Nu-i judec pe oameni. Nu pentru că mi-ar fi teamă că voi fi și eu judecată. Sunt antrenată cu boxa acuzaților. Știți cum se numește imaginea care este reluată pe parcursul unei știri de televiziune? Imagine în buclă. Cam așa sunt judecată și eu: în buclă. În fața mea sunt alți judecători, alte chipuri care cred că au privilegiul soarelui de a avea pete și alții nu. Nu-i judec pe oameni pentru că sunt înspăimântată că într-o zi nu o să mai pot trăi cu mine de atâta judecată.
Nu pun etichete oamenilor. Nu pentru că mi-ar fi teamă că mi se va lipi o etichetă de frunte. O am, e aici. Bună ziua, voi mi-ați lipit-o! O port cu fruntea împinsă spre cer, spre salteaua aia moale, albastră pe care-mi place mie, o visătoare, să cred că mă întind câteodată și că nu am bariere, granițe. Că limita nu e nici măcar buza cerului de pe care cad conștientă și tristă pe pământul rece, între priviri și dorul de tine. Nu pun etichete oamenilor pentru că mă înfior că vor deveni obiecte, uniformizate, egale, fără semne particulare. Că o să le înghețe sufletele în miezul de obiect și că buricele degetelor mele nu vor mai avea ce să atingă. Sufletul meu va amuți și sterp, singur de atâta singurătate, o să sece ca o piatră pe o margine de cale ferată.
Nu-i condamn pe oameni și nu-i pun la zid. Dar nu pentru că mi-ar fi mie teamă că voi fi condamnată și pusă la zid. Sentințele le primesc ca pe răvașele din cutia poștală. Fiecare crede că are dreptul să mai pronunțe o sentință de condamnare și încă una. Cu cât e mai crudă, cu cât sunt mai strivită, cu atât mai tare simt în toți porii mei praful aruncat de stele. Nu mi-e teamă nici de zid pentru că spinarea mea poartă urmele zidului. Roșul cărămizii nu mi se șterge de pe umerii împinși cu forță acolo. Mereu și din nou, ca-ntr-o buclă. Și cu cât sunt mai des ucisă de cuțitele din priviri și de otrava vorbelor, cu atât mai puternică mă desprind de trupul zidului.
Nu-i stigmatizez pe oameni. Nu pentru că mi-ar fi teamă de vreun stigmat. Simt gustul de carne arsă și mi-e chiar sub ochi litera stacojie, steaua galbenă, tinicheaua din coadă, scama de pe rochie, bârna. Nu-i stigmatizez pe oameni pentru că mă înfior că voi zări o altă reflecție în oglindă. Monstruoasă, cu scobituri în loc de obraji, cu linii palide în loc de buze, cu găuri negre în loc de ochi. Oarbă și sigură doar de cinismul ei.
Nu spun oamenilor cum să-și croiască viața. Nu pentru că mi-ar fi teamă că-mi vor spune și ei mie. Îmi repetă zilnic ce trebuie să fac și de ce nu fac cum fac ei, că așa se face și așa se cuvine, și e corect, și nu ar putea să facă ce fac eu, de ce fac asta și de ce nu fac ca ei, cum fac ei, cum vor ei. Nu spun oamenilor în ce tipar să-și pună viața pentru că mi-e teamă să nu mă trezesc într-o dimineață că sunt tanti din colțul blocului, gospodină, cu capotul uns de atâta gătit, cu unghiile murdare sub oja zadarnică, femeia care le știe pe toate și nu știe nimic, femeia care e cum trebuie și cum se cuvine. Cu un loc de muncă de conțopistă. Care își așteaptă bărbatul cu masa pusă și cu burta pleznită dintre florile capotului. Care are boli, la inimă, la ficat, la splină și dureri de cap când bărbatul ei are vise. Cu nunțile și petrecerile la care merg în doi, că sunt viețași în căsătoria lor, cu muntele la care merg tot în doi și-și fac selfie cu capetele lipite, ea, cu fața de dovleac alb lăptos și el cu chipul oacheș și cu ochii triști. Nepotriviți în potrivirile rezervate pentru ei de destinul ăsta șugubăț.
Mă prefer pe mine. Subit de fericită de pomii în floare, de o carte pe care o miros și apoi o răsfoiesc, de o viață altfel. Subit de nefericită de un gând chinuitor, de un chip care nu-mi dă pace, de un nume care mă strigă, de un suflet care mi se lipește de retină, de un plan pe care nu-l am și de o poveste cu umbre pe care am trăit-o, o trăiesc și nu știu unde e capătul.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
