Ce nu te omoară îți fură viața

18 March 2014

Ioana SilistraruSe spune că nu eşti în stare să te bucuri de veştile bune când eşti complet defect şi nefericit. Eu am mai identificat o situaţie, cea în care vestea proastă, prima venită, ţi-a furat timp şi spaţiu din viaţă şi când vine şi cea bună parcă nu mai ştii cum să trăieşti altfel decât apăsat de Atlasul verdictului iniţial. Şi ca să nu o mai pe după vişin, în urmă cu şase săptămâni, la mamografie de rutină la o clinică privată, maaaare şi foarte cunoscută, o… doamnă, să-i zic, mi-a zbierat în faţă că ce-i asta şi cum de umblu cu ditamai umflătura după mine şi să mă duc eu binişor la investigaţii suplimentare că nu e bine deloc ce se vede pe film. N-a avut timp să asculte că am născut relativ recent al doilea copil şi că poate ar fi cazul să mai stăm puţin de vorbă. M-a expediat urât din subsolul în care oricum puţea a ardei umpluţi. Am zis deja că e o clinică privată? Una mare şi cunoscută? Mă rog, putea să fie orice fel de instituţie medicală, dar pentru retorica textului, vă reamintesc acest lucru, că eram pe banii mei, peste cei pe care îi dau oricum statului cam degeaba. Nu zic de tot degeaba, că pe ambii copii i-am născut la stat, deci să spunem că suntem un pic chit. Mă rog, asta e altă poveste.

teamă

Am început, evident, să mă panichez. Rău de tot. Am făcut rapid o programare la o altă clinică, unde, din fericire, nu puţea a ardei umpluţi şi oamenii erau civilizaţi, dar, din nefericire, nu au infirmat sugestia de diagnostic. Ştiţi voi care, the C word. Cu toţi bujorii plantaţi pe tapetul de la clinică, tot nu mi-am putut ţine firea cine ştie ce şi m-am pornit să mă jelesc printre prieteni. O doamnă extrem de fină şi dragă mi-a spus să mă duc în cutare loc şi să mă întâlnesc cu un cutare medic. Omului ăstuia, medicului, nu am ce să-i reproşez, zic din capul locului. Doar poate, un piculeţ, că funcţionează într-un sistem profund corupt şi dacă nu m-ar durea sufletul atât de tare acum, aproape că mi-ar părea rău şi de el. Dar cum spunea o bună prietenă, acum tu eşti prioritatea (adică eu, carevasăzică).

Domnul a avut o abordare chirurgical de simplă, aşa cum îi e şi profesia. Să mă duc la investigaţii suplimentare (din nou!) şi să mă întorc la consult. Aici a intervenit momentul cu RMN-ul, care a prilejuit şi splendida bucată de literatură „Mic îndreptar…”. Şi de aici dansul. Revin cu rezultatele scârbos de nefaste (asta, dacă n-aş fi atât de poetă, ar însemna un cod de suspiciune 4, mai pe drept, aşa), revin deci la domnul de care mi-ar putea părea rău la un moment dat. Mă consultă, mă vizionează la ecograf, se aşază gospodăreşte la masă, dă un print cu o schemă a pieptului şi se pune pe desenat. Aici leziune, dincolo leziune, aici axilă, dincolo ganglioni. Apoi, trei coloane – supravieţuire, recidivă şi confort psihic. Ta-daaam şi ca prin minune se deschide calea şi apare salvatorul confortului mei psihic, respectiv chirurgul plastician, care se alătură, gospodăreşte şi el (nu pot să scap de chestia asta cu gospodăria, am avut tot timpul sentimentul că suntem la piaţă), gospodăreşte spun şi scoate scamatoreşte un catalog. Albastru. Cu mărimi şi forme. Dezbracă-te, doamnă, din nou. Ne întoarcem la masă, gospodăreşte, şi convenim asupra unui mic dar fâşneţ 250 de centimetri cubi, că nici natural nu sunt cine ştie ce înzestrată.

