Ca orice om normal, detest tot ce e anormal pe lume. Anormal, din punctul meu de vedere. Una dintre cele… multe anormalități e chestia cu… (ups!) homosexualii! Subiect sensibil pentru multă lume. Nu ține de mine să-mi stăpânesc sentimentele (nespuse până acum public), legate de asta. N-am ce-mi face! Asta sunt. N-am nimic cu ei ca oameni, dacă nu știu… ce nu știu.
Dacă știu, iertată să fiu, dar se zbârlește pielea pe mine.
M-am gândit la asta zilele trecute, după o discuție pe care am purtat-o cu fetița vecinilor, pe scările din fața apartamenului meu, unde se juca singură cu două papuși jerpelite. Are șapte ani, e mândră că merge la școală, era singură acasă și mi-a zis ca îi este frică singură în casă, așa că a ieșit pe scări.
M-am așezat lângă ea și, din una în alta, am ajuns la un subiect cam prea mediatizat zilele acelea la televiziune, dacă fetița știa destule amănunte despre asta.
Doi bărbați homosexuali, zicea copila, care cereau să se căsătorescă sau să le fie recunoscută căsătoria. Nu știu sigur, n-am urmărit subiectul. Asta am înțeles de la fetiță. Fetiță de șapte ani care m-a întrebat direct ce înseamnă să fii homosexual.
M-a blocat. Am încercat să mă învârt în jurul întrebării, în ideea de a afla ce știe și ce nu, pentru că m-am gândit eu, dacă m-a întrebat, ceva tot știa.
Am întrebat-o dacă a vorbit cu mama ei despre asta. Fețișoara mică și frumoasă i s-a pleoștit deodată și a tăcut. Am insistat, încercând să păstrez aerul de veselie, iar ea a ridicat ochii mari și albaștri spre mine și mi-a spus că a întrebat-o, iar mama s-a supărat rău. „Mi-a dat o palmă peste gură și a zis să nu mai rostesc niciodată cuvântul ăsta… de asta te-am întrebat pe tine”.
Ioi! Am sfeclit-o, mi-am zis, nu știe nimic. Ce să-i spun unui copil de șapte ani despre homosexualitate? Și totuși, trebuia să-i dau un răspuns. Așa că, în lipsă de alte idei, i-am răspuns că homosexualii sunt niște oameni mai deosebiți, ușor diferiți de noi, sunt foarte puțini, că nu m-au interesat niciodată prea tare, așa că nu știu mai mult despre ei, dar dacă voi afla, o să-i spun. Asta în timp ce în gând îmi ziceam furioasă: fi-va-r televizorul cu știrile și reportajele și orele la care le băgați pe post, de cap!
Apoi am schimbat discuția, spre alte teme mai vesele, am mai stat ceva timp cu ea, după care am pupat-o pe cap și a zâmbit așa de fericită și uimită, că m-a făcut să cred că rar i se întâmplă asta, iar eu am intrat în casă, pe ea am lăsat-o pe scări zâmbind în urma mea. Nu-i cunosc foarte bine părinții, așa că nu-mi permit s-o iau la mine…
Intrată în casă, mi-am adus aminte de numeroasele controverse dintre mine și fiică-mea pe tema asta. Ea cu argumete pro, eu cu argumente contra. Norocul meu că fiică-mea are un iubit stabil, de mai bine de trei ani. Că la câte argumente pro îmi aduce, m-aș fi gândit la tâmpenii…
Dar… mai are și un prieten în anturaj, pe care îl știu și care e băiat de treabă de altfel, dar care merge totuși la psiholog, n-am întrebat-o de ce, care e… homosexual. Întotdeauna, la discuțiile pe care le avem pe tema asta, ajung să spun, gata, că nu vreau să ne certăm! şi convinse că n-o să ajungem la un consens, cedăm.
Eeeeei, acum paradoooxuuul! Că există și ăsta în mine. Cum naibii pot să mă uit la „Brokeback mountain”, și nu o singură dată, ba, mai mult decât atât, să plâng. Da’ nu așaaa… lăcrimat, ci cu toată ființa mea, de mă dor ochii și obrajii și-mi vâjâie capul. Plâng de parcă toate durerile lumii s-ar fi adunat în viața mea. Plâng cu sufletul, cu creierul, iar la sfârșitul fimului, am ochii cât cepele, nasul ca o roșie bine coaptă, iar lîngă mine, juma’ de sul de prosoape de bucătarie mototolite mă sfidează spunându-mi, vezi ca ești fraieră?
Mă doare sufletul, mă revolt, sufăr alaturi de ei, îmi spun că nu-i drept să fie așa, că unii oameni s-au născut să trăiască la extreme atât fericirea, cât și durerea! Asta gândindu-mă la cei doi protagoniști ai filmului. Să fiu bine înțeleasă! Fimul e film și viața e viață!
În realitatea de zi cu zi, rămâne valabilă treaba cu zbârlirtul.
Pe Liana o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
