Duminică am fost la Mănăstirea Dervent. De obicei, când oamenii se îndreaptă către astfel de lăcașuri, o fac în speranța de a se împăca cu El, de a-și regăsi pacea sufletească, smotocită de zbuciumul cotidian.
Până la un punct, totul a fost așa cum mi-am dorit, așa cum am sperat. Cu cât înaintam pe domeniul mănăstirii, cu atât simțeam că încep să se ușureze umerii sufletului meu.
După vreo două ore de trăit ca în sânul lui Avraam (așa se spune când trăiești o stare mulțumitoare față de ceva), a trebuit „să vină bursucul să arunce bomba, ca să-mi taie mie trompa”, la fel ca în schița cu Toma Caragiu, odihească-l Cel de Sus în pace.
Spre finalul umbletului nostru, am ajuns din nou în curtea mănăstirii. Din difuzoare a răzbătut până la noi vocea unui preot care a deturnat menirea Sfintei Liturghii duminicale. Acesta îi îndoctrina, efectiv, pe participanții la Slujba Duminicală să fie „intoleranți cu minoritatea homosexuală, cu aceste devieri comportamentale, chiar dacă până și Președintele țării le ține partea”.
Ascultându-i îndemul plin de patos, am avut impresia că mă aflu într-o sală de tribunal în care judecătorul pronunțase o execuție publică, făcându-mă părtașă fără voie. Pentru că nu mă așteptam la așa ceva din partea unei fețe bisericești, mai ales în cadrul oficierii unei Liturghii Duminicale, în Casa Domnului.
În Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. VII, 1-2, creștinii sunt îndemnați să nu judece, ca să nu fie judecați. Căci cu judecata cu care vor judeca, cu aceea vor fi judecați, la rândul lor. „Și cu măsura cu care măsurați vi se va măsura.” Oare când și-a pregătit cuvântarea pentru slujba duminicală acel preot de la Mănăstirea Dervent, a uitat de ceea ce spune Sfânta Scriptură? Nu cumva, în dorința sa de a fi pe placul șefilor de la București, a uitat să se documenteze cu privire la cei asupra cărora a consimțit să arunce anatema? Dacă s-ar fi documentat, ar fi aflat că homosexualii s-au născut cu aceste devieri și nu le-au dobândit pe parcursul vieții. Ar fi aflat că nu a fost o alegere personală, un uz al liberului arbitru, ci o impunere exterioară voinței lor.
Oare s-a gândit măcar o clipă că Dumnezeul pe care-L slujește i-a lăsat pe acești oameni, pe homosexuali, cu această povară?
Căci, nu-i așa că tot ce este sub Soare este voința Lui? Atunci? Tu, ca preot, te transformi în judecătorul Tatălui Tău, din dorința de a fi pe placul prelaților bucureșteni? A-ți conduce enoriașii după principiul „divide et impera” nu poate fi nimănui folositor decât ție ca și castă. În loc să aduci lumină în întuneric, arunci o noapte și mai densă. De ce? Pentru a-ți fi ție mai ușor, să trăiești un trai mai mult decât mulțumitor, fără să faci nimic concret pentru veniturile tale.
Și totuși… veniturile îți vin și îți intră în buzunar permanent. Dar enoriașii tăi nu au timp să își pună întrebarea pentru ce te plătesc. De ce nu au timp? Pentru că tu îi învrăjbești pe unii împotriva altora, pentru ca ție să-ți fie bine. Cum vei da socoteală în Ziua Judecății de apoi, în fața Lui?
Ce-i vei spune când te va întreba ce ai avut cu copiii lui homosexuali? Căci toți suntem copiii Lui. Nu? Cu toții suntem călători prin viață. Cu toții suntem datori cu o moarte. Diferența o face felul cum ne comportăm unii cu alții și ce amintiri vom lăsa în conștiința celor prin care pașii vieții ne-au purtat.
Dumnezeu să ne ajute la toți după fapte și gândire!
Pe Rita o găsești și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
