Revista Tango, care şi-a schimbat sloganul din “revista femeilor care ştiu să se mişte”, în “revistă de citit şi de iubit”, nu şi-a schimbat însă şi raţiunea de-a exista: să afle răspunsul la întrebarea din titlu. Altfel, nici grea, nici uşoară, doar superfluă. Pentru că, oricât de prietenos ar fi contextul, o femeie nu va recunoaşte decât în faţa oglinzii că singura fericire care o transfigurează şi o saltă de pe pământ într-un cer cu număr cât mai mare îi este procurată de iubirea unui bărbat iubit.
Aşa că, şi pe 23 martie, la întâlnirea lui Alice Năstase şi a Simonei Catrina cu vreo 50 de femei care le iubesc stilul, căutătoarele de răspunsuri s-au ferit de acest adevăr care frige. Că au fost invitaţi şi câţiva XY-i, altfel, nici potriviţi, nici cunoscători ori recunoscuţi pentru vreo iubire de-o viaţă, prezenţa lor n-a fost defel intimidantă. Dar nici inspiratoare. Gabriel Cotabiţă s-a poziţionat dezinvolt la limita ridicolului, Florin Chilian a fost vecin cu ireverenţa, Tudor Caranfil – înduioşător de amnezic (“am uitat ce le face fericite pe femei”), un solist de la o trupă vag cunoscută (mie, poate) – plat ca o farfurie de felul doi, un trainer de viaţă – vorbăreţ, didactic şi plicticos până la exasperare, un autor prea mic pentru un război atât de mare – halucinant cu lectura unui fragment dintr-o modestă replică la motivele pentru care credea Cărtărescu că suntem iubite de bărbaţi. Fie vorba între noi, n-am găsit raţiunea pentru care femeile şi-ar fi dorit să audă de ce le urăsc bărbaţii.
Aşa că, n-am auzit decât, pardon, platitudini, şi de o parte, şi de alta. Pe de altă parte, cred că, şi dacă ar fi fost un congres mondial al femeilor cu o aşa de sensibilă şi pretabilă temă la întors pe toate feţele, şi dacă de răspunsul onest la această întrebare ar fi depins chiar pârdalnica de fericire, tot nu s-ar fi pus degetul pe rană: fericirea femeii depinde, DA, de mersul relaţiei cu un bărbat. Copiii, munca, natura, colegii, prietenii, cumpărăturile, călătoriile şi orice altceva au mai pus pe listă vorbitoarele, n-au arătat decât că fericirea, ca şi iubirea, are într-adevăr o sorginte bogată. Ce a rămas nespus, îngropat de mândrie ori prejudecată, este că nicio fericire nu e mai mare ca cea a femeii iubite şi nicio nefericire mai adâncă decât cea a femeii neiubite. Şi dacă n-am şti cât de volatilă poate fi înălţarea ori cât de rezistentă durerea de după trânta de pământ… Dar când ne-a împiedicat asta să căutăm fericirea mereu în acelaşi loc: lângă un bărbat.
Ce vrem unii de la alţii, femei şi bărbaţi, nu ne este de fapt străin nici unora, nici altora. Fără disecţii savante pe nervi străvezii ori pe nervuri de suflet hipersensibil, fără prezumţia de vinovăţie ancestrală, fără ipocrizii păguboase, cu toţii avem o nevoie vitală: nevoia de doi. Unu este sărac, forţat, frânt, trist, nedestul. Unu este mereu incomplet. Nevoia de doi este nevoia de tovărăşie. De complicitate. De îngăduinţă pentru slăbiciuni şi de admiraţie pentru puternicii. De îmbrăţişare. De vase de sânge comunicante. Nevoia de a adora. De a oferi piedestal unui idol pământean chiar imperfect în mijlocul fiinţei tale. Nevoia de bună dimineaţa la trezire. Nevoia de culcuş pentru vise şi de apăpost pentru spaime. Suntem, şi unii, şi alţii, prea vulnerabili şi trecători pentru solitudine.
Am plecat dezamăgită pentru că nu s-a vorbit drept, ori înţelept, ori savuros, despre dependenţa fericirii de iubire. Nu că m-aş fi aşteptat la revelaţii dărâmătoare ori la convingătoare poveşti de viaţă, în care fericirea să fi fost o constantă. Dar parcă prea plină de poncife a fost seara. Aşa încât, cred că bărbaţii vor pretinde că n-au cum să desluşească misterul feminin şi vor proceda în continuare cum îi taie capul. Iar femeile, refuzând să-şi accepte şi să-şi arate această minunată slăbiciune faţă de iubirea unui bărbat, vor continua să fie bărbate, superioare, neînţelese, singure şi nefericite.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