Am pomenit că plângeam de sărea cămaşa pe mine (mă rog, figură de stil) în timp ce domnii mă ignorau complet?… să o punem pe doamna vineri, avem ceva? E, dacă avem, facem loc, parcă era cazul ăla, mă, Vasilico (nume fictiv, era şi asistenta domnului plastic pe-acolo) avem ceva vineri? Hoooo, ho, băieţi, m-am ridicat şi am întrebat and how much is the dog in the window? Opt mii. Euro. Dar ştiţi, protezele nu-s pe factură, nici dermul porcin, ăla cu care vă facem să fiţi ca nouă. Astea direct la domnul doctor. Bun, am strâns pachetul de analize, l-am luat pe soţ, căruia îi zvâcnea deja vena cea rea, dar care, de plânsul meu s-a abţinut, şi am plecat simţindu-ne ca şi cum… ca şi cum. Nu ştiu cum. Cel mai rău cum posibil.

Pentru că în toate situaţiile nasoale există şi lucruri bune, am primit un număr de telefon de la Cluj. Institutul Oncologic. Am lăsat copiii, ne-am pus în maşină şi ne-am dus. Aici totul a fost pe repede înainte (bizar, nu? Eram totuşi în Ardeal). Treaba a fost cam aşa: consult chirurgical, repetat imagistică şi revenit la discuţii. Doctoriţa, destul de nedumerită, uşor jenată – ştiţi, dacă ar fi după mine, v-aş trimite acasă, că poate aveţi treabă. Şoc! După o lună de chin şi suspiciuni. Păi, no, aţi cam fost suprainvestigată, se întâmplă, eu nu văd lucrurile care-s scrise aci. Mamografia are artefacte de praf (adică e jegoasă, mi-am spus eu mai puţin academic), iar interpretarea RMN-ului e, no, cum să vă zic, greşită. Ce? Cum? Mno, da, ştiţi, aici sunt nişte cadrane, v-o pus unul invers, adică nu-i ora 3 că n-are cum, e ora 9. Păi, şi ce facem? întrebăm noi doi ca proştii. Păi, no, acum dacă aţi făcut RMN, ceea ce eu nu v-aş fi pus să faceţi – puteţi, vă rog, să citiţi textul cu rimelul scurs, e ăla cu îndreptarul, aşa – eu, zice doctoriţi, n-am cum să-l ignor, aşa că facem pasul următor. Care e? Întrebăm noi, din nou, ca proştii. Femeia se uită cu înţelegere – eu nu dormisem de o lună şi în mod special în utimele două zile deloc – păi, no, biopsia, fireşte. Aaaa, nu se poate, spunem noi în cor. Doamna ridică o sprânceană. De ce? Păi, pentru că ne-au spus de la Bucureşti că nu se face biopsie sub x centimetri. Doamna – mno, ce să zic, domnii de la Bucureşti să mai citească.

Longest story short, am făcut biopsiile, şapte probe, să fim siguri. Azi am primit rezultatul. Nu mă mai duc acum la Cluj, dar voi trimite un buchet de flori la Institutul Oncologic. Nu mă mai duc, că n-am de ce. Revin la control peste vreun an, noi să fim sănătoşi. E negativ. Şi când te gândeşti că am ratat ocazia să îmi sporesc confortul psihic cu nişte silicoane model natural, acum rămân aşa, ce să fac, „nesporită”. Am spus că nu m-a costat un leu la Cluj? N-am spus. Repet, au făcut şi ei ce au ştiut, aici, la clinică. Dar nu au ştiut în cel mai bun interes al pacientului, asta e clar. Chiar dacă la biopsia din timpul operaţiei ar fi constatat ce au văzut oamenii dincolo, tot mă alegeam cu o operaţie majoră. Nu mă mai întreb de ce. Vreau doar să spun că a doua opinie e necesară, nu vă vindeţi maşina şi argintăria înainte să fiţi siguri că asta e calea.

Şi eu ce fac acum? Mie cine-mi dă înapoi şase săptămâni din viaţă? Să nu fiu rea, am câştigat enorm în timpul ăsta. Dar despre asta în altă poveste, că trebuie mai întâi să pierzi, ca să faci loc câştigului.



