Editorial scris de Mihai Copăceanu, pe adevarul.ro
E atât de greu şi sensibil să vorbeşti despre acest caz. Oricum mulţi vorbesc prea mult şi prea prost. E greşit ca psiholog să te exprimi despre ”profilul criminalului”, să explici cauzele (cum?) la solicitarea presei sau din proprie iniţiativă sau să faci orice comentariu neargumentat, doardupă ce auzi două ştiri.
Cât profesionalism ai să comentezi ştiri, care mai apoi pot fi dovedite ca fiind false? Mi-a fost atât de ruşine de colegii psihologi care au început să speculeze, să emită nişte opinii ca nişte oameni de rând, alteori ca ţaţa în târg, făcând afirmaţii eronate, nefondate, penibile pe alocuri ceea ce denotă o lipsă de profesionalism şi în consecinţă o discreditare a profesiei. Unii dintre aceştia, la propriu, nu au avut niciun contact cu vreun criminal şi nicio competenţă în psihologia criminologică.
Despre o persoană pe care nu o cunoşti, ca specialist nu ai ce comenta despre gesturi, comportamente – e total greşit. Evaluarea psihologică profesionistă implică testarea psihologică multiplă (ex personalitate), interviul psihologic, anamneza, să colaborezi cu alţi specialişti şi chiar atunci nu poţi spune foarte multe. Nu întotdeauna comportamentul reflectă personalitatea. Poţi face doar afirmaţii generale despre tipologia unor criminali conform tratatelor de specialitate. Atât. Dar nu despre cazul de faţă. Cu ce drept?
Conform informaţiilor oficiale, în România sunt 512 copii daţi dispăruţi, dintre care 298 de fete şi 214 băieţi. Copiii pot fi răpiţi de un membru al familiei (un părinte) sau de o cunoştinţă, şi de străini (25% dintre copiii din UK sunt răpiţi de străini). În trei sferturi dintre răpiri victimele sunt fete. Victimele răpirii cu un motiv sexual au o vârstă medie de 14 ani, iar în aproximativ 2/3 din cazuri agresorul foloseşte o maşină (Newiss, 2013).
CE POT FACE PĂRINŢII ?
- Monitorizează activitatea online a copilului (pe ce site-uri intră, cu cine vorbeşte, ce prieteni are, ce aplicaţii foloseşte), instalează-ţi aplicaţii de control parental şi asigură-te să nu ofere niciodată informaţii personale străinilor.
- Nu publica pe internet informaţii de identificare sau fotografii ale copiilor
- Stabileşte limite care să fie respectate (locurile unde are voie să meargă şi unde nu). Mă întreb, ce caută un copil de 13 ani într-un club noaptea? Sau cum de este permis să se întoarcă singur acasă în toiul nopţii, să consume alcool?
- Supraveghează-l în locuri aglomerate precum mall-uri, cinematografe, parcuri, piscină, plajă. Când pleacă de lângă tine să ceară întotdeauna voie şi să ştii unde va merge
- Nu-l lăsa niciodată singur în maşină, nici măcar un minut, şi nici nu-l lăsa în grija unui străin (”Puteţi să vă uitaţi la el două minute”). Înainte sau după şcoală întotdeauna trebuie să meargă în grup, însoţit. În România încă avem sute de copii care merg singuri spre şcoală, uneori parcurgând zeci de km, alteori făcând naveta cu trenul/ autobuzul. Mi-au scris doi fraţi că ei de la 11 ani făceau naveta, neavând alternativă
- Alege cu atenţie bonele şi orice alt furnizor de servicii pentru copil şi fă verificări în permanenţă. În România văd anomalii precum părinţi care-şi caută pe facebook bone de pe o zi pe alta şi părinţi care-şi trimit copiii singuri cu taxi-ul la şcoală aproape zilnic.
- Discută frecvent despre străini şi situaţiile potenţial periculoase, învăţă-l să nu accepte niciodată dulciuri (bomboane, ciocolată) sau cadouri de la străini. Să nu meargă nicăieri cu un străin, chiar dacă sună interesant sau distractiv. Răpitorii sunt abili în comunicare şi manipulatori şi pot atrage copiii cu întrebări precum “Poţi să mă ajuţi să-mi găsesc căţeluşul pierdut?” sau “Vrei să vezi nişte pisici drăguţe în maşina mea? Am o minge pentru tine!” Copilul trebuie să ştie că adulţii pe care nu-i cunoaşte nu ar trebui să-i ceară să facă anumite lucruri.
- Nu-i inscripţiona tricoul cu numele. Răpitorii pot să-l strige direct pe nume pentru a părea că îl cunoaşte sau că îi este prieten. Asigură-te că ştie numele complet, adresa, numărul de telefon şi cum să sune la 112.
- Învaţă-l să spună NU străinului care încearcă să-i facă ceva sau îi cere să îl atingă într-un mod neplăcut şi nepermis. Să fugă ţipând cât poate de tare dacă cineva îl urmăreşte sau încearcă să-l forţeze să intre într-o maşină. Să strige ”Ajutor, el nu este tatăl meu” sau ”Vrea să mă fure, chemaţi poliţia”. De ce este important să strige? Pentru că doar ţipătul poate să nu-i îngrijoreze pe cei din apropiere, să nu fie credibil, să fie considerată o criză temperamentală. În unele situaţii poate fi adoptată Tehnica Velcro, prin care copilul se prinde şi se ţine de ceva fix, un copac, o bicicletă, sau chiar de un alt adult, deoarece un alt adult nu este de implicat într-o răpire. O altă tehnică este tehnica de vânt sau tehnica de înot – rotirea braţelor într-un cerc mare şi împiedicarea atacatorului.
- Păstrează o relaţie deschisă şi comunicativă astfel încât să-ţi spună atunci când a fost abordat de un străin. Întrebă-l dacă a vorbit azi cu un străin sau dacă străinul i-a spus să păstreze un secret. Şi mai ales fii atent la orice schimbare de comportament (ex. se ascunde, nu comunică la fel, evită activităţi sociale, plânge)!
Citeşte continuarea articolului pe adevarul.ro
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
