După Sfântul Valentin, cursa cu obstacole a heterosexualului continuă la noi cu Dragobetele, o importantă şi tradiţională sărbătoare a dragostei, de care eu personal ştiu de cel puţin 5 ani că există. Ca multe alte lucruri de valoare, cum ar fi viezurii, berzele sau mânjii, şi această sărbătoare deosebită este revendicată de specialiştii dacologi ca fiind de inspiraţie getică, Dragobetes fiind de fapt un fel de Cupidon local, specializat ce-i drept mai mult în violare (de unde şi tălmăcirea de „Năvalnicul” sau „Logodnicul păsăricilor” a numelui său).
Întrucât „Trago” în dacică însemna ţap şi „pede” picioare, este destul de clar pe membrii cărui sex cădea greul în cursul festivităţilor, deşi nu se tălmăceşte exact ce păţeau caprele. De altfel, şi după ocupaţia romană se povesteşte că femeile surprinse în pădure de Dragobete sau de cete de dragobeţi erau de obicei târnosite cu vigoare, existând o recomandare relativă pentru acestea să stea zilele acestea mai mult prin curte, unde Dragobetele ajungea ceva mai greu.
Sigur, dacii neavând propriu-zis scriere, statui, poze, picturi sau Xuri inscripţionate pe pereţii davelor, nu se poate şti cu adevărat dacă faptul este veridic sau dacă nu cumva „Dragobete” reprezenta un tip de telemea suficient de memorabil cât sursele istorice greceşti invidioase să pomenească despre el. Ce se ştie este că primele referiri la acest străvechi obicei dacic apar prin secolul XIX şi că denumirea ar putea veni după părerea unora de la unirea slavului cuvânt „Dragu” (însemnând, surprinzător, drag) cu sufixul oltenesc „bete” semnificând, zic învăţaţii, fără a mă convinge, adunare.
În această zi dragele bete plecau de dimineaţă în pădure la, sanchi, cules de floricele (chiar dacă acestea apar pe la noi de obicei primăvara), însoţite de dragii lor, de asemenea beţi şi studiau împreună în codru cum e primăvara cu albinuţele, cu greieraşii şi cu păsăricile. Pe la prânz, fetele o luau la fugă spre sat, de obicei destul de lejer cât să fie ajunse din urmă de băieţi, care le „furau” o sărutare, necum le lipeau o palmă – două peste c*r, într-un frumos legământ privind reluarea drumurilor spre codru odată cu îndreptarea vremii.
Relatări disparate sugerează că unele dintre fete fugeau atât de tare că ajungeau acasă pe înserat şi ocazional, alea mai boccii, fugăreau ele vreun flăcău mai leneş de picioare. În afara de aceste obiceiuri pădurene şi alte lucruri se întâmplau pe 24 februarie. Sacrificatul animalelor era de exemplu interzis, majoritatea petrecăreţilor mulţumindu-se să completeze ţuica cu ce puseseră de Crăciun la garniţă şi, mai ales dacă soţul era neatent, femeile atingeau, ciupeau sau plesneau pe câte vreun bărbat din alt sat, cu scopul de a fi drăgăstoase tot anul.
Citiți și Ne plac femeile? De la daci ni se trage.
Ca şi în zilele de dinainte, şi în cele de după Dragobete, bărbaţilor li se recomanda să nu îşi enerveze sau să se certe cu nevestele, semn de obicei prevestind îmbufnări şi cicăleli durabile cu lunile. Zăpada nestrânsă era numită „zăpada zânelor”, mai ales că nici un flăcău nu s-ar fi atins de ea, aşa că fetele tinere erau momite să o strângă, oferindu-li-se târnăcoape, lopeţi, găleţi şi pluguri. Apa rezultată din topirea moviliţelor greblate de fraiere avea, după cum pretindeau bărbaţii ce căscau gura, propietăţi magice şi erau folosite ca loţiune de corp şi curăţitor de ten, fiind practic primul brand de apă termală cu care românca s-a apucat, spre amuzamentul rubedeniilor de sex masculin, să-şi dea pe faţă. În fine, în unele regiuni, femeile îşi puneau busuioc sub pernă şi de Dragobete, cu scopul de a-şi zări din nou ursitul şi a veda dacă acesta a mai slăbit de la Sfântul Andrei încoace. Nu am citit nicăieri dacă oregano, rozmarinul, salvia sau iehibaharul aveau acelaşi efect.
Da, Dragobetele a fost şi este o experienţă de neuitat şi numai întâmplarea că locuiesc la bloc mă face să nu iau, pe 24 februarie, cu nevasta, calea codrului, fie numai pentru a vedea dacă e sprintenă sau nu la întoarcerea acasă. Am cumpărat busuioc „Fuchs” pentru eventualitatea că fi-mea o să vrea să-şi vadă ursitul, având înţelegerea fermă ca mie să nu mi-l arate decât la o adică.
Mai multe nu văd ce aş putea face de Dragobete…
Citiţi şi
Dar cum să NU știți ce e ăla păstârnac și la ce se folosește?
“Apreciez tot mai mult femeile trecute de 40 de ani”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