Citiţi şi

Tot ce ar trebui să știi atunci când te confrunți cu o hernie de disc

Când este indicat RMN-ul și ce afecțiuni diagnostichează?

Ce trebuie să știi despre rezultatele examinărilor imagistice ale sânilor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. dr. EP / 19 March 2014 10:29

    Din nefericire aparitia clinicilor private nu a adus mari modificari in comportamentul fata de pacienti, din simplul motiv ca s-a schimbat doar decorul si eventual masinistii, dar actorii au ramas aceeasi.
    Ori in orice stat civilizat o astfel de porcarie prin care a trebuit sa treceti se plateste si inca mult. La noi nu se plateste in schimb nici când moare cineva sau ramâne infirm in urma unor erori medicale, ca are grija Colegiul mediclor sa spele rufele in familie.
    Asa ca bucurati-vă că sunteţi sanatoasă si daca va incalzeste ceva sa stiti ca nu sunteti singura: in urma cu 5 ani toti doctorii m-au trimis sa-mi pun proteza de sold pentru o coxalgie prelungita, dar mai am inca bine mersi capul femural la locul lui, nu de altceva dar ma ajuta sa-mi plimb zilnic cainele cativa kilometri pe malul Dunarii.
    O zi buna.

    Reply
  2. Dongabone / 18 March 2014 23:05

    Eu am fost mort 12 saptamani. Pe 15 noiembrie anul trecut sunt dus de urgenta la spitalul judetean din Targoviste. Dureri atroce de stomac. Dupa 3 ore de asteptare in dureri cumplite, in picioare, scaldat in sudorile mortii, printre paturi cu distanta de 15 centimetri intre ele, pe un culoar, vine verdictul: ulcer perforat. Pana la miezul noptii eram operat. Pe 18, langa patul meu, la doi metri distanta, o doctorita ii spune unui alt doctor “Ulcer perforat operat acum trei zile si ciroza hepatica”. In clipa aia am murit. Am un psihic tare, dar chestia asta aproape ca m-a ingenuncheat. Prima raza de speranta apare prin ianuarie, cand am putut sa merg ca lumea si operatia deja nu ma mai jena atat de mult iar doctorimea se intorcea din concedii. Fratele meu ma duce la o doctorita la Cantacuzino. Doamna, de specialitate gastro, imi face o ecografie si spune, destul de contrariata, ca nu am cicatrice pe ficat, ca nu am acumulat lichid, ca tenul e normal, ca splina nu e umflata. Imi da sa iau totusi doua tonice si sa mai trec pe la ea. Cum eram deja hotarat sa ma intorc acasa, fiind in tara pentru a pregati operatiunea “Repatrierea”, stiind ca sunt inca platitor la statul spaniol, iau hotararea sa ma duc acolo pentru o opinie mai nuantata. Doctorita de familie imi ia sange si, in 7 zile, dupa ce am primit cele 58 de rezultate, se trage si concluzia: nu am nici macar hepatita, dar’mite ciroza. Ba mai mult decat atat: am fost si la un spital universitar, de care apartine orasul unde am trait in Spania, pentru o a treia opinie. Acolo ingrijorarea a fost centrata pe starea mea mintala, ca asa ceva lasa semne adanci. In fine… au trecut 4 luni de cand am murit si o luna de cand am renascut. Detalii ar fi multe si inca imi fac curaj sa public intreaga poveste la mine pe blog. Sunt multe-multe-multe de spus si de comparat si multe frustrari de refulat si inca mi-e teama de furia ce o tin in mine. Inca ma gandesc daca sa fac public numele doctorului respectiv, care e si profesor universitar si… si fost… Cred ca o sa o fac pana la urma pentru ca am trait prea multi ani(8) intr-o tara normala unde asemenea oameni nu ar mai practica niciodata. O singura intrebare ramane: cine ne da noua lunile, zilele, secundele alea lungi cat anii cat ne-am vazut morti, palizi, intinsi pe masa, cu lumanari pe piept si apoi acoperiti cu pamant, ca doar aia vezi cand inchizi ochii, Ioana?

