De pe vremea când încă mai exista DoR (Decât o revistă), am reținut o recomandare de carte: 4000 de săptămâni: time management pentru muritori, de Oliver Burkeman. În 4000 de săptămâni (cât avem în medie de trăit), Oliver Burkeman scrie că am nimerit într-o capcană: trebuie să bifăm cât mai multe lucruri, dar nu mai ajungem la cele pe care le considerăm cu adevărat importante. Mai jos, un extras dintr-un fragment mai mare care vă va ajuta, sperăm, și pe voi să înțelegeți mai bine ce înseamnă să te simți copleșit.
***
Umplerea la maximum a vieții cu activități plăcute se dovedește de atâtea ori mai puțin satisfăcătoare decât te-ai aștepta. Este o încercare de a devora experiențele pe care le are lumea de oferit, de a simți că ai trăit cu adevărat – dar lumea are un număr efectiv infinit de experiențe de oferit, așa că, dacă bifezi câteva dintre ele, nu te apropii cu nimic de senzația că te-ai desfătat cu posibilitățile vieții.
Dimpotrivă, te pomenești aruncat din nou în capcana eficienței. Cu cât mai multe experiențe minunate reușești să ai, cu atât mai multe alte experiențe minunate începi să simți că ai putea avea sau ar trebui să ai, pe lângă toate cele de până acum, iar rezultatul este că starea de copleșire existențială se agravează.
Poate nu mai este nevoie să spun că internetul face toate astea cu atât mai chinuitoare, pentru că promite să te ajute să-ți folosești timpul mai bine, expunându-te totodată la posibile aplicații ale timpului tău infinit mai numeroase – astfel încât tocmai instrumentul cu care încerci să obții cât mai mult de la viață te face să simți că ratezi și mai mult din ea.
Facebook, de exemplu, este un mod extrem de eficient de a fi la curent cu evenimentele la care ți-ar plăcea să participi. Dar este și un mod garantat de a afla de mai multe evenimente la care ți-ar plăcea să participi decât ar putea bifa cineva pe lume.
Emailul este un instrument inegalabil pentru a răspunde rapid la un volum mare de mesaje – dar, pe de altă parte, dacă n-ar fi emailul, nici n-ai primi atâtea mesaje. Tehnologiile pe care le folosim în încercarea de a „ține pasul cu toate cele” ne trădează întotdeauna în cele din urmă, pentru că sporesc mărimea acelui „toate cele” cu care încercăm să ținem pasul.
Până acum am scris de parcă această capcană a eficienței ar fi o simplă problemă de cantitate: ai prea multe de făcut, deci încerci să faci loc pentru mai mult, dar rezultatul ironic este că ajungi să ai și mai multe de făcut.
Cel mai rău aspect al capcanei este însă că ține și de calitate. Cu cât mai tare te zbați să-ți faci timp pentru toate, cu atât mai mult timp vei ajunge să cheltuiești pe lucrurile de mai mică însemnătate. Dacă adopți un sistem de administrare a timpului ultra-ambițios care promite să se ocupe de toată lista ta de lucruri de făcut, probabil nu vei ajunge la cele mai importante puncte de pe ea. Dacă îți dedici anii de pensie vizitării cât mai multor locuri de pe glob, probabil nu vei ajunge să vezi părțile cele mai interesante.
Motivul efectului este simplu: cu cât mai ferm reușești să te convingi că va fi timp pentru toate, cu atât mai puțin te vei simți presat să te întrebi dacă o activitate sau alta este cea mai adecvată în care să-ți investești un segment de timp. Ori de câte ori întâlnești un lucru pe care poți să-l incluzi pe lista de lucruri de făcut sau să-l treci în calendarul de socializare, vei avea o înclinație puternică spre a-l accepta, pentru că vei presupune că nu este nevoie să-ți sacrifici alte sarcini sau ocazii ca să-i faci loc.
Dar, pentru că în realitate timpul tău este finit, orice activitate cere un sacrificiu – sacrificarea tuturor celorlalte lucruri pe care le-ai fi putut face în intervalul respectiv de timp. Dacă nu te oprești niciodată ca să te întrebi dacă merită sacrificiul, zilele tale vor începe să se umple automat nu doar cu mai multe lucruri, ci și cu lucruri mai neînsemnate sau mai plictisitoare, pentru că nu a trebuit să treacă prin filtrul care verifică dacă sunt mai importante decât altceva. În general, vor fi lucruri pe care vor alții să le faci ca să-și facă lor viețile mai ușoare și la care nu ți-a trecut prin minte să încerci să te împotrivești. Cu cât mai eficient devii, cu atât mai mult ajungi să fii „un rezervor nelimitat pentru așteptările altora”, în cuvintele expertului în management Jim Benson.
În astfel de situații ai nevoie, de fapt, după cum am înțeles treptat, de un fel de anti-abilitate: nu strategia contraproductivă de a încerca să devii mai eficient, ci mai degrabă voința de a te împotrivi impulsului – de a învăța să rămâi cu anxietatea de a te simți copleșit, de a nu te ocupa de toate, fără să reacționezi automat prin încercarea de a face mai mult timp pentru toate.”
Tu ce crezi? Cum te descurci cu doar 24 de ore ale unei zile? 🙂
Citiţi şi
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
