urâte, și calde și reci… Nu mai exista ceva ce nu ai citit și trăit. Nimic nu te mai putea surprinde.
Te plimbai prin biblioteca vieții cu aerul tău de boem plictisit. Alunecai cu ochii pe cărțile suflete, mângâindu-le cu privirea. Le luai în mână, studiai coperta și, plictisit, plecai mai departe… sau citeai câteva file și renunțai… alteori citeai direct sfârșitul…
Ai trăit mult. Tot ce ți-ai dorit. Păstrai multe dintre ele printre gânduri. File rupte și aruncate în trecut. Pe altele, s-a depus deja praful amintirii. Altele au dispărut de parcă nici nu au existat. Rafturi întregi de cărți-suflete.
Iar când privirea ta întunecată a coborât asupra mea… oh, Doamne! Îmi tremurau paginile, dansau literele… Ce puteam eu să ofer unui cititor ca tine?! Cum puteam să trezesc iar pasiunea pentru citit fiecare cuvânt?! Ce puteam să-ți dezvălui încât să mă trăiești?!
Am stat cuminte să mă cântărești. Fiecare detaliu al copertei… mă studiai de parcă ai fi putut pătrunde ca un laser în sufletul meu…
sursă poză: lovethispic.com
– Hmmm… pare interesantă!, ți-ai spus. O să citesc câteva pagini.
M-ai luat în mâinile tale, iar eu m-am deschis ochilor tăi. Sinceră, caldă, înțelegătoare, clară și concisă. Mă citeai cu nesaț, sorbeai fiecare literară. Iubirea mea te-a prins cu povestea ei. Ochii iți străluceau în felurite culori. Zâmbeai mereu. Ți-a revenit pofta de viață.
M-ai citit repede, m-ai sorbit în cuvinte… nu te mai puteai dezlipi de noua ta carte.
Când m-ai terminat de citit, m-ai așezat în biblioteca lui: „am mai trăit o carte”…
Treceai în fiecare zi pe lângă mine. Rece, plictisit. Nu doreai să mai crezi în povestea mea. Iar eu tânjeam să fiu iar în mâinile tale, sub ochii tăi. Mă ardeau cuvintele…
Nu ai rezistat. M-ai recitit încercând să afli noi înțelesuri. Te captivam și nu știai de ce, nu credeai în puterea iubirii. Nu acum. Îmi îmbrăcam cuvintele în fericire, bucurie și zâmbete multe… a început să-ți placă să mă citești. Noaptea, stingeai lumina și mă citeai ca un orb: cu mâinile în alfabetul Braille. Eram o poveste de iubire care creștea cu fiecare pagină. Care se scria sub ochii tăi.
Mă citești și azi. Sunt cartea ta preferată. Iar eu ofer în fiecare zi noi pagini să mă trăiești. Să descoperi în fiecare capitol o altă culoare a iubirii. Apreciere. Vise împlinite.
Mi-ai povestit cărțile tale. Și nu au fost puține. Iar eu îți mulțumesc că acum mă preferi tuturor. Că, datorită lor, mă apreciezi pe mine.
Iar dacă voi fi uitată și eu pe raftul amintirilor, încărcată de praful nostalgiei, povestește-mă frumos. Povestește-mă exact cum m-ai citit. Pentru că sunt singura carte în care te-ai citit și pe tine! Singura care te-a scris cu litere de foc în inimă!
Guest post by ANONIMA
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