    Reply
  3. gru / 18 March 2014 21:04

    da, clujul e in altă țară, stiu fiindca aici m-am nascut. si dupa ce ca…. puteati sa va abtineti, draga doamnă, de la remarca: „aici totul a fost pe repede înainte (bizar, nu? Eram totuşi în Ardeal)”, pe care noi o cam consideram o insulta. dar de sa mai zic…tipic

    Reply
    • ioana / 18 March 2014 23:42

      Ciudat ca o luati ca pe-o insulta, mie mi se pare fix invers, graba a stricat treaba, Ardealul se misca incet si bine. Asa ca nu ma abtin, ma scuzati 🙂

      Reply
      • gru / 19 March 2014 1:01

        e o veche si cliseica mistocareala din partea celor din sud, nu se mai prea poate lua altfel, chiar cu explicatii suplimentare

  4. remus / 18 March 2014 20:51

    poate totusi dai si numele celor te-au indus in eroare… sau ale clinicilor private cu pricina. macar salvezi saptamanile altora… si poate se sesizeaza si vreun Colegiu al Medicilor… in rest, sanatate! 🙂

    Reply
  5. Ligia / 18 March 2014 19:33

    wow. imi pare rau sa aud si ma bucur sa aud ca ai trecut cu bine peste toate. multumesc ca ai scris despre asta

    Reply
  6. gadjodillo / 18 March 2014 19:23

    Aş putea pune pariu că e vorba de d-na doctor Carmen Lisencu – femeia aceea adevărată de la IOCN Cluj care-ţi redă speranţa. Mie nu mi-a putut-o reda infirmînd diagnosticul iniţial dat de măcelarii de la Fundeni (care mi-au zis, citez, avortaţi şi reveniţi – eram în luna a 6-a), ci pur şi simplu arătîndu-mi că tot ce am de făcut e să am încredere în ea şi în doctorul Alexandru Eniu. Am avut. Au trecut cinci ani de atunci şi sînt încă în viaţă.

    Reply
    • Ioana / 18 March 2014 23:45

      Exact. Am reprodus chiar atat de bine dialogul? Da, despre aceasta minunata femeie este vorba.

      Reply
      • gadjodillo / 19 March 2014 15:26

        Nu ştiu dacă e vorba de dialog, de reproducerea fidelă a acestuia, de intuiţia mea că s-ar putea să fie vorba de zîna mea bună sau… whatever. Dar ea este profesionista care pune la îndoială diagnosticele, fiind un foarte bun specialist în imagistică medicală. Ar fi fost o coincidenţă prea mare. Şi oricum, cred că restul specialiştilor în imagistică sînt bărbaţi, la IOCN.

    • simona / 18 March 2014 23:52

      Cred si eu ca este vorba de d-na doctor Lisencu Carmen,care este intradevar o doamna,Mie mi-a redat speranta la viata si am castigat razboiul cu neoplasmul la san de 6 ani datorita ei si ii voi fi recunoscatoare toata viata.Face cinste meseriei de medic si as vrea ca multi altii sa fie asemenea ei.Astfel lumea ar fi mult mai buna si mai frumoasa

      Reply
  7. Jo / 18 March 2014 18:44

    Draga Ioana,

    Cele mai calde urari pentru vestile bune! Asa sa ramana si sa fiti sanatosi.
    Cred ca toti avem cate o poveste de spus in acest sens.
    Intrebarea mea este: noi ce facem ca sa incercam sa corectam? Cum facem sa nu-i mai lasam sa-si bata joc de meserie? E o clinica privata, ok. De ce nu dam nume? De ce nu facem un pic de valuri? De ce nu ne intoarcem sa le dam un pic in cap cu rezultatele biopsiei, o audienta la directorul clinicii, un ziar interesat sa posteze stirea. In acest fel poate ajutam sa nu se mai fure alte vieti.
    Am sa strig pana ragusesc cum si-a batut joc de mine macelarul de Anghelescu, cum erau sa ma fure Filipescu si Codoreanu….macelarii nostri ortopezi…..

