Poți iubi un om și să nu știi de ce îl iubești, dar dacă vrei ca relația să funcționeze, este important să știi ce ai de făcut.
S-a descoperit că există cinci caracteristici care sunt importante într-o relație cu o durată mică sau medie și care apoi scad în importanță: atractivitatea fizică, abilitatea de a face dragoste, abilitatea de a empatiza, cunoașterea celuilalt și exprimarea afecțiunii. Un singur atribut s-a dovedit important pe măsură ce timpul trece și poate o să vă surprindă care este: potrivirea ca nivel intelectual. Probabil vă va mira acest rezultat, dar studiile care au urmărit evidențierea factorilor care stau la baza succesului unei relații, au arătat că acele cupluri în care există compatibilitate sub aspectul inteligenței au șanse mai mari să găsească soluții la problemele apărute pe parcursul relației. Să nu uităm asta, doar că inteligența ia multe forme și nu toate măsurate prin rezultate academice. Așa că, riscăm să ne înșelăm, dacă punem semnul de egalitate între succesul sau eșecul partenerului la școală și capacitatea și compabilitatea lui intelectuală.
Ce se schimbă într-o relație de-a lungul timpului și ar fi bine să știm
Multe aspecte importante ale unei relații sunt văzute ca fiind într-un declin continuu: abilitatea de a comunica cu celălalt, pasiunea și atracția sexuală, fidelitatea exclusivă, toleranța și acceptarea reciprocă (ultimele trei par că se îmbunătățesc mai târziu, iată o veste bună!), petrecerea plăcută împreună, împărtășirea intereselor, abilitatea de a asculta, respectul reciproc și dragostea romantică pentru partener. Aproape că intrăm în depresie când ne gândim la asta. Oamenii par din ce în ce mai puțin fericiți în relațiile lor pe măsură ce trece timpul. Nu sună foarte optimist, dar este o realitate pe care nu avem voie să o ignorăm dacă vrem să facem ceva ca să ne meargă bine. Speranță există!
Putem încerca să continuăm să ne dezvoltăm mai degrabă împreună decât separat. Asta înseamnă să ne acordăm reciproc atenție, să ascultăm ce are celălalt de spus, ce îl preocupă, ce își dorește, să facem tot ce putem ca să rămânem o parte integrantă a vieții celuilalt.
Relațiile care se dovedesc satisfăcătoare în timp sunt cele în care cei doi parteneri își găsesc timp pentru a-l petrece împreună și au voința de a se schimba ca răspuns la dorințele și nevoile celuilalt. Iată cât de importantă este flexibilitatea într-o relație. Dacă nu reușim să ne mulăm după celălalt și împreună cu el, ca într-un dans, riscăm să ne ”rupem” și noi, și relația. Dacă vrei să menții intimitatea și apropierea în relație, ascultă cu atenție și încearcă să rămâi interesat de celălalt.
Veți spune că nu aveți suficient timp și că ar fi bine relația să nu vă solicite prea mult din acest punct de vedere. Timpul înseamnă viață! Câtă viață vrei să dai relației și mai ales, ce calitate vrei să oferi timpului petrecut împreună cu cel iubit? De asta poate depinde cât veți rămâne împreună. Când sesizați că nu mai doriți să petreceți timp cu celălalt, este semn că acolo lipsește bucuria împărtășirii unor momente de calitate și ar fi bine să vă îngrijorați. Când ceva vă place, vă găsiți timp, nu-i așa?
Sursă foto: pixabay.com
Oamenii greșesc atribuind puțină importanță relațiilor și apoi plătesc pentru greșelile lor prin faptul că relațiile lor devin mai puțin intime. Fă în așa fel încât să nu te afli și printre ei.
Poți iubi un om și să nu știi de ce îl iubești, dar, dacă vrei ca relația să funcționeze, este important să știi ce ai de făcut, cum o poți îngriji pentru a rămâne vie, intimă și satisfăcătoare.
Pe Aniela o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Ai fi flatată sau ofensată dacă ai afla ce face înainte de întâlnirea cu tine?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.