Pe tanti Fanica a lovit-o o mașină pe trecerea de pietoni. Din câte am auzit, șoferul ar fi spus că de vina au fost hainele închise la culoare, purtate pe-nserat.
Se întâmplă în România, în satul meu natal.
Partea dreaptă e zdrobită. Medicii îi dau primele îngrijiri, dar îi cos rana de la cap fără să îi radă părul în zonă afectată.
Se întâmplă în România, în spitalul din Focșani.
Când starea se înrăutățește, este trimisă la București. Aștept să discut cu un medic. Iese după multe, multe ore dintr-o operație grea pe coloană și găsește puterea să fie omenos, chiar să zâmbească, să glumească și să mă asigure că face tot ce se poate.
Se întâmplă în România, în spitalul Bagdazar.
După două zile starea se înrăutățește, în urma contactatarii unui virus ce face ravagii într-un corp nu tocmai tânăr care luptă cu fracturile de picior, de coaste și cu plămânul distrus… Femeia intră în comă. Doctorul spune că anumiți viruși s-au obișnuit cu antibioticele sofisticate de pe piață și răspund la antibioticele banale care se fabricau la noi. Îmi recomandă Cloramfenicol injectabil. Încep să caut prin toate farmaciile, prietenii caută și ei… Farmacistele îmi spun pe șest că interesul e să vândă antibiotice de la firme străine și că, dacă nu ceream, nu le-ar fi dat prin cap să îmi recomande un antibiotic ieftin fabricat la noi.
Se întâmplă în România. În toată România.
De la Iași aflu că injecțiile nu se mai fabrică. În disperare, fiică femeii îi cere doctorului un înlocuitor. Îi spune de Levomicetin injectabil, numai că se găsește doar la Chișinău!
Organismul femeii este foarte slăbit, a ajuns și la tensiune minimă, fiecare oră este grea și incertă. Doctorul deja vorbește cu “dacă rezistă”… și “cum i-o fi norocul”…
Pe FB tocmai citisem că un prieten e într-o delegație la Chișinău. E noapte, și dimineața are avion de întoarcere; merge la farmaciile non-stop, dar nu găsește. Pun mesajul pe FB. Zeci de prieteni binecuvântați redistribuie mesajul, cerându-le prietenilor lor moldoveni să mă ajute. Din România, Norvegia, Olanda, Italia, Moldova, zeci de mesaje private de susținere, cu sugestii, cu telefoane și contacte ajutătoare. Din America, Mircea Goia, pe care îl știu doar de pe FB, îmi scrie tocmai din Arizona, că o prietenă de-a lui din Chișinău va merge a doua zi dis de dimineață să cumpere medicamentul.
A două zi, fata îmi spune că nicio farmacie umană nu îl are și că a început să caute în farmaciile veterinare. Îmi pierd orice speranța… Mă gândesc, totuși, că, din motive economice, în unele farmacii veterinare se vând și medicamente pentru oameni.
Se întâmplă în Moldova și bine că se întâmplă.
După amiază, îmi spune că un prieten de la marginea cealaltă a Chișinăului a găsit 10 fiole într-o farmacie veterinară, se duce repede să le ia și să le trimită pe trenul care plecă la 16.30. Azi dimineață, la oră 6, injecțiile au ajuns la București. Femeia e încă în viață.
Am întrebat-o pe Tatiana Cojocaru Solomca unde și cum să-i trimit banii pe medicamente. Mi-a zis: “Să-i fie de sănătate și să vă rugați pentru sănătatea fetițelor mele!” Sper că într-o zi fetițele ei să citească aceste rânduri!
Plâng de emoție: se întâmplă în România ca un om din Moldova, la rugămintea altui om din America, să dedice o zi întreagă salvării vieții unei femei necunoscute, dintr-un sat oarecare…
E duminică, și chiar simt că e sărbătoare, o sărbătoare a solidarității prietenilor mei, care, cu un gând bun măcar, au ajutat o femeie dintr-un sat oarecare să supraviețuiască până azi.
Se întâmplă pe FB.
Citiţi şi
Explorarea cartierelor din New York: cum să descoperi farmecul fiecărei zone
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