    Reply
    • gadjodillo / 19 March 2014 15:23

      Jo, eu am observat pe net următorul lucru: singurii medici care apar şi despre care se vorbeşte sînt cei care nu fac cinste acestei nobile profesiuni. De aceea am ales mai sus să scriu numele doctoriţei datorită căreia sînt acum în viaţă. Cred că mai degrabă trebuie să vorbim despre cei buni…
      Să-ţi spun de ce nu sînt foarte de acord cu a da cu piatra în cei care, direct sau indirect, voit sau nu, din prostie, lăcomie sau limitare, ne-au făcut rău: este posibil ca greşeala lor să fi fost doar cu noi. Sau doar într-un număr limitat de cazuri. Poate n-am avut noi o chimie bună cu ei. Poate pentru alţii vor fi buni. Cum putem să ne luăm noi dreptul de a le distruge imaginea? Cred că e mai uşor să faci bine – şi mai constructiv.

      Reply
  8. irina diaconescu / 18 March 2014 18:15

    am trecut prin asa ceva , am fugit direct in Cluj ! n am cuvinte sa mai spun ce oameni deosebiti sunt in clinica aceea !

    Reply
  9. Oana Branda / 18 March 2014 14:22

    Draga Ioana,

    Am citit povestea ta de pe pagina Laurei Nureldin, si cand ai fost prima data la control a clinica aia privata, privata de bun simt si politete, ce sa mai zic de cunostinte si competenta. Imi pare bine ca deznodamantul este unul excelent dar imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva… Bine macar ca ai gasit pe cineva care sa-ti spuna lucrurile cum trebuie si sa te linisteasca atunci cand ai avut nevoie. Asa cum ai spus si tu, prima opinie nu e intotdeauna si cea mai buna, si, din pacate, trebuie s-o verifici de trei-patru ori, evident, pe banii tai. E trist ca se intampla asa, iar asta nu face decat sa-ti scada increderea in sistemul medical romanesc.Intr-adevar mai sunt si doctori buni, dar pana ii gasesti iti faci testamentul si te pui pe masa cu lumanarea-n mana asteptand moartea. Eu am un chist ovarian de dimensiuni modeste, dar care tot necesita investigatii o data la 6 luni, iar medicul radiolog la care am fost pentru o ecografie mi-a spus acum o saptmana ca am facut chistul din cauza ca nu am o viata sexuala activa…Mi-e greu sa cred asa ceva, dar o sa ma mai duc in vara sa fac niste investigatii suplimentare.
    Inca o data, ma bucur ca esti bine, nu doar pentru tine, dar mai ales pentru copiii tai si iti doresc sa te bucuri de-o sanatate beton de-acum inainte, iar astfel de episoade sa nu se mai intample…

    Reply
    • Ioana / 18 March 2014 21:56

      Am avut si eu chist ovarian, cand aveam vreo 24 de ani. Si mie mi-au zis la fel, ca nu am viata sexuala. Si desi suna anapoda, intr-un fel au dreptate. Sigur, mult mai politicos ar fi fost sa-ti explice ca e vorba de o rupere a echilibrului hormonal. Ce sa-i faci, hormonii astia ne influenteaza toata viata, ca femei. Eu am primit incurajari de la doctorul ginecolog care m-a vazut, plus o reteta … hormonala. Nu imi aduc acum aminte numele medicamentului, pentru ca asta era acum vreo 12-13 ani. Dar era asemenator cu pilula anticonceptionala, minus unul dintre hormoni (adica cred ca avea doar progesteron si nu si estrogeni). Ideea e ca in 3-4 luni, chistul s-a resorbit total, ceea ce doctorul meu a si prezis. Azi am 2 copii si mai astept unul in 7 luni. Nu te speria, nu e un diagnostic de care sa-ti die frica. Pacat ca doctorul nu a petrecut mai mult timp cu explicatiile.
      PS: nu stiu daca exista vreo metoda de a o alerta pe Oana ca are un “reply”. Ioana, poate ma ajuti tu aici. Merci

      Reply
    • dr. de Cluj / 19 March 2014 15:52

      si doctorul ala care “stie” ca etiologia chistelor ovariene e inactivitatea sexuala ar trebui sa mai citeasca!
      P.S. Fiecare ovar, periovulatie, face cate un chist fiziologic de 2.5 – 3 cm… activitatea sexuala poate aduce o sarcina in care acest chist creste peste 3 cm.
      Protectia hormonala o asigura sarcina, nu activitatea sexuala, dar exista si reversul medaliei.
      “Calugaritele fac mai frecvent cancer de san, iar prostitutele de col” si anticonceptionalele tot cancerul de san il favorizeaza (demonstrat in studii).

      Reply
  10. Elly / 18 March 2014 13:22

    Hehe, am citit articolul si mi s-au derulat prin fata ochilor ultimile doua luni si jumatate. Plimbatul pe la diversi medici (de trei ori la urgente, ecografii, scaner, chirurg) pentru a confirma o hernie inghinala. Iar in final s-a descoperit o hernie de disc. Si toate acestea la case mai mari, adica in Franta. Dar macar aici mi-au vorbit toti frumos, m-au tratat cu respect! Si de acum va incepe capitolul “recuperare” cu garantia ca in 2-3 luni voi relua toate activitatile cotidiene, inclusiv activitatile sportive!

    Reply
  11. doru649 / 18 March 2014 13:16

    “Artefacte de praf”. Wow, nu am găsit în tot google-ul expresia.

    Reply
  12. Hapi / 18 March 2014 12:15

    Catchy….am citit cu o lacrima in ochi. Sunt medici buni si rai. Sa-i trimiti la dracu pe cei care te-au facut sa treci prin asta , in locul tau as fi desatul de nebuna incat sa las macar 5o de fluturasi in spitalul cu pricina si cu numele personalului care m-a facut sa trec prin chinurile iadului. Daca ar fi numai “elan doftoricesc” as trece cu vederea dar care-i partea in care te-ai simtit tu un pacient? Un om, O persoana cu drepturi?

    Pe de alta parte, mno….sa stii ca avem medici buni la oncologie la cluj si in majoritatea clinicilor universitare de aici. Depinde totusi pe cine nimenresti ca avem si noi loaze ca peste tot

    Been there, done that, smile . Si data viitoare (da sa nu fie cazu!!!!) tupeu mult si rimel rezistent la apa! Cateodata nu boala ne omoara ci ignoranta cucare suntem tratati.

    Reply
  13. CR / 18 March 2014 10:12

    Clujul e in altă țară…… cum treci de Brașov ….alți oameni, altă ”distracție”. Extrapolând, eu am rămas șocată când, fiind în concediu la Sibiu, și neștiind unde să arunc punga cu gunoiul meu menajer, am oprit și am întrebat un domn în vârstă…”Aaaa, e acolo, vedeți, mergeți cam 500 de metri, dar vi-l duc eu, că mă duc în direcția aceea!” Evident, nu am acceptat…dar îmi venea să-mi împușc toți vecinii (regățeni, bleah…niște needucați!) care aruncă gunoiul pe geam!……Ce sa mai spun? Multă sănătate!

    Reply
    • Ioana / 18 March 2014 13:20

      Pe mine m-au surprins taximetristii din Cluj, unul mai amabil ca altul, desi intre hotel si clinica erau 2 minute, nu m-a refuzat unul, ba mai mult, vazand cat is de pierita si ca merg la Oncologie aproape ca nici nu au vrut sa ia banii… La Bucuresti am rugat unul sa ma ia o cursa scurta si a spus ca daca ii dau de trei ori costul, ma duce.

      Reply
    • irina diaconescu / 18 March 2014 18:22

      🙁

      Reply
  14. Ioana / 18 March 2014 9:55

    Eu inca nu am facut vizita cu dudele, imi ia ceva sa imi revin..

    Reply
  15. Lili / 18 March 2014 8:38

    Am trecut prin ceva similar. Pe moment n-am plans, dar am simtit fizic cum imi ingheata spatele. Si cat am apucat sa dorm pana am afltat rezultatul real, visam numai mormane de sfecla cruda.
    La final m-am dus la onorabila doctorita si i-am zis sa se apuce de cultivat dude. Teoretic, acolo n-ai ce sa gresesti

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro